Posted in Poezii

se naște Eminescu iar…

Ciudată noapte simt că o să fiemihai_eminescu_0
şi-o să trăznească în dicţionar,
la noapte, în Moldova mijlocie,
se naşte Eminescul nostru iar.

A fost sortit să vină-n cea mai dulce
şi-n cea mai sfâşiată dintre ţări,
pleca-vor toţi ai zilei să se culce
şi-l vor primi strămoşii lui călări.

Aşa firesc se-ntâmplă nefirescul,
pământul nostru suferă adânc,
la Ipoteşti se naşte Eminescu
şi-n toată România mame plâng.

La noapte, dintr-un pântec şi o slovă,
se naşte steaua celor ce-au tăcut,
îngenunchez, în faţa ta, Moldovă,
şi mâna mult lovită ţi-o sărut.

De-atâtea ori, în vremuri, sfâşiată
ai fost, Moldovă, cum să spun nu pot,
dar Eminescu ce se naşte, iată,
în Doina lui, o să cuprindă tot.

Ciudată noapte, noaptea noastră mare,
o noapte cum a fost la început,
şi, de la Cernăuţi şi pân’ la Mare,
pâraiele se-aud plângând în Prut.

În el tresare trist Moldova toată,
toţi fraţii-nstrăinaţi se regăsesc,
în el o inimă va şti să bată
acum şi veşnic, dorul românesc.

În Voroneţ s-a răsculat albastrul,
ca dintr-un cer fremătător de fraţi,
la noapte-n ţară va urca un astru,
se naşte El, Români, vă închinaţi!

“Nașterea lui Eminescu” de Adrian Păunescu

Advertisements
Posted in Călătorii

había una vez un…

garaSingurul lucru care m-ar fi putut duce cu gândul la o gară era calea ferată care trece prin fața clădirii din piatră masivă, situată foarte aproape de șosea. Această singură pereche de șine șerpuiește pe pământul arid, în paralel nu numai cu șoseaua, dar și cu Rio Almanzora pe a cărui vale se află plantații de măslini și pâlcuri de verdeață strecurate printre colinele pietroase de la poalele Sierrei de Los Filabres. Calea ferată însă se oprește brusc lângă clădirea veche, dreptunghiulară, a cărei fațadă este prevăzută cu patru ferestre mari terminate în arcade, decorate cu grilaje de metal și ancadramente din cărămidă aparentă. E fosta gară de pe Via Verde del Hierro din Seron, Almería. Niciun șuierat de tren sau vreo urmă din freamătul și agitația specifice gărilor nu au mai fost auzite de mult, totuși un alt fel de suflu animă locul. Din zeci de trenuri imaginare coboară personaje celebre ducând cu ele valize încărcate cu poveștile copilăriei. Acestea populează acum spațiul interior al fostei gării, devenit un mic muzeu magic dedicat cărților pentru copii.

dsc08978

Ne întâmpină un bărbat coborât și el parcă din poveste: obrazul ars de soare îi este încadrat de perciuni albi, iar barba, la fel de albă, pare că i se scurge de pe bărbie. Asta pentru că nu are mustață și lipsa acesteia, nu știu de ce, se simte (probabil a pierdut vreun pariu!) Părul ușor ondulat și lung până la umeri îi este acoperit de o pălărie albă cu boruri mici și legată cu o panglică grena cu două dungi închise la culoare. Tot acest ansamblu alcătuiește o prezență carismatică, cu o voce surprinzător de tânără și de pătrunzătoare. Am remarcat ochii scânteietori și permanenta mișcare a sprâncenelor care susțin și amplifică sensul cuvintelor. Are alături de el o asistentă, o femeie binevoitoare care, în comparație cu el,  își însoțește fiecare explicație cu zâmbete largi. Am simțit tot timpul  că cei doi se bucură de aceste momente, o bucurie pe care ne-au transmis-o și nouă.

DSC08932.JPGPrimul care ne atrage privirea este Marele Uriaş Prietenos care domină spațiul interior. Așezat pe un scaun și mai apoi ridicat în picioare cu ajutorul unui mecanism ascuns, colecționarul de vise care suflă povești în urechile copiilor adormiţi, personajul imaginat de Dahl, ne introduce în lumea poveștilor și a cărților pentru copii. Pe lângă sutele de cărți de toate dimensiunile, care se întrec în realizări grafice, în imagini și în inginerii tehnice, fiecare stand reproduce momente din textele cuprinse în cărți. Sunt recreate astfel personaje care stau cuminți în geamantane vechi, transformate în adevărate cămine confortabile, prevăzute cu pătuțuri, dulăpioare, lămpi. În fiecare obiect de aici se ascunde o poveste, fiecare valiză,  ciupercă decorativă sau inimă stilizată este, de fapt, o carte de povești cu texte, imagini și jocuri. Și nu e numai atât. În Casa Lunii asistăm la un joc de lumini fosforescente care ne dezvăluie o fascinantă poveste. Un alt colț al muzeului îi este dedicat în întregime lui Cervantes. Pe lângă celebra moara de vânt, colțul este decorat cu o colecție de obiecte vechi “utilizate” de celebrul personaj Don Quijote, cu instrumente muzicale și cu o hartă a traseului parcurs de acesta. Nu pot să-mi imaginez un mod mai plăcut de a spune o poveste!

Părăsim tărâmul poveștilor și cele 26 de grade Celsius ale Spaniei și aterizăm într-un București a cărei magie se pare că a înghețat la cele -4 grade pe care le anunță stewardesa.

A fost odata….

În plus, 2019 este Anul Cărții!

DSC09033.JPG