About

Mă întreb de ce ar alege cineva o “cafea imaginară”. Probabil din dorința de a-și testa propriul mecanism când neclar, când de încredere al siguranței de sine. Această cafea imaginară  te provoacă să crezi povestea și nu povestitorul și să-ți interpretezi rolul alter egoului tău ficțional.

Relația mea cu cafeaua este minunată, profundă și cât se poate de reală. Unei cafele imaginare, paradoxal, nu realismul îi lipsește, ci convenționalul, cel care te provoacă să descoperi în aroma ei, povestea. Cafeaua aceasta nu este numai un pretext al curajului, ci și o scuză pentru artificiu.

 

 

Cineva spunea ca pot căra doi munți. Dacă am lăsat impresia asta sau dacă e așa, atunci trebuie să spun că nu forța mă ajută, ci entuziasmul, visul. Da, pot duce poveri atât de mari încât mă pot confunda cu ele, pot deveni eu însămi o povara. Mă întreb însă dacă este asta o calitate?

Mai mereu însă se infășoară de gleznele tale și așa destul de nesigure, plantele de pe margine. Iți țin companie și-ți spun cuvinte de încurajare. Iși rostesc textele cu tărie și fac demonstrații de forță. Și ai impresia că nu ești singur cu povara ta. Apoi, când vine vremea rea și greutatea devine copleșitoare,  privești in jurul tău după un sprijin. “Treci la muncă, toți îți dau ceva de făcut, au văzut cât ești de ‘tare’!… eu m-am detașat” – cam asta e tot ce primești de la prietenii de vreme bună. Dar nu-ți face griji, cand vei ajunge la capăt singură, dar bucuroasă, vor avea grijă să-ți trimită nota de plată. Că doar n-au pierdut timpul degeaba prin preajma ta!

Dar cine ar vrea povara ta? Doar cei puternici! Cei care devin puternici pentru tine! Lor nici măcar nu trebuie să le ceri ajutorul. Iți simți deodată umerii ușurați și știi că sunt acolo. Poate nu-ți împărtășesc entuaziasmul, poate nici nu le pasă de ceea ce faci…. dar le pasă de tine!

Vestea bună e că toți munții par să fie la locul lor, așa că o să-i las acolo pentru o vreme!

Advertisements