adorație, adorare

Pentru cei obișnuiți să-și ia întrebările în serios, căutarea de răspunsuri poate deveni consumatoare de timp și obositoare. Uneori chiar și lucruri neînsemnate, o imagine sau un cuvânt te pot intriga și simți nevoia să cauți înțelesuri dincolo de cele aflate la îndemână.  

https://www.akg-images.co.uk/archive/The-Adoration-of-the-Magi-2UMDHUROS4G1.html

Așa se face că o anumită parte din denumirea unui tablou mi-a provocat o mică dilemă: Adorația magilor.

Scena biblică este foarte prezentă în operele marilor artiști plastici, în fresce bisericești, gravuri, tapiserii sau în basoreliefuri mai mult sau mai puțin cunoscute. Cel mai adesea e numită Adorația magilor, dar și Adorarea sau Închinarea magilor/păstorilor/regilor/înțelepților. În cazul celor trei personaje, ambiguitatea este explicabilă, dată fiind lipsa informațiilor. Dar Adorație sau Adorare? Iată un cuplu paronimic foarte frumos în care termenii se află într-o relație de sinonimie și care, tocmai din acest motiv, mi-a trezit interesul. Am căutat explicații, am răscolit etimologia termenilor și am tot oscilat între a considera când o variantă mai potrivită, când cealaltă. Cert este că amândoi termenii provin din latină prin filieră franceză: lat. adoratio/adorare; fr. adoration/adorer, iar definițiile duc spre o interesantă atracție paronimică. Ceea ce am remarcat însă este că, deși fiecare dintre ei imprimă nuanțe textului, cei doi termeni se atrag până la substituire, iar utilizarea oricăruia dintre ei în acest context nu deranjează și nu denaturează sensul inițial. Potrivit evoluției semantice , în limbile occidentale termenul preferat pentru descrierea momentului sosirii celor trei magi tinde să fie adorație. În schimb, în limba română termenul adorare este puternic asociat cu închinare, iar reprezentările plastice ale acestui subiect sunt mai frecvent  numite Adorarea/Închinarea magilor/păstorilor. Dar asta este doar semantică!

M-am obișnuit să găsesc în bisericile occidentale tot felul de reprezentări artistice laice (machete de vapoare, simboluri precreștine sau masonice, blazoane nobiliare stilizate, compoziții arhitecturale….), care au istorii interesante și care, fără a impieta, dau o anume personalitate locului.

În aceeași măsură, am avut parte și de neașteptate întâlniri cu arta sacră în reprezentări naive sau elementare, nepolenizate de o excesivă analiză, precum și de lucrări celebre, încărcate de detalii care lasă loc de interpretări.

Revin la copia lucrării lui Rubens, Adorația magilor, pe care am zărit-o la intrarea în cripta bisericii All Hollows by the Tower, aflată în apropierea fostului loc de execuție de la Turnul Londrei și despre care am mai scris aici: imaginarycoffee.wordpress.com/2022/04/06/perfidul-albion/

Biserica All Hollows by the Tower

Nu am găsit nicio informație despre cum a ajuns aici această reproducere,realizată în oglindă după varianta originală, păstrată în tripticul bisericii St. Johannes din Mechlen.

Tripticul Bisericii St. Johannes din Mechlen

Ceea ce s-a descoperit cu ajutorul tehnologiei este că, pe aceeași pânză, sub scena Adorației, mai există o imagine care reprezintă un portret de femeie înveșmântată într-o rochie neagră, cu umeri largi și cu un guler cu pliseuri. Probabil este  portretul neterminat al unei doamne din înalta societate, pictat înainte de secolul al XVII-lea. Este posibil ca cel care a pictat portretul să fie vreun ucenic de-ai lui Rubens, probabil același care a copiat și scena Adorația magilor.

Tema Adorației a fost recurentă la Rubens, astfel că a redat-o în multe tablouri de-a lungul vieții. Semn că era un subiect preferat, a realizat un tablou pe această temă chiar și pentru altarul mănăstirii Saint-Michel, acolo unde a fost înmormântată mama lui. Între timp a ajuns la Muzeul din Anvers (tabloul,desigur).

