Aripile lui Nike

IMG_7739De câte ori revin undeva port cu mine și trecutul, privesc inevitabil totul prin ochii celei care a mai fost acolo. Mă înduioșează orice colțișor pe care îl recunosc și de care mă leagă o cât de neînsemnată amintire. Mă bucur de revenire ca și cum m-aș fi întors și în timp și parcă aștept să retrăiesc aceleași momente, aceleași senzații… Cum ar spune cineva mai înțelept decât mine: caut copite de cai morți! Dar dacă nu la Atena, atunci unde?

Atena este așa cum mi-o aminteam, o combinație între arhaismul rafinat și un mult prea balcanic nou, o tentație turistică și o revelație culturală răvășită de eternul vânt nordic, tragic și civilizator.

IMG_8101Adopt lentoarea grecilor și mă pun de acord cu codul violet de căldură răcorindu-mă cu iaurtul grecesc cu fructe, nuci și miere, în timp ce privesc ceea ce a mai rămas din clădirea Bibliotecii lui Hadrian. O ruină care își spune tăcută povestea, ziduri rănite de o istorie zbuciumată care au rezistat parcă pentru a ne aminti  de măreția de altădată a Atenei și de pornirile grecofile ale împăratului Hadrian.

Locul ales pentru construirea impozantului edificiu era, la începutul secolului I d.Hr, un perimetru prosper, cu case îngrijite și prăvălii cu mărfuri scumpe. Ridicarea zidurilor a început între anii 131-132 d.Hr, iar ansamblul cuprindea, pe lângă cele trei săli dedicate păstrării papirusurilor, săli de lectură și de conferințe, porticuri, un iaz și o grădină unde savanții se întâlneau pentru discuții filosofice.

Mă îndrept, precum vechii greci, spre intrarea principală, un propilon cu patru coloane corintice, aflat în mijlocul unui zid înalt, decorat cu coloane dispuse pe un singur rând, câte șapte de o parte şi de alta. Coloanele monolitice erau din marmură extrasă din carierele de la Karystos, iar capitelurile, din marmură albă adusă de pe Muntele Pendéli. Prin calea de acces, poziționată în partea vestică a ansamblului, pătrund în grădina cândva frumos amenajată cu statui uriașe și completată de un iaz spectaculos.

Biblioteca propriu-zisă, spațiul în care erau păstrate documentele, era situată pe latura estică a complexului, în partea opusă intrării. Clădirea avea o lungime de 26 de metri și o lățime de 14 metri. Pereții erau prevăzuți cu 40 de nișe, pe două rânduri, folosite ca suporturi pentru cele 16.800 de lucrări.

IMG_7759

Cele două camere situate la capetele încăperii principale erau folosite ca săli de lectură și se continuau cu alte două auditorii, săli în care se țineau conferințele și prelegerile. Acestea erau utilate cu scaune din marmură aranjate de-a lungul pereților, iar podeaua era, de asemenea, din plăci pătrate de marmură bogat colorată. Auditoriul din partea de nord se poate vedea și astăzi, în timp ce cea mai mare parte din auditoriul sudic se află sub strada și sub clădirile construite ulterior.

Din păcate, clădirea a avut un destin tragic și a suferit în urma marilor catastrofe cu care s-a confruntat Grecia de-a lungul istoriei. Edificiul, devastat prima dată în timpul atacului herulilor din anul 267, a fost renovat 200 de ani mai târziu. Pe parcursul mai multor secole, pe locul iazului au fost construite succesiv trei biserici: Biserica cu patru abside, Bazilică cu trei nave și Megali Panagia, prima catedrală a Atenei.  IMG_7789Lângă fațada nordică a complexului a mai fost construită o biserică, Sfântul Asomatos “pe scări” (Agios Asomatos “Sta Skalia”), cu hramul Arhanghelului Mihail. În anul 1843 biserica a fost demolată. Singurele părți ale bisericii vizibile și astăzi sunt rămășițele unui zid și fresca ce reprezintă “Rugăciunea din Grădina Ghetsimani”, „Trădarea lui Iuda” și busturile Sfinților.

