Posted in Artă, Pictura

The Caged Bird’s Song

Planul era perfect, doar că a început o ploaie rece și descurajantă care mi-a redus drastic opțiunile. Așa am ajuns să văd tripticul The Caged Bird’s Song, tapiseria lui Chris Ofili numită așa ca ecou al lucrării autobiografice “I Know Why the Caged Bird Sings” a scriitoarei și activistei pentru egalitate Maya Angelou.

Mai întâi mi-a atras atenția spațiul generos oferit de Sunley Room, camera unde era expusă tapiseria: un hol îngust pe care erau agățate schițele – fragment cu fragment –  pe baza cărora a fost realizată lucrarea; în stânga – o cameră “obscură” unde se proiecta un film de prezentare și un interviu cu artistul Chris Ofili; de partea cealaltă a holului, în dreapta, se deschidea o ușă spre spațiul expozițional propriu-zis. Privesc indecisă spre camera obscură, iar curatorul, ghicindu-mi parcă ezitarea, îmi spune zâmbitor că filmul rulează deja de câteva minute și că peste puțin timp se va relua. Jovialitatea lui mă binedispune. Studiez oarecum încurcată schițele pe care mi-e imposibil să le leg coerent, așa că mă hotărăsc să intru în camera de expoziție. Mă trezesc de-odată într-un spațiu imens, dar gol, lipsit de orice obiect de mobilier cu excepția unui scaun pe care era așezat un curator. Tavanul casetat avea câteva lămpi, cele mai multe îndreptate spre tapiseria așezată pe peretele din față și numai câteva luminau aproape fantomatic pereții laterali desenați special în nuanțe de gri. Am avut senzația că pășesc într-o peșteră. În contrast cu goliciunea spațiului, pereții erau pictați în întregime cu 27 de dansatori uriași, femei și bărbați îmbrăcați doar în voaluri și bijuterii. Foarte ciudat este că animația sugerată de desen te face aproape să îți imaginezi culorile sub umbrele gri și să “auzi” muzica. Suita de dansatori exotici te conduce, aproape hipnotizant, spre explozia de culoare pe care o oferă țesătura înaltă de aproape trei metri și lungă de peste șapte metri. M-am apropiat de ea, până la limita liniei de protecție trasată simplu pe podea, pentru a mă convinge că era totuși o țesătură și nu o pictură. Apoi am privit lucrarea cu atenție.

De-o parte și de alta a panoului, un bărbat și o femeie trag câte o draperie pentru a ne descoperi scena centrală. În fața unui șuvoi de apă (ceea ce sugerează locul în care trăiește artistul, Trinidad), stă un cuplu întins, iar corpurile celor doi sunt oarecum răsucite. În timp ce bărbatul îi cântă femeii de lângă el la chitară, ea bea un lichid magic ce-i este turnat în spirală de o figură ascunsă mai sus. În schițele din hol am observat că această figură îi aparține fotbalistului Mario Balotelli. Probabil Otis a ales să-l redea în opera sa, impresionat de talentul și de tenacitatea fotbalistului, calități care au făcut ca el, fiul unor imigranți, să facă parte din naționala Italiei.

Cuplul din centru pare relaxat în acest moment, dar cerul furtunos din stânga sugerează că lucrurile urmează să se schimbe. Intrigante sunt cele două figuri care trag cortina.  Bărbatul din dreapta ține în mână o colivie în care este o pasăre. În Trinidad anumite păsări sunt învățate, în scopuri comerciale, să cânte. Femeia din partea opusă împrăștie grăunțe, ceea ce ar putea fi interpretat ca o metodă de răsplătire sau de motivare a păsării să cânta mai frumos.

Pentru că nu reușesc să pun totul cap la cap mă îndrept spre camera unde rulează filmul. Acolo aflu mai multe despre tehnica de realizare a lucrării și mai puțin despre simbolistica elementelor. Ofili este un artist britanic care trăiește și lucrează în Trinidad. Renumit pentru stilul său fluid și senzual de a picta, Ofili i-a provocat pe țesători (cinci la număr, dacă-mi amintesc bine) să redea tapiseriei caracteristicile picturii în acuarelă. El le-a realizat acestora mai întâi un desen în acuarelă ca bază a procesului de țesere. Lucrătorii au mărit și au imprimat desenul pe urzeală, apoi au țesut lucrarea de mână, proces care a durat doi ani și jumătate.

Ofili explică în material: “ The Caged Bird’s Song  este un mariaj între acuarelă și țesătură. Am hotărât să ofer țesăturii libertatea acuarelei, lăsând pigmentul lichid să formeze imaginea, în contrast cu procesul tradițional de țesere. Odată cu acest rezultat, care este mai degrabă o interpretare decât o reproducere, țesătorii au adus un fel de omagiu atât acuarelei pe care am creat-o, cât și tehnicii tapiseriei.”

Am mai privit încă o dată lucrarea, de data asta de la distanța potrivită și având mai multe informații. Și tot nu-mi vine să cred că e tapiserie.

