Lună: februarie 2023

Povestiri despre oameni obișnuiți, de Varujan Vosganian

„să nu trântești ușa, că nu se știe când mai trebuie să bați la ea” (p. 60)

Ar fi greșit să spun că nu am nicio treabă cu politica, dar oricum nu sunt decât un observator de la distanță, sancționând mai degrabă consecințele unor decizii, decât promisiunile politice. Discursul politicienilor îmi pare adesea anost și fantezist. Lăsând la o parte ideea, expusă întotdeauna cu o siguranță de sine dezarmantă, conținutul e rareori unul „cu miez”. Asta se întâmplă atunci când oratorului îi lipsește fie educația sau știința comunicării, fie convingerea – nu crede în ceea ce spune sau ideea transmisă nu-i aparține, fie nu are spontaneitatea și carisma necesare, fie nu îl ajută vocea sau are vreun defect de vorbire. Totuși, de-a lungul timpului, s-au distins și câțiva buni oratori care s-au manifestat direct sau doar tangențial în spațiul nostru politic. Aceștia au discursuri inteligente, agreabile și pline de conținut. Când au și preocupări literare, atunci lucrurile devin chiar interesante. Varujan Vosganian face parte, fără discuție, din această fericită categorie. Spune, cu asumare, că latura lui literară nu poate fi separată de cea politică, chiar dacă acestea îl fac să pară două persoane diferite. Goga, Alecsandri, Delavrancea, Agârbiceanu… au experimentat și ei această dualitate.

Orator extrovertit, cu un discurs lejer și absolut savuros, Varujan Vosganian se remarcă, în scris, printr-o extraordinară expresivitate. Cu ceva timp în urmă am citit Copiii războiului, un roman care m-a emoționat într-un mod aparte. Am scris câteva cuvinte despre el aici : https://imaginarycoffee.wordpress.com/2017/05/06/copiii-razboiului-de-varujan-vosganian/

Cel mai recent volum al său este culegerea de nuvele „Povestiri despre oameni obișnuiți”, București, Polirom, 2022.  Este un volum de proză scurtă, cu personaje comune și intrigi existențialiste transformate în scenarii absolut remarcabile.

În fiecare dintre cele opt povestiri cuprinse în volum (Crucea Sudului, Ia-mă, nene!, Cireșica, Martiriul lui Sebastian, Unchiul Turi, Demascarea, Tanti, Vâscul), construiește situații aparent banale, particularizându-le prin senzaționalul latent cu care oamenii obișnuiți se confruntă. Temele sunt actuale, autorul nu se depărtează de contextele pe care le-am trăit sau pe care le regăsim zi de zi în preajma noastră: pandemia și surprizele carantinării; viața unui camionagiu aflat mereu pe drumuri și care chiar pe drum își află vindecarea; oare îi cunoaștem cu adevărat pe cei despre care credem că știm tot?; rutina corporatistă; bătrânii demni care încearcă să răzbată; anul molimei – în caz că l-am uitat; un moment de viață în care regăsim legenda Mioriței, traficanți de fete și soldați întorși din Afganistan, evanghelii autohtone povestite mai departe.

Eroii cărții sunt oameni care trăiesc aici și acum, existențe tăcute, știute, poate neînțelese sau ignorate. Unii dintre ei se consumă în așteptări, alții în vinovății; pentru unii „noaptea e răgazul dintre cântăritul de seară și cântăritul de dimineață”, iar pentru alții, vârtejul Nopții înstelate de Van Gogh. Pe toți aceștia însă îi așteaptă, răbdător, neprevăzutul.

Autorul exploatează cu inteligență mentalitatea și dramele, transpunându-le în situații cotidiene comune, repetabile, al căror traseu este însă deraiat spre inedit de subtilitățile care ne guvernează pe fiecare. Transformă oameni simpli în personaje, le dă glas și identitate, îi scoate, după cum spune autorul, din „pâcla ce se tot lasă”.

Povestirile sunt convingătoare, antrenante și posibile. Relatările nu sunt lipsite de lirism, și nici nu s-ar putea altfel, având în vedere latura poetică a autorului. Și tot ca într-o poezie, autorul concentrează în fiecare nuvelă o întreagă desfășurare de trăiri și de fapte, cu provocări și zâmbete triste, care ne captivează întru totul.

„Tot ce-am făcut în viață din furie sau ură a fost greșit” (p. 401)