În perioada ocupației otomane (1456-1833), întregul oraș a intrat în declin, pierzându-și strălucirea de altădată. Zona bibliotecii, preferată de populația înstărită, s-a transformat într-un centru comercial cu piețe bogate și cu un bazar tipic oriental..

După 1833, când Atena a fost declarată capitala Statului Independent Grec, spațiile bibliotecii au primit o destinație comercială, iar celelalte zone ale complexului au devenit cazărmi, transformate și acestea mai târziu în închisoare de stat. Tot atunci, Bisericile Sfântul Asomatos “pe scări” și Megali Panagia, martorele atâtor schimbări, au fost demolate. Incendiul din 1884  a desăvârșit procesul constant de distrugere a faimosului complex antic.

A venit însă și momentul vindecării, undeva la mijlocul secolului al XIX-lea, când programele de recuperare a istoriei și săpăturile arheologice au scos la lumină  o mulțime de vestigii care își trăiesc acum o a două măreție.

IMG_7766Într-un mic muzeu aproape ascuns printre ruine (pe care era să-l și ratez), am zărit-o:  Nike pășind pe globul pământesc. Pentru a celebra izbânzile militare, grecii obișnuiau să ridice o statuie a zeiței victoriei. Găsită în 1988, zidită sub aripa de sud a fostei bibliotecii, se presupune că această statuie a fost făcută pentru a comemora victoria lui Augustus împotriva Imperiului Part (17-16 î.Hr). Nike este redată exact în momentul în care își așează piciorul drept pe o sferă, iar în brațele ridicate ține o egidă. Statuia, înaltă de peste trei metri, realizată dintr-un singur bloc de marmură albă, se află într-o stare bună de conservare, dar îi lipsesc fragmente din brațe, capul și aripile. Nu e neobișnuit să lipsească părți importante din vechile statui, exemplele sunt nenumărate. Totuși mă întreb dacă Nike și-a pierdut aripile zdrobite de secolele în care a zăcut în pământul arid sau dacă nu cumva chiar grecii, din dorința de a nu fi părăsiți de noroc i le-au distrus

IMG_8040Rămân câteva clipe pe o băncuță de lemn, lângă leandrii de culoarea piersicii, și mă încarc cu energia locului, încercând să-mi imaginez cum ar fi putut arăta o zi din viața acestului loc acum 2000 de ani. Ajung la concluzia că trebuie să cunosc mai bine spiritul grec și decid să fac asta  într-o tavernă cu acorduri grecești, la o musaca și un pahar de vin rece.

Faptele vin de la sine cu toată tăcerea de care sunt acoperite.” Socrate

IMG_7807

 

Nu mă tem de darurile grecilor!

imaginary coffeeIată-mă, într-un sfârșit de ianuarie friguros, în țara tragediei și a democrației. Mă întâmpină portocalii încărcați cu fructe coapte și puternic parfumate. În rest, vântul mi-a amintit constant că Grecia nu e chiar la tropice.

Ospitalitatea hotelierilor și a proprietarilor de taverne este desăvârșită, așa că te poți aștepta oricând să ți se ofere un desert din partea bucătarului. Și întotdeauna acest desert va avea aromă de scorțișoară. Chiar și iarna poți lua masa în aer liber pentru că restaurantele au sisteme exterioare de încălzire. Cafeaua îți este adusă în ibrice individuale de aramă și o poți bea în ceșcute decorate cu motive grecești, la orice terasă. Dar nicăieri cafeaua nu e  mai bună ca pe strada Ermou, paradisul cumpărăturilor, unde am experimentat pestrițul comerț balcanic.imaginary coffee grecia

Cu temele mitologice în minte, am pornit în descoperirea Atenei știind că aici te poți trezi la orice pas în fața vreunui monument care creează un contrast copleșitor. Miturile împletite cu obiceiurile, cu poveștile și cu arta fac parte din cultura grecilor, caracterizată pe parcursul ei de idealizarea frumuseții, sub toate aspectele. Am regăsit-o în coloanele impresionante, uneori învinse de timp, în ruinele templelor antice, în marmura și bronzul în care Phidias a materializat simetria, misterul și grația ființei omenești, în legendele și în personajele fabuloase: Agamemnon și Clytemnestra, Electra și Oreste, Antigona și Oedip… La fiecare pas, Grecia etalează asocieri surprinzătoare de abundență și asperitate, liniște și putere, sălbăticie și armonie. Cultura ei este puternic influențată de spiritul Agorei, unde cu secole în urmă se făceau schimburile de mărfuri și de idei.