Advertisements
Posted in Artă, Pictura

In centrul preocuparilor mele

IMG_1874Ceva bun tot am făcut eu vreodată! N-aș putea să-mi explic marea bucurie de astăzi altfel decât ca pe o recompensă pentru vreo faptă de-a mea pe care cineva de-acolo, de sus, a considerat-o demnă de răsplată. Tonitza, Pallady, Ressu, Petraşcu, Lucian Grigorescu, Steriadi, Ciucurencu… 55 de lucrări la doi pași de mine, de centrul preocupărilor mele. Și ce picturi!IMG_1875

Am primit invitația la vernisaj și am întrebat cine expune.
– “E o colecție valoroasă”. A silabisit cuvântul “valoroasă”, ceea ce mi-a aprins toate beculețele de alarmă ale curiozității. Ei da… sunt curioasă. Nu am depășit niciodată vârsta “de ce-urilor”, cu singura deosebire că acum îmi pun mie întrebările, și mai puțin altora.

IMG_1871Am ajuns printre primii la vernisaj și am început să caut cu privirea lucrările. Nu am vazut decât o draperie de catifea roșie care acoperea arcada ce ne despărțea de expoziție. Îmi plac vernisajele și pentru că este acolo mereu cineva care îți dă câteva “tipsuri”, care te ajută să nu ratezi ceva. Prezentarea a fost scurtă și interesantă, exact ce și cât trebuia. Spun asta pentru că îmi pierd repede răbdarea atunci când discursurile se lungesc și nu transmit lucruri care să-mi trezească interesul.IMG_1877

Mă izolez în mulțime în fața câte unui tablou și rămân fără cuvinte.

Posted in Pictura

Magia spatiilor albe

IMG_1785Adesea mă pierd în fața unui tablou. Cu adevărat mă pierd. Nu aș putea spune ce-mi place mai mult: imaginea, povestea din spatele picturii, numele sau renumele artistului, culorile, stilul sau perioada în care se încadrează lucrarea… Unele picturi mă atrag foarte aproape de ele (fizic vorbind) și încerc să descopăr tușele și petele de culoare strecurate printre nuanțele principale, altele mă provoacă să fac pasul înapoi, să le privesc de la distanța în care culorile devin firești, iar tușele dispar pentru a face loc detaliilor. Mă impresionează scenele decupate din realitate sau din literatură, reinterpretate de pictor astfel încât să transmită cu o aparentă ușurință o întreagă desfășurare de fapte într-o singură imagine, așa cum observa Lessing în Laokoon sau despre limitele picturii și ale poeziei.
În aceeași măsură îmi place și provocarea pe care o simt atunci când mă aflu în fața unei picturi abstracte sau a unei compoziții moderne. Vernisajul la care am participat ieri, Vegetalia, chiar despre asta era: un dialog între două tinere artiste care descriu prin culori și forme, mai degrabă starea lor în fața naturii.
“-Nu pari în apele tale”, îi spun Andreei Hereșanu – una dintre cele două artiste care expun.
-“M-a întrebat un jurnalist ce mă inspiră atunci când pictez. Și nu am știut ce să-i spun. Pentru mine… orice… pe mine…mă inspiră…. TOT”, spune ea făcând un gest cu mâinile care exprimă necuprinsul, încă încurcată de o întrebare al cărui răspuns era de la sine înțeles.
 Îmi dau seama că a dat, de fapt, răspunsul cel mai bun. Ochiul unui artist observă starea, nu lucrul. El desenează obiectul astfel încât privitorul să-i înțeleagă poezia, nu forma.  Da, cu siguranță, lucrările Andreei sunt o expunere figurativă a sensibilității și a intelectului. Admir nuanțele primăvărative de albastru-mov-lila, cele verzi și roșiatice care se schimbă în tonurile pe care le îmbracă natura de-a lungul anului,  toate strecurate printre tușe negre, fluide. Remarc lipsa totală a agresivității, compozițiile transmit liniște, căldură, uneori vivacitate, alteori nostalgie, dar întotdeauna sunt luminoase și optimiste.
Astăzi am învățat ceva: cea mai bună metodă de a evidenția culorilele este sa lași spații albe.
Posted in Pictura

Tribut Vincent Van Gogh

“…  pentru mine, Van Gogh este cel mai mare pictor dintre toți. Cu siguranță cel mai cunoscut pictor din toate timpurile,  cel mai iubit. Îmbinarea lui de culori este magnifică. A transformat durerea vieții sale atât de tulburată într-o frumusețe extaziată. Durerea e ușor de descris, dar să-ți folosești pasiunea și durerea ca să portretizezi bucuria și extazul și minunăția lumii noastre…nimeni nu mai făcuse așa ceva. Și probabil că nimeni nu o va mai face. Pentru mine, acel om ciudat și sălbatic care cutreiera câmpurile din Provance, nu este numai cel mai mare artist al lumii, ci și unul dintre cei mai minunați oameni care au trăit vreodată.”

Posted in Pictura, Poezii

Hidden souls

hidden soulsI’m blind,
But I can see all hidden souls,
Still confused with the minds,
Only minds are full of lies…

Perhaps we live the cursed love
in the world of enemies…

Stay with me forever,
Even I’m not yours,
It’s possible that soulmates,
Can speak thru many doors…

Stay with me forever,
Even I’m not yours,
Surviving all the nightmares,
Run-down the pros and cons…

Continue reading “Hidden souls”