Posted in Cărți, Recenzii

„Moartea la Deptford” de Anthony Burgess

“Omul poate fi confundat cu creația lui. Creează un nemernic și, automat, devii un nemernic.”

Ciudată lectură de vacanță! De fapt alesesem să iau cu mine în concediu o altă carte, una pe care înIMG_2509cerc de mult timp să o citesc, dar din cauză că are peste 1000 de pagini nu mi-a încăput în bagaj. Nici “Moartea la Deptford” n-a avut loc, dar fiind ceva mai subțirică am ținut-o în mână și am început să o citesc chiar pe aeroport. Prima impresie… mai bine nu o spun. Abia când am ajuns pe plajă, cartea a devenit mai interesantă.

Anthony Burgess, mare fan al Angliei elisabetane, situează acțiunea la finalul secolului al XVI-lea, pe vremea lui Shakespeare, ceea ce mi-a creat suspiciunea că tocmai marele Will ar fi naratorul. La final, într-o notă de subsol, era însă menționat numele povestitorului: Jack Wilson, un actor contemporan cu Shakespeare.

Este un roman despre Christopher Marlowe, despre viața și faptele care au dus la asasinarea sa din ziua de 30 mai 1593. Romanul este bine documentat, regăsim în paginile sale date istorice reale, obiceiuri și fapte adunate din diferite surse și redate cu acuratețe, chiar dacă Burgess nuanțează și personalizează anumite informații. Autorul pune însă un accent poate prea tare pe moravuri dintre cele mai scandaloase: promiscuitate, homosexualitate, mizerie, ignoranță, cruzime.

Regăsim în roman lumea actorilor elisabetani, a scriitorilor care compuneau numai piese care se puteau juca imediat pe scenă și care se raportau la Seneca, recunoscând însă că oamenii voiau să vadă grozăvii, nu să le audă. “Le place calvarul altora, fiindcă prin el se manifestă puterea lor. Este singurul lucru pe care și-l doresc. Nu cunoașterea, nu virtutea, ci puterea.” (Nu prea s-a schimbat nimic în ultimii 400 de ani!)

Kit (Christopher Marlowe) este recrutat în serviciile secrete și este trimis în Reims, unde, pretinzând că vrea să studieze teologia și să-și clarifice îndoielile religioase, trebuia să descopere un eventual complot împotriva reginei Elisabeta. Kit nu era deloc o fire religioasă, iar ca rugăciune improvizează o discuție cu Iisus în care încearcă să-și explice disproporția dintre greșelile pământești și pedeapsa “cu îndurare” a lui Dumnezeu. Mi-a plăcut această parte și argumentul lui Marlowe: “Omul nu este diavolul”. Participă la cursuri și este atras de stilul de predare al părintelui Pryor, care se desfășoară mai mult sub forma unor dezbateri. “Trebuie să ne iubim vrăjmașii, dar n-avem voie să le iubim păcatul”. Kit se implică în anumite grupuri și strange informații, dar manifestând o simpatie declarată față de geniul lui Marlowe, autorul îl scoate din scenă și nu-l implică cu adevărat în complotul care a dus la moartea reginei Maria a Scoției. Totuși, ajuns în Anglia, Kit este nevoit să participle la scena execuției complotiștilor și simte un dezgust puternic, așa că se hotărăște să plece din Londra.

Viața lui Marlowe începe să se complice, se alătură unor grupuri care manifestă convingeri religioase diferite și stârnește controverse. Ajunge să fie judecat de un tribunal și intuiește că urmează să fie acuzat de erezie și trădare. Apelează la niște prieteni care promit să-l ajute, dar el devenise deja un pericol pentru cei din jurul său, așa că din trădător devine trădat. Este ucis la Deptford unde mersese să facă rost de bani pentru a se urca pe un vapor.

“Moartea la Deptford” nu este o biografie romanțată, așa cum mi-aș fi dorit, nu e nici o relatare istorică, ci mai degrabă un roman în spirit istoric sau și mai exact, o istorie trecută prin filtrul literaturii. Aș recomanda-o doar celor care iubesc foarte mult perioada elisabetană sau sunt curioși să afle o versiune a morții lui Marlowe.  Din acest motiv mi-a plăcut și mie cartea, și numai din acest motiv.

Advertisements