Deși subiectul este același, fiecare variantă originală a lui Rubens, și nu numai, prezintă diferențe evidente atât în ceea ce privește redarea tonurilor, cât și numărul și amplasarea personajelor. Cu toate acestea, sunt câteva personaje care apar în absolut toate variantele: pruncul sfânt, fecioara Maria, Iosif și cei trei magi.

Rubens a acordat o mare atenție celor trei bărbați care au adus daruri pruncului Isus. Chiar dacă în Evanghelia după Matei nu apare în mod explicit numărul celor care au venit călăuziți de steaua de la Bethleem, ci numai darurile aduse – aur, smirnă și tămâie – în mod automat s-a asociat numărul darurilor cu numărul magilor. Rubens a redat foarte distinct ceea ce simbolizează fiecare dintre cei trei regi. Pe de o parte, ei reprezintă răspândirea geografică, fiecăruia îi este asociat câte un continent – bărbatul îmbrăcat în verde înfățișează Africa, cel îmbrăcat în roșu este Asia, iar cel în galben este Europa. Nu există nicio mențiune biblică în sensul acesta și nici nu este un cod vestimentar unanim acceptat, astfel că nu toți cei care au abordat subiectul au ținut cont de el. Interesant este că el apare încă din cele mai vechi reprezentări, având mult mai multe și mai adânci semnificații.

Între timp, într-o scurtă călătorie la Târgoviște, am găsit în Muzeul de Artă de lângă Curtea Domnească (complex care se află în renovare, astfel că nu am putut să-l vizitez decât parțial), o pictură pe lemn, despre a cărei origine nu se cunosc prea multe (se consideră că sunt multe similitudini cu una dintre reprezentările lui El Greco).

Muzeul de Artă, Târgoviște

Cei trei magi apar aici, precum la Rubens, înveșmântați în straie lungi și fastuoase colorate în roșu, galben și verde. Mai mult, unul dintre magi,cel îmbrăcat în verde, are pielea închisă la culoare și poartă turban, iar, precum la Rubens, personajul în roșu are capul descoperit. În schimb, în pictura de la Târgoviște, magul care stă în picioare poartă pe cap coroana regală, iar Iosif și Maria sunt reprezentanți cu aureola sfințeniei.

Dar ceea ce mi se pare cel mai interesant este că, în ambele tablouri,  cei trei magi se află în etape diferite de viață, simbolizând vârstele omului: tinerețea, maturitatea și bătrânețea. Această diversitate întruchipată de Magi îmi pare plină de sens în ceea ce privește înalta spiritualitate, iar darurile aduse completează, prin simbolistica lor, mesajul profund creștin.

Desigur că detaliile sunt, cel mai adesea, metode de transmitere a unor mesaje sau devin subiecte de dezbatere, accidental, peste timp, prin ochii curioși ai cercetătorilor și ai privitorilor. Vârstele omului, ca teme în reprezentările plastice, sunt realmente pline de ingeniozitate. Am descoperit asta undeva în Trafalgar Square.

Trafalgar Square

Perfidul Albion

Stâncile albe de la Dover – dacă de la ele își va fi tras insula vechiul nume – mărginesc malul dinspre Canalul Mânecii și creează o priveliște utterly unreal, cum ar zice englezul. Trebuie văzute măcar o dată în viață! Asta doar dacă alegi să traversezi cu feribotul – o călătorie de două ore, pe parcursul căreia te poți acomoda cu politețea britanică și cu autohtonul meniu fish and chips.  

