Posted in Călătorii

British Library

British LibraryRelația Londrei cu istoria pare a fi una de tip pigmalionian. Orașul asimilează și distribuie, ca un adevărat regizor, diversitatea reprezentărilor istoriei, păstrând și adăugând detalii după criterii culturale specifice, lipsite de ambiguitate. Este paradoxal cum o civilizație suspectată adesea de conservatorism absoarbe și intimaginary coffee Londraegrează noul într-o armonie deplină, fără a lăsa impresia unui contrast forțat. Ceea ce este evident, chiar și numai la o privire superficială, este respectul față de trecut. De altfel, în Marea Britanie lipsește cu desăvârșire fracționarea temporală a culturii. Este țara lui Shakespeare în aceeași măsură în care este și patria lui Henry Potter, este spațiul edificiilor istorice la fel cum este și cel al construcțiilor moderne.

Instituțiile de cultură britanice au menirea de a crea un puternic sentiment de mândrie națională și de a înzestra individul cu un model de gândire eficient. Biblioteca Britanică definește cel mai bine aspirațiile culturii engleze. Colecțiile sale, găzduite inițial de către British Museum, primul muzeu național public din lume, sunt acum expuse în sediul din St. Pancras, în clădirea celebrei British Library.

Construcția bibliotecii a fost un proiect dificil, care a coincis cu zorii așa-numitei “Epoci a informației”. Niciun alt proiect britanic de la reconstruirea Catedralei St. Paul, de după incendiul din 1666, nu se poate compara cu cel al bibliotecii nici ca termen de execuție și nici ca magnitudine a controverselor iscate în jurul lui. Profesorul Colin St. John Wilson a prezentat, începând din 1962, trei proiecte pentru două locații complet diferite. În cei 36 de ani, fiecare inițiativă a întâmpinat puternicele opoziții a două facțiuni rivale. Una dintre acestea, “oamenii viitorului”, prevesteau dispariția cărții și considerau orice proiect grandios ca fiind un mare elefant alb. Cealaltă parte, instituția academică, și-a justificat lipsa viziunii prin atașamentul nostalgic de prețiozitatea vechiului spațiu “Round Reading Room” din interiorul Muzeului Britanic.

Mai presus de orice opoziție, Sir Colin St. John Wilson și-a concentrat toată atenția pe acest edificiu, considerat proiectul vieții lui. Arhitectura încorporează elemente artistice care preiau teme specifice bibliotecii, înnobilând identitatea specială a clădirii. Din curte se poate pătrunde în clădire prin două puncte de acces, ale căror axe se intersectează în dreptul unui monument impozant: figura lui Newton lucrată în bronz de sculptorul Sir Eduardo Paolozzoti. Curtea  are rolul de mediator între zgomotul traficului din apropiere și atmosfera de studiu din interiorul bibliotecii

IMG_2286Primul lucru pe care îl afli atunci când pășești în Biblioteca Britanică este istoria alcătuirii colecțiilor sale. Regele George al III-lea a început constituirea unei biblioteci personale încă de la sfârșitul secolului al 18-lea, colecție donată apoi națiunii de către fiul său, George al IV-lea. “King’s Library”, așa cum a fost ea numită, reprezintă una dintre cele mai importante colecții ale Iluminismului și se află expusă chiar în inima bibliotecii. În comparație cu alte colecții de cărți vechi și rare păstrate de regulă departe de ochii privitorilor, în depozitele bine protejate ale bibliotecilor, aceasta are statut de fond curent oferit spre consultare cititorilor care studiază în sălile dedicate documentelor rare. Întreaga donație este expusă într-un turn de sticlă, pe un cadru de bronz înalt de șase etaje, dotat cu filtru UV și cu un sistem de control al mediului care ajută la menținerea cotelor adecvate de lumină, temperatură și umiditate. Impactul vizual este copleșitor, privirea fiindu-ți atrasă imediat de aspectul elegant al cărților legate în piele și decorate cu detalii strălucitoare roșii, aurii și negre.  Fondul regelui numără nu mai puțin de 65.000 de volume de cărți și 19.000 de broșuri, tipărituri de la jumătatea secolului al XV-lea până la începutul secolului al XIX-lea. Acestea se adaugă colecției generale a Bibliotecii Britanice care însumează în jur de 800 de kilometrii de rafturi ceea ce înseamnă peste 150 de milioane de cărți, documente rare, hărți, partituri muzicale și manuscrise. Sediul din St Pancras găzduiește aproximativ 275 de km. de rafuri, restul fiind depozitate în sediul din Boston Spa. Cu toate acestea, biblioteca se extinde continuu, adăugând anual doisprezece kilometri și jumătate de rafturi în spațiile special proiectate.

