Blestemul manuscrisului

1073466Oricât au încercat criticii să explice balada Meșterului Manole ca simbol al jertfei pentru creație, pentru mine, Ana și “aripile zburătoare/de şindrili uşoare” m-au terifiat și n-am putut găsi în niciun chip justificări pentru cruzimea extremă descrisă în baladă. Ba chiar l-am suspectat pe “anonimul autor” de o mare doză de sadism. Nu mi-am imaginat niciodată o legendă ca fiind altceva decât un mit, de aceea mă atrag romanele în care scriitorul reușește să transforme o legendă într-o istorie credibilă.

Blestemul manuscrisului” este volumul al doilea din seria Stelian Munteanu, inițiată de Bogdan Hrib. Cuvântul manuscris din titlu m-a atras, dar recunosc că nu mă așteptam să găsesc o poveste atât de interesantă, încât să-mi schimbe felul de a privi anumite momente din istoria noastră. Recitesc cele câteva cuvinte care însoțesc autograful autorului de pe pagina de titlu: “o poveste cu alt… fel de istorie! “. Îmi plac poveștile, istoriile altfel și romanele polițiste.  După primele pagini mă declar cucerită și hotărăsc să le propun cartea prietenilor mei de la clubul de lectură. Entuziasmul cu care am prezentat-o a făcut ca ea să fie aleasă cartea lunii iulie a clubului nostru. Yeeess! (Unul dintre colegi, care l-a descoperit pe Hrib abia cu această ocazie, se declară deja fan al autorului!)

Dacă începutul cărții este exclusiv polițisto-detectivistic, el ajunge să cuprindă întreaga istorie a Țării Românești de la întemeiere și până în zilele noastre.

Personajul principal se prezintă după primele pagini: Stelian Dan Munteanu. Înșiră apoi întreaga listă de ocupații pe care nu le are, dar de care l-am putea suspecta (polițist, detectiv, spion…). Și este câte puțin dn toate. Aflu că se află în vacanță pentru două săptămâni împreună cu grecoaica Eleni, când primește un telefon de la un prieten francez, Jacques Sardi, aflat la Târgul de carte de la Frankfurt unde avusese loc o crimă. Într-o clipă dispar și “tânăra, frumoasă, liberă”, și perspectiva insulelor, iar Stelian schimbă decorul însoritei Elade cu cel al Germaniei.

Continuă lectura „Blestemul manuscrisului”