Posted in Poezii, Traduceri

“Funeral Blues” de W.H. Auden

IMG_6153

(o încercare de traducere)

“Oprește ceasurile și-nchide telefoanele,

Și dă-i tentante oase să nu mai latre câinele,

Să faci pianele să tacă, și-n sunete de tobe-năbușite

Să dezvelim coșciugul, să vină bocitoarele cernite.

 

Iar avioanele deasupra în murmurul rotit

Să scrijelească cerul cu mesajul: El A Murit,

Să pui îndoliate funde la gâtul alb al porumbeilor din parc,

Iar polițiștii-n trafic să poarte mănuși negre de bumbac.

 

El mi-a fost Nordul, și Sudul, si Estul și Vestul îmi era,

Odihna de duminică și-ntreaga săptămână grea.

Amiaza mea și miezul nopții, mi-era cuvânt, mi-era cântat

Și am crezut că-această dragoste va exista mereu… m-am înșelat.

 

Acum nici stelele nu mai au rost, pe toate  să le stingi

Împachetează luna, iar soarele poți să-l alungi.

Revarsă-oceanele și taie pădurea nemilos:

De-acum nimic nu îmi mai este de folos.”

 

(Stop all the clocks, cut off the telephone,
Prevent the dog from barking with a juicy bone,
Silence the pianos and with muffled drum
Bring out the coffin, let the mourners come.

Let aeroplanes circle moaning overhead
Scribbling on the sky the message He Is Dead,
Put crepe bows round the white necks of the public doves,
Let the traffic policemen wear black cotton gloves.

He was my North, my South, my East and West,
My working week and my Sunday rest,
My noon, my midnight, my talk, my song;
I thought that love would last for ever: I was wrong.

The stars are not wanted now: put out every one;
Pack up the moon and dismantle the sun;
Pour away the ocean and sweep up the wood.
For nothing now can ever come to any good.)

Advertisements
Posted in Poezii, Traduceri

Absence

Absență…. Absență, ascultă-mi protestul!

Mă împotrivesc puterii taleIMAG0918 (3)

Și timpului ce-mi pui în cale.

Faci totul să-mi schimbi rostul

Iar asta mă rănește.

Absența dăinuie când timpul o statornicește.

Cel care se-nsoțește cu cineva asemeni ție

Va regăsi curând

Al duioșiei gând

Chiar dincolo de timp, de loc și de vremelnicie.

Dar cei ce-și țin în suflet încleștarea

Trăiesc la nesfârșit însingurarea.

 

Și toate simțurile mele-ar vrea să zburde

Dar mintea le respinge

Și rațiunea-nvinge

Dublată de veșnicul secret ce-o arde.

Precum bogatul ce-și află mulțumirea

În a trăi în lipsuri și-aș încuia averea.

 

Dar din Absență-am învățat ceva:

Că pot fura minute mici

Când nimeni nu-i aici.

Iar într-un colț ascuns în mintea mea

Să am și-mbrățișare și sărut

Și să mă bucur în timp ce știu că am pierdut.

ABSENCE,  hear thou my protestation
Against thy strength,
Distance and length:
Do what thou canst for alteration,
For hearts of truest mettle
Absence doth join and Time doth settle.

Who loves a mistress of such quality,
He soon hath found
Affection’s ground
Beyond time, place, and all mortality.
To hearts that cannot vary
Absence is present, Time doth tarry.

My senses want their outward motion
Which now within
Reason doth win,
Redoubled in her secret notion:
Like rich that take pleasure
In hiding more than handling treasure.

By Absence this good means I gain,
That I can catch her
Where none doth watch her,
In some close corner of my brain:
There I embrace and kiss her,
And so I both enjoy and miss her.

(John Donne)

 

Posted in Poezii, Traduceri

Tipare-asemeni tie

De tine-am fost lipsit în primavără

Pe când aprilie se-mpodobea pestriț,

Făcând așa un spirit tânăr să răsară,

Că până și Saturn a râs cu el și s-a rotit.

Cu toate astea, nici tril de păsări, nici odor

De flori înmiresmate și colorate felurit

Nu m-au făcut să fiu al verilor povestitor

Sau să culeg din poala-i mândră potirul înflorit.

N-am admirat nici albul pur al crinului

Și n-am slăvit nici roza stacojie;

Suave și plăcute ochiului

Te-ntruchipau, tipare-asemeni ție.

Umbrite toate de absența ta erau

Și-o iarnă-nfrigurată retrăiam.

C.

 

From you have I been absent in the spring,
When proud-pied April, dressed in all his trim,
Hath put a spirit of youth in everything,
That heavy Saturn laughed and leaped with him,
Yet nor the lays of birds, nor the sweet smell
Of different flowers in odor and in hue,
Could make me any summer’s story tell,
Or from their proud lap pluck them where they grew.
Nor did I wonder at the lily’s white,
Nor praise the deep vermilion in the rose;
They were but sweet, but figures of delight,
Drawn after you, you pattern of all those.
Yet seemed it winter still, and, you away,
As with your shadow I with these did play.

(Sonetul 98, W.Shakespeare)