Dacă Biblioteca Regelui este prima imagine pe care o ai la intrarea în bibliotecă, simbolizând un far care semnalizează prezența tezaurului de cunoștințe, ceea ce dă o aură anume spațiului este felul în care pătrunde lumina naturală prin formele arhitecturale vălurite. Materialele naturale utilizate – travertin, stejar, piele, bronz și abanos – previn uzura timpurie a spațiului și asigură totodată o atmosferă caldă și prietenoasă.

IMG_2272Proiectarea verticală, în trepte, a clădirii a fost determinată de însăși importanța atribuită luminii naturale. Astfel, sălile de lectură sunt situate la etajele superioare pentru a beneficia de lumina care intră prin ferestrele de pe acoperiș; la nivelul solului sunt zonele de tranzit și cele expoziționale; instalațiile de întreținere și serviciile se află la nivelul primului subsol, iar depozitele se află la nivelurile inferioare ale subsolului.

Holul central este pe tot parcursul zilei populat de activitățile unui nou tip de cititori: utilizatorii de laptop. Aceștia împart spațiile de studiu, locurile din cafenelele și din restaurantele bibliotecii în mod echitabil cu cei care utilizează suporturile tradiționale de studiu.

IMG_2284Trebuie spus că Biblioteca Britanică nu este o bibliotecă de împrumut, ci o bibliotecă de cercetare, care permite cititorilor utilizarea tuturor tehnologiilor avansate de studiu, atâta timp cât acestea nu afectează integritatea documentelor. În bibliotecă există unsprezece zone de lectură care sunt împărțite între cele două modele de utilizare: acces rezervat și acces liber.   Rafturile sălilor de lectură, care urmăresc linia pereților, sunt ocupate cu materialele de referință, însă cea mai mare parte a documentelor solicitate sunt aduse din depozitele aflate la subsol. Aceste săli de lectură se întind pe trei etaje. Sala Hărților se continuă cu Sala Cărților Rare, cea care găzduiește documentele de patrimoniu și Sala Manuscriselor. În Sala de lectură Asiatică se află un număr impresionant de lucrări artistice provenite din colecția Departamentului Indiei Britanice, India Office.

În Galeria Comorilor sunt expuse, prin rotație, lucrări prețioase imprimate pe materiale fotosensibile. Galeria este foarte slab luminată, iar documentele sunt expuse în vitrine luminate din interior prin lentile cu fibră optică. Aici se găsesc exemplare rare sau unice ale unor manuscrise celebre: “First Folio” – prima colecție cu piese de teatru ale lui William Shakespeare, datând din 1623, partituri muzicale (Bach, Mozart, Beatles), ultima scrisoare a lui Nelson pentru Emma scrisă chiar în dimineața Bătăliei de la Trafalgar, hărți și globuri pământești, masa de lucru a scriitoarei Jane Austen, lucrări esențiale precum Magna Carta, Biblia lui Gutenberg și Evangheliile din Lindisfarne, o parte din caietele de notițe ale lui Leonardo da Vinci, cea mai veche carte tipărită din lume și multe altele.

Galeriile Persane găzduiesc expoziții temporare ale unor lucrări importante care sunt deținute fie cu titlul de împrumut, fie prin donație permanentă în colecția bibliotecii.

Cea de-a treia galerie este un spațiu public flexibil care găzduiește lucrări legate de istoria tiparului, de copertarea și legarea cărților, tehnici de înregistrare și  sonorizare, precum și expoziții omagiale.

Biblioteca Britanică este și un spațiu de cinstire a culturii, în toate aspecte ei. Astfel, peste tot sunt amplasate busturi, picturi sau plăci comemorative care amintesc vizitatorilor de personalități din toate timpurile.

IMG_2266IMG_2290IMG_2270

 

 

 

 

Foarte aproape de intrare se află sculptura din marmură, realizată Louis-François Roubiliac în anul 1757, care-l reprezintă pe William Shakespeare, iar pe zidul de alături este o imensă tapiserie care reproduce pictura narativă “If not, not” a pictorului american R. B. Kitaj. Piesa figurativă face aluzii literare la poemul “Țara pustie” de T. S. Eliot devenit simbol al generației postbelice și la tema colonialismului prezentă în  „Inima Întunericului” de Joseph Conrad. Alături sunt expuse patru medalioane ale celor mai importanți donatorii de colecții: Thomas Grenville, Sir Joseph Banks, Sir Hans Sloane și Sir Robert Cotton. În antecamera Sălii de lectură dedicată documentelor rare se află alte câteva picturi și sculpturi reprezentând personalități de seamă ale cIMG_2289ulturii universale: Handel, Vaughan William, Virginia Wolf, T.S. Eliot, Bach. La loc de cinste se află portretele personalităților care s-au remarcat în domeniul alcătuirii și îngrijirii colecțiilor de documente care formează astăzi fondul bibliotecii, nelipsind desigur statuia lui George al III-lea.

