Posted in Teatru

The Curious Incident …

O intamplare ciudata cu un câine la miezul nopții„O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții” este incidentul meu plăcut dintr-o miercuri seara, când, fără niciun plan m-am trezit pe rândul 7, locul 6 din  Sala Pictura a Teatrului Național. Citisem cartea lui Mark Haddon (https://imaginarycoffee.wordpress.com/tag/mark-haddon/ ), așadar știam, în principiu, la ce să mă aștept. Totuși punerea în scenă m-a copleșit. Remarcabilele jocuri de lumini și sunete, efectele dramatice create de oglinzi mișcătoare, proiecții video, ecrane străvezii și schimbări spectaculoase de planuri în care, la un moment dat, chiar publicul se reflectă peste acțiunea din scenă, impresionează fără măsură.  Cu totul neobișnuit!

Fiecare protagonist, cu excepția lui Ciprian Nicula (Christopher), interpretează mai multe personaje, într-o dinamică controlată care nu lasă loc confuziei. De altfel, actorul este prezent pe scenă pe tot parcursul spectacolului, iar rolul său este intens; transmite  alternant stări care oscilează între vulnerabilitate, naivitate și forță – cu aceeași ușurință.

La final, ne așteaptă o întrebare pentru a-l cărui răspuns ar trebui să ne privim în oglinzile mai mult sau mai puțin mișcătoare ale conștiinței.

Regia: Bobi Pricop

Distribuția: Ciprian Nicula, Emilian Oprea, Ana Ciontea, Rodica Ionescu, Carmen Ungureanu.

Decorul: Adrian Damian.

Video: Dan Adrian Ionescu, Mizdan Negatro

Light design: Andrei Florea

Advertisements
Posted in Teatru

Ibsen în plină iarnă

Cel mai periculos dușman al adevărului și al libertății este Majoritatea. Poporul însuși“.

20190121_201232

Cu o ușurință desăvârșită, urmând aproape o logică booleană, Ibsen a demonstrat, în piesa “Un dușman al poporului”, cât de lipsite de substanță sunt relațiile dintre oameni,  cât poate macula dorința de putere și cu câtă superficialitate și dezinteres acceptăm idei impuse. Versiunea scenică a regizorului Adrian Roman și vocea pătimașă a lui Tomas (Dan Pughineanu) au adăugat autenticitate (și din păcate, actualitate) piesei dramaturgului norvegian.

 

Posted in Teatru

Mici placeri imaginare

Percep teatrul, filmul, cărțile ca pe viețile mele imaginare. În toate încerc să mă regăsesc, fie și numai într-un gând al vreunui personaj, în vreo imagine care să-mi trezească amintiri, în detalii care mă fac să-mi doresc să fiu acolo. Le trăiesc intens și le disec uneori, alteori le continui în mintea mea într-o manieră personală sau mă bucur de moment și transfer această bucurie stării mele de spirit.

Cam asta s-a întâmplat astă-seară când am mers să văd  “Ménage à trois”, un spectacol după Neil Simon, în regia lui Sorin Misirianţu, cel care și interpretează unul dintre roluri. Dacă nu ar fi o expresie mult prea folosită, aș descrie piesa ca fiind o “comedie irezistibilă“ . Da, am râs, pentru asta m-am dus astăzi la teatru, dar dincolo de situațiile pline de haz, răzbate complicitatea, această stare pe care o admir în orice relație.  Complicitatea demonstrează puterea unei relații dincolo de micile șicane sau marile trădări.

Cei doi prieteni care dețin împreună ziarul cu un nume predestinat eșecului, Colaps, trăiesc și lucrează într-un apartament a cărei chirie este condiționată de ieșirile unuia dintre ei (Ioan Isaiu) cu bătrâna și insistenta proprietară. Celălalt (Sorin Misirianţu) se îndrăgostește la prima vedere de “mirosul” noii sale vecine (Ionela Nedelea). Ei bine, acolo unde e iubire de cele mai multe ori e drama, dar astăzi a fost o comedie ca la carte.

Iar seara mi-a oferit un cer superb!

IMG_1858