Urmez câteva indicații și în fața mea se înalță deodată Arcul de Triumf, construit de atenieni în cinstea împăratului Hadrian, între anii 131-132. Nu pot să nu remarc stilul tipic roman în partea de jos a construcției și elementele tradiționale grecești în partea de sus. Același stil, corintic, se observă și la coloanele și ruinele fostului templu aflate în apropiere.

imaginary coffee 2Conservatorul lui Irod din Attika, de lângă Acropole, deși construit în jurul anului 160 î.Hr, găzduiește în fiecare an concerte și spectacole de teatru pe timp de vară, iar ruinele Teatrului lui Dionisie amintesc de vremurile când aici se jucau pentru prima data tragediile – care îi puneau pe gânduri pe atenieni – scrise de Eschil, Sofocle și Euripide, precum și comediile lui Aristofan, cele care le permiteau vechilor greci să-i judece prin umor pe guvernanți.

Visez cu ochii deschiși că sunt printre vechii atenieni și văd piesa Oedip Rege!

imaginary coffee 3Pe Acropola Atenei suveran este Parthenonul, capodopera lui Phidias, construit din marmură ocru antic, în stil doric. Lipsa ornamentelor de pe coloane trece neobservată datorită impunătoarei masivități a monumentului. Totul e la scară mare. Omul s-a luat la întrecere cu zeii! Și aș spune că e 1-0 pentru OM.

Spiritul “Epocii de aur”, așa cum a fost numită perioada lui Pericle, este adânc înrădăcinat în subconștientul grecilor de astăzi. De aceea poate, plecând de la Biblioteca lui Hadrian, una dintre cele mai mărețe construcții din epoca ei, și îndreptându-mă spre actuala Bibliotecă Națională a Greciei, îmi dau seama că Atena însăși se află într-o continuă transformare. A trecut rând pe rând de la etapa renovărilor neoclasice, la reconceptualizarea valorilor deteriorate de timp și la crearea unor structuri postmoderne care asigură transferul moștenirii culturale către noile generații.

Aflată foarte aproape de clădirea Parlamentului, Biblioteca Națională a Greciei este parte a ansamblului arhitectural neoclasic “Trilogia”, alături de Universitate și de Academie. Mă opresc o clipă și privesc vestimentația și stilul de defilare al gărzii din fața Parlamentului. E o reprezentație publică ce pare a avea mai mult legătură cu spectacolul decât cu paza edificiului. Dar cam peste tot în Europa aceste gărzi au mai mult un rol simbolic.

imaginary coffee 4Clădirea Academiei este considerată cel mai frumos edificiu neoclasic din lume. Ea este flancată de cele două statui înălțate pe coloane ionice, zeul Apollo și zeița Atena, simbolizând continuarea vechiului spirit grec, un spirit care este personificat și de cei doi filosofi, Socrate și Platon, ale căror statui sunt așezate în fața clădirii.

Vechea locație a Bibliotecii Naționale, aflată în apropiere, a adăpostit mai bine de o sută de ani cele mai valoroase colecții de documente tipărite și manuscrise într-un spațiu menit să-i reflecte rolul în comunitate.Transmiterea moștenirii culturale către generațiile viitoare este obiectivul pe care grecii îl urmăresc cu consecvență, iar vechiul spațiu al Bibliotecii Naționale, pe cât de remarcabil este ca arhitectură, pe atât de restrictiv și neîncăpător s-a dovedit a fi pentru public. De aceea, încă din 1998 s-a lansat ideea relocării bibliotecii.