În ceea ce privește expresia Perfidious Albion – un fel de ”a-și trage spuza pe turta sa” mai prețioasă – începi să te îndoiești de sensul ei peiorativ imediat ce pășești în Marea Britanie. Se pare că egoismul și duplicitatea nu au fost chiar păguboase! Dar, desigur, depinde pe care dintre malurile canalului te afli! Și-apoi, cel fără de păcat…

Perfidul AlbionLocuțiune pe care o folosim atunci când vrem să facem aluzie la politica egoistă a guvernului englez. (Nouveau Larousse Illustre, Vol 1, Paris, 1898)

Albion numele dat de cei vechi Angliei, probabil din cauza albeței coastelor sale. (Minerva. Enciclopedie Română. Cluj, 1929)

Albionnumele dat de către autorii greci Marii Britanii. (La Grande Encyclopedie, Vol I, Paris, 1885)

Albionnume dat Angliei de către greci, datorită falezelor și stâncilor sale albe – văzute de departe – sau datorită lui Albion, fiul lui Neptun. Astăzi, termenul nu mai este folosit decât în poezie și retorică. (Nouveau Larousse Illustre, Vol 1, Paris, 1898)

Țara lui thank you și a lui please este frumoasă în orice anotimp, dar la începutul primăverii este absolut superbă. Totul este înflorit: cireșii japonezi, narcisele galbene, cameliile albe, roz și roșii, forsythia, muscari, magnolii…. Grădinile englezești, cu estetica lor studiat neregulată, cu plante armonios combinate atât în ceea ce privește proporțiile, culorile, cât și soiurile, îți împrospătează instant pofta de viață. Și orice spațiu verde este transformat într-o mereu proaspătă grădină englezească.

Un astfel de părculeț a fost una dintre destinațiile mele din acest an: Cleary Gardens. M-am gândit să răscolesc puțin Londra în căutarea semnelor lăsate de trecerea romanilor, iar micuța grădină de pe malul stâng al Tamisei a fost pe lista mea.

Mai întâi, m-am pus la curent cu contextul istoric: În anul 43 d.Hr, Britannia a fost invadată de armata romană, condusă de împăratul Claudius, iar până în anul 100, Anglia, Țara Galilor și o parte a Scoției au fost cucerite și au devenit provincii romane. Armata invadatoare a fost alcătuită din patru legiuni care numărau în jur de 50.000 de soldați. Ca peste tot pe unde au trecut, romanii au construit drumuri și orașe, iar latina a devenit limba oficială. Britannia a făcut parte din Imperiul roman timp de aproape patru secole, până în anul 411, iar influențe romane s-au păstrat, într-un fel sau altul, de-a lungul secolelor, în cultura britanica. (surse: British Museum și Museum of London)

Cum am o foarte proastă orientare în spațiu, dar o mare determinare, mi-am activat GPS-ul pe telefon și am pornit în căutarea urmelor romane păstrate prin Londra. După ce m-am învârtit în cerc pentru că am încurcat de câteva ori stânga cu dreapta și nu am reușit în ruptul capului să depistez sud-vestul (!), tot Dumnezeul dezorientaților m-a salvat.

Cleary Gardens se află foarte aproape de Catedrala Saint Paul, la intersecția străzii Queen Victoria cu vechiul Huggin Hill. La prima vedere, nu este nimic altceva decât un micuț spațiu verde, decorat cu grilaje de lemn sub care, la amiază, lucrătorii din apropiere se relaxează în timp ce își iau prânzul. Dar acest colțișor liniștit dintr-o zonă intens circulată are o istorie aparte: a fost construit pe locul unei băi romane din secolul I d.Hr. Și mai interesant este modul în care a fost conceput, astfel încât să se vadă, stratificat, trecerea timpului. Practic, locul este etajat, iar fiecare dintre cele trei terase spune povestea unei epoci.

Spațiul de la nivelul solului este micuța oază de verdeață. Urmăresc scările care mă ajută să cobor câteva secole în timp și descopăr o terasă cu tematică viticolă, semn că zona era cândva utilizată pentru cultivarea viței de vie. Viticultorii medievali francezi au descoperit  aici un sol bogat în minerale, astfel încât au adus soiuri de viță nobilă de pe Valea Loarei și au desfășurat un profitabil comerț cu vinuri.