 În curtea bibliotecii, pe latura estică se află Centrul de Conferințe. Acesta cuprinde o sală de spectacole cu 250 de locuri, un foaier și trei săli de conferințe care au între 20 și 65 de locuri fiecare. Aici se organizează activitățile culturale și cele educaționale, lansările de carte, atelierele și dezbaterile cu publicul. Scara impresionantă apare ca o prelungire esențială a activităților din săli și este numită după “Treptele spaniole” din Roma. Scara este decorată cu o frumoasă sculptură în lemn de David Nash, „Spiral Sheavers” și de tapiseria lui Patrick Caulfield numită „ Pause on the landing”, cu referire la un incident  descris în cartea favorită a artistului, “Viața și opiniile lui  Tristram Shandy” de Laurence Sterne.

O altă resursă importantă a Bibliotecii Britanice este personalul care o deservește. Activitățile tradiționale de bibliotecă sunt completate de suportul și expertiza unei echipe de bibliotecari specializați în diferite domenii de interes. Anual, 35 000 de persoane iau parte la programele educative, atelierele, conferințele și evenimentele organizate de bibliotecă și coordonate de specialiștii din bibliotecă.

Cum schimbările dictează neîncetat politica bibliotecii, iar funcționalitatea clădirii se bazează pe flexibilitatea caracteristicilor ei, marea provocare pentru viitor va consta în abilitatea bibliotecii de a se adapta schimbărilor cu care, de altfel, s-a confruntat cu succes de când și-a deschis porțile în 1998. Biblioteca Britanică și-a dezvoltat o structură rafinată care se dezvoltă precum o rețea vie de conexiuni. Iar aceste ramificații reprezintă cunoașterea – cunoașterea care provoacă nesfârșita curiozitate a minții umane.IMG_2325

Advertisements
Posted in Călătorii

Ascultă…

IMG_6079Mă atrag misterele, poveștile din jurul lucrurilor aparent banale. Asta mă face uneori să caut locuri pe  lângă care aș fi putut trece fără să le observ.

Ascultă ! E bufnița, e clopotarul sorții

Ce-și cânta fiorosul noapte bună.”

 (“It was the owl that shriek’d, the fatal bellman,

Which gives the stern’st goodnight.”)

Aceste versuri rostite de Lady Macbeth în actul 2, scena 2 din  piesa Macbeth, de Shakespeare m-au provocat să pornesc în căutarea unei biserici al cărui nume îmi suna foarte ciudat: The St. Sepulchre Without Newgate Church, în Londra, nu foarte departe de Catedrala St. Paul. M-am lămurit destul de repede de unde a căpătat numele:  “Without” se referă la poziția bisericii care se afla la un moment dat dincolo, adică în afara porților orașului.

Ridicată probabil înainte de anul 1100, numită după Mormântul Sfânt din Ierusalim și distrusă în  marele incendiu din 1666, biserica este astăzi un edificiu tipic stilului georgian-târziu, când a fost reconstruită. Dar nu numele bisericii mi-a stârnit curiozitatea, ci ceea ce deține ea: un clopot mic, de mână, despre care se spune că era făcut să sune la miezul nopții înaintea zilei execuției, în fața celulei condamnaților la moarte, închiși în închisoarea Newgate. După ce auzea sunetul acestui clopot, prizonierul era scos din celulă și târât de-a lungul străzii Tyburn (astăzi High Holborn și Oxford Street) până la Tyburn (Marbel Arch, astăzi) unde avea loc execuția prin spânzurare. Estimez că era un drum de o oră. Îmi imaginez ce gânduri avea condamnatul pe parcursul acelei ore, cum își ura fiecare pas făcut, cum arunca ultime priviri oamenilor, locurilor cunoscute, poate și celor dragi care-l însoțeau pe această “Golgotă” britanică. Și probabil îi răsuna încă în urechi sunetul clopotului care tocmai îi anunțase moartea.

Clopotul este acum păstrat într-o cutie de sticlă, pe un mic suport pe care sunt încrustate câteva informații, inclusiv versurile pe care le rostea clopotarul în momentul anunțului fatal.  Și nu pot să nu mă gândesc la sentimentele celor care-i auzeau dangătul.  La drumul lor, în cuști, pe jos sau în căruțe până la locul execuției. La felul cum erau tratați pe parcursul acestui drum, în funcție de popularitatea fiecăruia și la acel micuț buchet de flori pe care-l primeau, ca un ultim gest de simpatie. O astfel de scenă este descrisă cu multă exactitate de către John Thomas Smith în cartea sa despre viața sculptorului Joseph Nollekens, “Nollekens and his Times”.

Iată și un mister pe care nu ard de nerăbdare să-l descifrez: sunetul acelui clopot!

IMG_6071