Imaginary Coffee

coffee-paintingRelația mea cu cafeaua este minunată, profundă și cât se poate de reală. Unei cafele imaginare, paradoxal, nu realismul îi lipsește, ci convenționalul, cel care te provoacă să descoperi în aroma ei, povestea. Cafeaua aceasta nu este așadar numai un pretext al curajului, ci și o scuză pentru artificiu.

Mi-am propus, așadar, un exerciu de imaginație provocator și straniu: o cafea imaginară cu tatăl meu! De ce cu el? Poate pentru a ne da șansa unei „relații” dincolo de imposibilul ei, un fel de înțelegere a tăcerii. Sunt oare lucruri pe care ar fi vrut să mi le spună? Mi-aș dori să știu dacă s-a regăsit în felul meu de-a fi de-a lungul timpului. E mândru sau dezamăgit de mine… Dacă el e îngerul meu păzitor și dacă știe cât a contat să cred asta. Și mai ales aș vrea să știe că de fapt mi-a fost mereu alături, că l-am simțit în propriile-mi reacții cărora nu le-am putut da decât o explicație genetică, l-am regăsit în imaginea din oglindă, iar în vise n-a încetat să-mi fie tată. De data aceasta trebuie să recunosc că nu cafeaua, ci imaginația face ca lucrurile să se întâmple. Lipsesc multe piese din scenariul închipuit de mine, iar unele dintre ele îmi sunt complet străine. Oare cum se desfășoară un dialog tată-fiică? Cum găsești echilibrul dintre politețe și familiarism? Cum te adresezi unui tată? Sau poate că înaintea dialogului există un soi de contact, o nerăbdare curioasă, emoția revederii și mai ales un straniu sentiment între bucurie și teamă. Experimentez senzația câteva clipe, apoi, pentru că imaginația permite asta, aduc întâlnirea în starea firescului. Asta e partea bună: în mintea ta succesiunea întâmplărilor poate fi schimbată după cum vrei. Poți să trăiești și să retrăiești momentele preferate, după cum poți evita situațiile pe care nu ți le dorești.

Continue reading “Imaginary Coffee”