Cobor, la propriu și la figurat, încă o serie de trepte, mai adânc în istorie și descopăr zidul vechi de 2000 de ani („ați ajuns la destinație!”, ar fi spus victorios GPS-ul meu dacă ar mai fi avut glas!). Mă opresc o clipă și privesc trecătorii grăbiți care, probabil obișnuiți cu priveliștea, nu își mai aruncă ochii spre zidul roman. Mie îmi pare incredibilă senzația de a atinge ceva atât de vechi, iar modul simbolic în care a fost gândită coborârea în timp, așa cum este ea aici, e foarte interesant. Cred însă că pentru a simți asta îți trebuie multă curiozitate, interes și imaginație. Altfel, spațiul ar putea părea unul banal. Zidul acesta însă are o poveste de spus, iar eu sunt mai mult decât încântată să o aflu.

In 1929, lângă această colină de pe Tamisa au fost descoperite rămășițele unei băi romane, alimentate de un izvor cu apă curată. Excavările însă au avut loc treizeci și ceva de ani mai târziu. Se pare că baia fusese construită în jurul anului 80 d. Hr. și apoi extinsă, undeva pe la începutul secolului al 2-lea. La sfârșitul secolului următor ea a fost însă demolată, presupunându-se că dărâmarea ei a avut legătură cu construirea zidului defensiv. Parcul se suprapune doar peste o mică parte a fostei băi, iar restul încăperilor se află încă sub clădirile din apropiere.

Interesantă este și istoria descoperirii site-ului. Ca urmare a bombardamentelor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, mare parte a clădirilor din zonă au fost distruse. După război, locul a fost eliberat pentru a primi o nouă destinație, iar excavările din 1964 au scos la iveală bucata de zid roman. În 1982, a fost finanțată amenajarea unei grădini, păstrând toate caracteristicile epocilor pe care le-a traversat. Grădina poartă numele domnului Frederick Cleary (Flowering Fred), un important peisagist care a proiectat numeroase spații publice de agrement.

Deși se află într-o zonă veche, clădirile sunt relativ nou construite. Toată această parte a Londrei a fost dramatic afectată de bombardamentele germane. Demolările de după război au scos la iveală însă rămășițe care spun povești interesante. Acestea sunt astăzi expuse în muzeele londoneze, care au găsit cele mai bune metode de aranjare și de prezentare. Și pe străzile Londrei au rămas vestigii romane, dar majoritatea fie sunt grav deteriorate, fie sunt păstrate în spații inaccesibile publicului larg.

Cu un Caffè Latte generos mă încumet să pornesc în căutarea unei astfel de mărturii romane. Renunț la hartă pentru că următoarea mea destinație se află într-o zonă care mi-e familiară. La o milă distanță de Cleary Garden, urmând cursul Tamisei, relativ în linie dreaptă spre Turnul Londrei, se află All Hollows by the Tower, cea mai veche biserică din oraș. Ea a supraviețuit atât marelui incendiu din 1666, cât și bombardamentelor germane. Edificiul este spectaculos, chiar dacă ceea ce vedem astăzi este în mare parte rezultatul renovărilor postbelice. Din clădirea inițială se mai păstrează doar turnul și zidurile exterioare. Biserica a fost fondată prin secolul al VII-lea și a reprezentat punctul de început al uneia dintre cele mai neobișnuite ceremonii londoneze, cunoscută sub numele de „beating the bounds”. Scopul acestui vechi obicei era acela de a se  confirma deținerea terenurilor pentru a înlătura orice posibil conflict legat de dreptul de proprietate al parohiei. Cum am spune astăzi, gardurile bune fac vecini buni! Tradiția a supraviețuit încă în unele zone din regat, desigur doar la nivel simbolic.

Dar un alt mare supraviețuitor, unic și mai puțin cunoscut, este încorporat chiar în cripta bisericii All Hollows by the Tower: podeaua de mozaic a unei case romane. Când am intrat, biserica era aproape goală. Am zărit semnul care indica locul în care se află mozaicul, dar entuziasmul mi-a pierit instant când am văzut cuvântul scris: criptă. Am coborât scările care păreau să ducă în măruntaiele biserici. Creepy!