Inițiativa a fost imediat îmbrățișată de Fundația Stavros Niarchos din Atena. În același timp, fundația a avut în vedere și sprijinirea Operei Naționale Grecești. Proiectului i-a fost alocat un spațiu generos pe locul fostului hipodrom din apropierea Golfului Phaliron, care a permis dezvoltarea unui proiect comun, armonizat și perfect integrat mediului. Proiectat de arhitectul italian Renzo Piano, cel care și-a pus semnătura și pe controversatul Centru Georges Pompidou din Paris, noul complex urban din Atena este impresionant și inovativ.

imaginary coffee 6

Înainte de a pătrunde în clădire, mă întâmpină sunetul și mișcarea jeturilor de apă, iar o rețea de alei străbate peisajul luxuriant al grădinii amenajate cu arbori, plante, locuri de joacă și spații deschise. Parcul este o destinație în sine, fiind proiectat ca un omagiu adus tradiției grecești în ceea ce privește horticultura mediteraneeană. În fiecare lună, grădina își schimbă nuanțele datorită numeroaselor plante aduse de peste tot din Grecia, iar anual atât tema, cât și culoarea predominantă sunt selectate cu mare atenție.

Grădina urcă pe construcție și capătă forma unui deal care se înalță până la 32 de metri, formând un acoperiș verde peste structura clădirii. Nu numai că este spectaculos, dar acest tip de acoperiș are și un rol practic: reduce considerabil cerințele energetice ale clădirii.

Culmea dealului este transformată într-o esplanadă uriașă care oferă o priveliște de 360 de grade peste întregul oraș: marea se întinde pe toată vederea dinspre vest, la est se înalță Acropolele, iar de jur-împrejur se văd străduțele întortocheate dintre care răsar, distincte, construcțiile antice care populează Atena. Din acest punct de vedere, cel al panoramei, Centrul Cultural și Acropolele, ambele situate parcă pe acoperișul Atenei, par că se află într-un dialog atemporal, într-o simetrie care marchează, precum niște borne, traseul cultural al Greciei.

Dar spectaculozitatea ansamblului nu constă numai în detaliile vizuale, ci și în caracteristicile tehnice utilizate. Acoperișul centrului este fără îndoială un element-cheie al proiectului: o capodoperă arhitecturală și de inginerie. Un baldachin fotovoltaic acoperă mare parte din esplanadă, susținut de coloane din oțel prevăzute cu un sistem de absorbție a șocurilor. Acesta permite întregii structuri să se deplaseze în cazul unei expansiunii termice, a vântului puternic sau în timpul cutremurelor.

Armonia continuă și la nivelul solului.  Atelierul de arhitectură al lui Renzo Piano a proiectat un canal – o extensie figurativă a mării – și un pasaj pietonal. Ele conduc vizitatorul spre Agora, spațiul comun dintre cele două mari instituții culturale, pavat integral cu marmură de tip Dionysos, adusă tot din zona Atenei.

Sub acoperișul verde, pe latura vestică a Centrului Cultural al Fundației Stavros Niarchos se întinde Opera din Atena. Ea include un teatru principal de 1400 de locuri și un teatru experimental de 400 de locuri. Designul interior a preluat temele clasice atât în ceea ce privește eleganța, cât și funcționalitatea spațiului. Tavanul pare să fie desprins însă de stilul predominant, reproducând figura unui emoticon zâmbitor inspirat din spațiul virtual.

imaginary coffee 5

De cealaltă parte a Agorei se întinde noua Bibliotecă Națională a Greciei. Holul central este deschis, iar toți pereții despărțitori sunt din sticlă securizată, astfel încât rafturile cu cărți dispuse pe fiecare etaj sunt vizibile atât din interiorul, cât și din exteriorul ei. Întregul edificiu îți dă o senzație de dinamism, accentuată mai ales de instalațiile artistului japonez Susumu Shing, agățate de tavanele centrului. E clar: oricât de legați ar fi de tradiție, grecii nu se culcă pe lauri, ei au sesizat nevoia de adaptare punând, în bunul spirit grecesc, “omul înaintea tuturor lucrurilor”.

Cu ce impresie am rămas? Cu dorința de a mă reîntoarce. Poate într-o vară!