Posted in Călătorii

Patronul lucrurilor pierdute

IMG_0803Trezit cu mult înainte de a se lumina, bărbatul se pregătește cu mare atenție. În lumina slabă a lumânării care abia alungă întunericul din odaia sărăcăcioasă,  strălucește lama ascuțită a briciului lăsat să alunece fără grabă peste obrazul bătut de soarele sudic. Se spală aproape ritualic, se îmbracă în costumul lui cel mai bun și își așază pălăria peste părul pieptănat pe spate și uns cu briantină. Pășește în răcoarea dimineții și privește tăcut spre mare, spre limba aceea de apă care separă Sicilia de continent: strâmtoarea Messina. Vegheată de Scila și Caribda, veșnic învolburată și misterioasă, strâmtoarea este deopotrivă înfricoșătoare și provocatoare. Precum viața lui … mereu indecis între două alegeri. Bărbatul își învelește cu grijă prețiosul obiect într-o pânză neagră și coboară pe străzile pietruite, întortocheate și înguste ale Scillei, orășelul de pescari din Reggio Calabria. Privește în sus spre Castelul Ruffo, dar ochii lui sunt fixați pe cele patru clopote ale Chiesei Matrice așezate precum un crucifix. Știe că nu peste mult timp vor începe să bată pentru a aminti că astăzi este ziua de 13 iunie, ziua Sfântului Anton de Padova, sfântul patron al lucrurilor pierdute, a cărui statuie de argint înnobilează lăcașul. Lucrurile pierdute… hm! A pierdut lucruri, ani, oameni. A încetat să mai creadă că “pierderea” lui s-ar mai întoarce vreodată, dar, poate din cruzime sau doar din obișnuința de a trăi cu dorul, refuză să-i ceară sfântului să-l ajute să uite.  S-a obișnuit cu așteptarea, singurul lucru nepierdut.

IMG_0688

Părăsi pasajul îngust și o luă printre zidurile a două case de piatră înnegrite de umezeală. Ajunse pe malul bolovănos al mării, cu case construite până foarte aproape de apă. Păși cu siguranța omului care cunoaște fiecare piatră și ajunse pe plaja luminată de primele raze ale dimineții. Se opri lângă micuța barcă, o luntre îngustă, conică, din lemn. Și neagră. Pentru că el și barca erau una, iar regula numărul unu era să nu fie zărit. Din centrul bărcii țâșnea semeț catargul, un stâlp gros, înalt de aproape patru metri prevăzut cu un suport în vârf, pe care stă “observatorul”, cel care îl îndreptă spre pradă. Pe lângă acesta,  mai sunt încă patru barcagii, oameni săraci, dar îmbrăcați în costumele de duminică, special pentru această vânătoare. Apucă pânza și dezveli obiectul ascuțit din metal pe care îl așeză cu grijă în barcă. Harponul! Nu mai știa dacă aceasta era arma sau aliatul lui în nobila luptă cu “împăratul strâmtorii”. Nu considerase niciodată vânătoarea peștelui-spadă un prozaic pescuit. Nu, pentru că aici, la întâlnirea celor două mări, Tireniană și Ionică, omul și peștele se află într-o confruntare directă și echitabilă. Și tristă.

IMG_0644Din luna mai, peștele-spadă vine din ocean în această strâmtoare care separă nu numai două țărmuri, dar și legenda de istorie. Atras de obsedantele chemări homerice, își găsește perechea alături de care stă până în august.  Înoată nedespărțiți și își trăiesc povestea de dragoste între cer și coasta stâncoasă, ferindu-se de bărcile cu catarge înalte.

Harponistul o caută pe ea, de aceea peștele mascul nu o pierde nicio clipă din ochi. Ea e ținta. Dar harponistul știe. Știe că acolo unde este ea, este și el. Iar el va face totul pentru ea. Va lupta până la capăt, va face totul pentru a o elibera atunci când va fi străpunsă de metalul ascuțit al vânătorului. O vede luptându-se cu o forță inegală și simte pericolul pierderii ei. El încă se poate salva, pentru el ar fi simplu să plece cu o bătaie din coadă. Dar nu poate… nu fără ea.  O privește când e ridicată în barcă și simte că a pierdut totul. Își agită spada cu disperare într-o ultimă chemare. Simte metalul rece străpungându-i carnea și-l privește pe harponist în ochi. Bărbatul a venit în hainele lui cele mai bune să-i ia iubirea.

Mirosul de bergamotă mi-a adus aminte de povestea vânătorii peștelui-spadă care se sacrifică odată ce perechea lui e vânată, poveste auzită pe unul dintre malurile Strâmtorii Messina. Restul e imaginație.

IMG_0815

Advertisements
Posted in Gânduri

even-tide

IMG_5928

Ascundem mistere sub zâmbete,

ne măsurăm viața în ani netrăiți pe de-a întregul,

ne răsună muzica în minte, dar tânjim după liniște,

vedem curcubee, deși pășim cu ochii în pământ,

sufletele ne rămân acolo, chiar dacă pașii se depărtează,

proiectăm un mâine perfect inutil,

avem melancolii și tristeți… dar și toamne ca aceasta.