Mă înfioară spațiile închise și pustii… acesta m-a terifiat! Frica îmi pare cel mai puternic sentiment și cel mai greu de înfrânt. Am stat numai câteva momente acolo pentru a privi rămășițele aflate în semiumbră și pentru a citi cele câteva informații de pe o plăcuță. Spre ieșire, mi-am dat seama că nu am fotografiat mozaicul, așa că, tremurând, am coborât din nou. Cam asta ar fi scuza pentru cât de proaste sunt fotografiile pe care le-am făcut.

Pavajul roman este destul de bine conservat și este alcătuit din tesserae roșii, care arată aproape la fel ca atunci când au fost așezate pentru prima dată. Din informațiile de la fața locului se pare că el datează din secolul al II-lea d. Hr., când orașul număra în jur de 60.000 de locuitori. Cea mai populată zonă era cea care se întindea de-a lungul Tamisei. Atmosfera trebuie să fi fost destul de efervescentă, cu atelierele, depozitele, prăvăliile și casele familiilor de muncitori, cărora li se alăturaseră nou-veniții din legiunile romane. Dintr-o astfel de casă provine și pavajul păstrat în biserică. Locuința fusese probabil una modestă, cu un singur etaj, dar solidă. Pavajul roman care forma podeaua era montat direct pe pământul bătătorit. Se presupune că proprietarii casei nu erau înstăriți, deoarece nu s-au găsit urme că sub pavaj să fi avut hypocausts – un fel de instalație antică de încălzire prin podea. Totuși stăpânii casei s-au îngrijit de aspectul pardoselii, astfel încât, atunci când acesta a început să se taseze, au umplut adânciturile formate cu opus signinum (o mixtură de lipire formată din mortar și bucăți mici de țigle sparte) pentru uniformizare.

Potrivit aceleași surse, pavajul a fost descoperit pe la sfârșitul anilor ’20, când s-a produs o surpare a terenului sub de turnul bisericii.

În afară de acest mozaic, biserica găzduiește și o arcadă saxonă în care este încorporată și teracotă romană. All Hallows by the Tower a fost probabil construită în anul 675. Londinium (Londra antică) fusese abandonat de legiunile romane încă de la începutul secolului al V-lea, iar clădirile lăsate în paragină au fost utilizate adesea ca materiale de construcție. Inițial, biserica  fusese construită din lemn, dar foarte repede după aceea este posibil să fi fost ridicată o structură din piatră, pentru că arcada din interior a fost datată, așa cum reiese din informațiile prezentate în biserică, la sfârșitul secolului al VII-lea.

Arcada a fost descoperită după bombardamentele germane, care au distrus o mare parte a bisericii. Zidul care o ascundea a fost dărâmat, scoțând la lumină această cea mai veche arcadă saxonă din Londra.

Și încă un lucru interesant descoperit în biserică. Înainte de a coborî în criptă, în apropierea arcadei saxone, se află o copie foarte reușită după Adorația magilor, de Peter Paul Rubens. Lucrarea este o imagine în oglindă a originalului care se află în biserica St. Johannes din Mechlen, Belgia. Acest lucru sugerează că scena a fost imprimată pe pânză sau gravată, cândva prin anii 1620. Cel care se presupune că a transpus scena pe pânză a fost Lucas Vosterman, gravorul care a lucrat în studioul lui Rubens în acea perioadă. Pictura ascunde o poveste interesantă despre care voi scrie în curând.

Privesc biserica de la o oarecare distanță și mă gândesc câte secole a dominat malul Tamisei de lângă Turnul Londrei și câți nefericiți și-au ridicat ochii, plini de speranță, spre ea. Perfid sau nu, bătrânul Albion are o istorie fabuloasă și o cultură greu de egalat. E atât de ușor de iubit!

%d blogeri au apreciat: