#Lesson no. 1

WhenHiperdramatism shakespearian

When sorrows come, they come not single spies, but in battalions.” W. Shakespeare, Hamlet

Când vin restriştile, nu vin în chip de singuratice iscoade, ci-n legiuni.

Cum am spune azi: atunci când plouă… se revarsă. Când ți se întâmplă o tristețe, descoperi că n-ai dreptul să fi trist. Se revarsă asupra ta acuze știute și neștiute, din viața de azi și din cea de apoi, ca și cum ți-au pândit acest moment de slăbiciune pentru a te ataca.   Shakespeare știe!

Fara el…

dscf1076Tristețea. Astăzi am privit tristețea în ochi, și durerea … și moartea. În ochii jucărelului meu. Un ghemotoc de un kilogram care mi-a adus tone de bucurie, tandrețe, prietenie, sinceritate. E incredibil cum s-a strecurat în sufletul meu și cât de important a devenit. Și e de neimaginat …. fără el.

Absence

(Încercare de traducere)

     Absență….

IMAG0918 (3)

Absență, ascultă-mi protestul!

Mă împotrivesc puterii tale

Și timpului ce-mi pui în cale.

Faci totul să-mi schimbi rostul

Iar asta mă rănește.

Absența dăinuie când timpul o statornicește.

Cel care se-nsoțește cu cineva asemeni ție

Va regăsi curând

Al duioșiei gând

Chiar dincolo de timp, de loc și de vremelnicie.

Iar cei ce-și țin în suflet încleștarea

Trăiesc la nesfârșit însingurarea.

Și toate simțurile mele-ar vrea să zburde

Dar mintea le respinge

Și rațiunea-nvinge

Dublată de veșnicul secret ce-o arde.

Precum bogatul ce-și află mulțumirea

Trăind în lipsuri, își ferecă averea.

Dar din Absență-am învățat ceva:

Că pot fura minute mici

Când nimeni nu-i aici.

Iar într-un colț ascuns în mintea mea

Să am și-mbrățișare și sărut

Și să mă bucur chiar dacă că am pierdut.

ABSENCE, hear thou my protestation

Against thy strength,

Distance and length:

Do what thou canst for alteration,

For hearts of truest mettle

Absence doth join and Time doth settle.

Who loves a mistress of such quality,

He soon hath found

Affection’s ground

Beyond time, place, and all mortality.

To hearts that cannot vary

Absence is present, Time doth tarry.

My senses want their outward motion

Which now within

Reason doth win,

Redoubled in her secret notion:

Like rich that take pleasure

In hiding more than handling treasure.

By Absence this good means I gain,

That I can catch her

Where none doth watch her,

In some close corner of my brain:

There I embrace and kiss her,

And so I both enjoy and miss her.

(John Donne)

Ziua celei mai frumoase profesii

23 aprilie este ziua lui Shakespeare,Library a lui Cervantes, Ziua Internațională a Cărții și a bibliotecarului din România.

Mă întreb spre cel fel de bibliotecii ne îndreptăm, având în vedere că tot mai mult conținut este acum stocat în format electronic, în baze de date accesibile și neasociate unui spațiu anume. Și dacă bibliotecile se schimbă într-atât de mult, care va fi profilul bibliotecarului, câte din funcțiile lui de bază vor putea asigura continuitatea profesiei și ce alte aptitudini va trebui el să deprindă? Chiar dacă privim colecțiile bibliotecii numai din punct de vedere al informațiilor și nu al suporturilor pe care sunt ele stocate (cărți, documente, hărți, fotografii, discuri…) sau al spațiului de funcționare, îmi dau seama că rolul bibliotecarului poate deveni mai important decât oricând. Domeniul lui de activitate este informația, iar astăzi producțiile editoriale, la care se adaugă și resursele multimedia, paginile web, blogurile, au întrecut orice previziune. Din această perspectivă, câteva dintre componentele de bază ale profesiei de bibliotecar nu numai că nu vor dispărea, dar ele vor continua să aibă un rol determinant.

Dacă bibliotecile încă sunt apreciate pentru colecțiile lor de documente, rolul bibliotecarului va trebui să se axeze pe colecționarea de informații aflate pe oricare resursă, pe dezvoltarea unor sisteme adaptate de stocare, de indexare și de partajare a lor astfel încât să le sporească valoarea.

Pe lângă evidența informațiilor, va fi necesară în continuare activitatea de selectare a lor. Astăzi se publică mai multe cărți decât oricând în istoria omenirii. În ultimul an s-au editat peste 2 000 000 de titluri și în fiecare an numărul acestora crește, fie că sunt documente în format tradițional sau electronic. Cel care cercetează relevanța acestora și separă grâul de neghină este bibliotecarul. El va continua să filtreze conținuturile și să asigure veridicitatea informațiilor și a surselor, iar într-o societate super informatizată acesta este unul dintre cele mai importante roluri ale profesiei.

O informație este valoroasă atâta timp cât ea ajunge la cel care o poate utiliza. Pentru aceasta, serviciul de referințe al bibliotecilor își va găsi în continuare utilitate. Întregul proces de administrare a informațiilor culminează cu asigurarea accesului la ele, iar rolul bibliotecarului este de a-l face cât mai facil, mai rapid și mai bine orientat spre potențialii utilizatori.

Ceea ce ar putea fi însă cea mai mare provocare pentru bibliotecari este specializarea lor în servicii cu totul noi. Pentru că spațiile bibliotecilor, odată ce informația nu mai este legată implicit de ele, sunt transformate în centre culturale de atragere a publicului în activități care să valorizeze aceste locații și să ofere alternative culturale, educaționale, sociale.

Aș alege adaptare, dacă ar fi să-mi spun părerea într-un singur cuvânt despre biblioteca viitorului. Pentru că adaptarea nu cunoaște limite, este un proces continuu, implică cunoștințe, creativitate și o deplină înțelegere a mediului de referință. De asemenea, bibliotecile vor continua să aibă un cuvânt de spus în comunitate atâta timp cât ele vor face pactul cu tehnologia și-și vor extinde relațiile spre noi categorii de public, potențiali utilizatori, adaptându-și serviciile și menținându-și standardele la nivelul de înalt profesionalism.

Pesimism shakespearian

 W. Shakespeare – Sonetul 66

Tired with all these, for restful death I cry,
As to behold desert a beggar born, 
And needy nothing trimm’d in jollity,
And purest faith unhappily forsworn,
And gilded honour shamefully misplac’d,
And maiden virtue rudely strumpeted,
And right perfection wrongfully disgrac’d,
And strength by limping sway disabled
And art made tongue-tied by authority,
And folly—doctor-like—controlling skill,
And simple truth miscall’d simplicity,
And captive good attending captain ill:
Tir’d with all these, from these would I be gone,
Save that, to die, I leave my love alone.


Lehămetit de tot, aş vrea să mor:
 Să nu mai văd netrebnici îmbuibaţi,
 Pe cei cinstiţi, în cerşetori schimbaţi,
   Credinţa, marfă ieftină-n obor,
 
Fecioara pură - scoasă la mezat,
Onoarea - aur fals, înşelător,
Cel drept, de forţa strîmbă-nfrînt uşor
Desăvîrşirea luată drept păcat,
 
Frumosul - zugrumat de-un zbir mîrşav,
Cuminţii - bănuiţi de nebunie,
Curatul adevăr - numit prostie,
Şi Binele - dat Răului ca sclav…
 
De toate scap, de fac ultimul pas,
Dar, dacă mor - iubirea-mi cui o las?
                  
             Traducere de George Pruteanu
 
  
  Sătul de toate, caut tihna morţii,
  Să nu mai văd slăvit pe cel nemernic,
  Şi pe sărac cerşind în faţa porţii,
  Şi pe cel rău hulind pe cel cucernic,
 
  Şi pe cinstit de cinste avînd teamă
  Şi fecioria pradă umilinţei,
   Şi împlinirea neluată-n seamă,
   Şi forţa la cheremul neputinţei,
 
  Şi artele de pumn încăluşate,
  Şi doctor raţiunii, nebunia,
  Şi adevărul simplu, simplitate,
 Şi binele slujind neomenia!
 
  Sătul de toate, toate le-aş lăsa,
  Dar dacă mor cui las iubirea mea?
 
      Traducere de Dan Grigorescu şi N.Chirică

IMG_6917


	

Gânduri mai vechi

IMG_6232zCel mai adesea ne înconjurăm de subtilități care ne hrănesc iluziile. Uneori ne agățăm de ele invocând nevoia de supraviețuire sau teama de singurătate. Le împrumutăm crezând ca ne apropie de modele pe care le admirăm. Ne amăgesc sau ne încurajează, le folosim ca pretexte sau pur și simplu ne aleg ele, iar noi le acceptăm. Într-un final devin obiceiuri și ajung să ne definească. Le urmărim, magnetizați, și le lăsăm să ne depărteze de idealurile inițiale. Invidia, minciuna și orgoliul se regăsesc printre accesoriile pe care le-aș așeza într-un muzeu al lucrurilor inutile din viața mea, apoi ar fi banalitățile stresante, obsesia tinereții veșnice, ipocrizia, teama de câini și de întuneric, indiferența cu care ignor lucrurile frumoase și scuza de a nu avea timp, speranțele și reproșurile inutile. De ce ar face parte din viața mea? Așa cum am spus, unele au ajuns să mă reprezinte, altele au creat un fel de dependență comoda… dar de altele m-am eliberat deja. Aș spune că într-o carte despre viața mea, altele ar fi personajele principale, dar cu siguranță n-aș lipsi nici eu… indiferent cine sunt.

A Time for Everything

For everything there is a season,
    a time for every activity under heaven.
A time to be born and a time to die.
    A time to plant and a time to harvest.
 A time to kill and a time to heal.
    A time to tear down and a time to build up.
A time to cry and a time to laugh.
    A time to grieve and a time to dance.
 A time to scatter stones and a time to gather stones.
    A time to embrace and a time to turn away.
A time to search and a time to quit searching.
    A time to keep and a time to throw away.
A time to tear and a time to mend.
    A time to be quiet and a time to speak.
 A time to love and a time to hate.
    A time for war and a time for peace.

Pâinica îngăduinței: Half for me and half for you, between us goodwill will be

indexÎn fiecare an, în vinerea dinaintea Paștelui, pregătesc pâinica îngăduinței și o împart cu persoanele dragi în timp ce ne promitem să fim binevoitori unul cu celălalt printr-o “incantație” copilărească: “Half for you and half for me, between us goodwill will be”. Îmi place acest ritual care, deși are o anumită candoare, ascunde o dorință atât de simplă: să dăruiești și să primești toleranță. Știi că vei greși și vrei să-ți securizezi cumva înțelegerea celor dragi și să-i asiguri că și tu vei privi cu mai multă bunăvoință în jurul tău. Faptele tale vor fi mereu interpretate prin prisma felului de a fi al celuilalt și nu ceri, prin acest gest, decât să-ți acorde creditul că indiferent ce ar putea crede sau cum ar putea părea, intențiile tale au fost bune. Vrei să scapi de judecata rece și impersonală, cel puțin a celor apropiați. Pentru că ei te judecă cel mai adesea cu o cerbicie demnă de o cauză mai bună.

Nu fac asta pentru că te-ar urî, ci pentru că faptele tale nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor lor sau pentru că ele au căpătat proporții josnice în ochii lor. Și atunci, să te ții jigniri: de-ai zice că ești un monstru ticălos și perfid care și-a vândut sufletul mârșăviei. Ei bine, vei trece poate peste cuvintele murdare, dar partea urâtă rămâne. Rămâne și teama că permanent îți vor fi interpretate faptele și ai tendința de a te izola, de a păstra pentru tine gândurile și de a apărea în fața “judecătorului” așa cum ar vrea el să fi. Te depersonalizezi sau te lași înlocuit de o versiune a ta care nu te reprezintă. Cu timpul ți se face atât de dor de viața ta, de libertatea de a face lucruri fără teama că vei fi judecat, încât vei ajunge să spui: gata! Ai mușcat din aceeași pâine a îngăduinței, dar asta nu înseamnă acceptarea umilinței și a josniciei. Chiar dacă îi înțelegi reacția și îi găsești justificări, chiar dacă ierți și îi regreți suferința, nu poți să nu te întrebi: de ce aș suporta asta? Chiar dacă știi că durerea celui care face reproșul este mai mare decât a celui căruia i se reproșează – el strânge atâta ură încât își calcă pe demnitate, pe orgoliu și se coboară până la nivelul cel mai de jos pentru a-ți demonstra dreptatea lui –  chiar dacă știi că după toate astea va simți rușinea și regretul cu aceeași intensitatea a agresiunii, chiar dacă empatizezi cu el, trebuie să știi un lucru: el nu e liniștea ta. E vremea să-ți arăți bunăvoința și în ceea ce te privește și să împărți pâinica îngăduinței cu tine însuți. Pâinica respectului de sine. Acordă-ți ție libertatea de a face lucruri fără teamă și tot ție, dreptul de a greși. Regăsește-te!

Ca să nu mai spun că această pâinică plină de semnificații e și foarte delicioasă. E un fel de mini-mini cozonac umplut cu ce-mi place cel mai mult: ciocolată, căpșuni, stafide și nuci. Că tot e vorba despre îngăduință!

Tipare-asemeni tie

De tine-am fost lipsit în primavără

Pe când aprilie se-mpodobea pestriț,

Făcând așa un spirit tânăr să răsară,

Că până și Saturn a râs cu el și s-a rotit.

Cu toate astea, nici tril de păsări, nici odor

De flori înmiresmate și colorate felurit

Nu m-au făcut să fiu al verilor povestitor

Sau să culeg din poala-i mândră potirul înflorit.

N-am admirat nici albul pur al crinului

Și n-am slăvit nici roza stacojie;

Suave și plăcute ochiului

Te-ntruchipau, tipare-asemeni ție.

Umbrite toate de absența ta erau

Și-o iarnă-nfrigurată retrăiam.

(Încercare de traducere, C.)

 

From you have I been absent in the spring,
When proud-pied April, dressed in all his trim,
Hath put a spirit of youth in everything,
That heavy Saturn laughed and leaped with him,
Yet nor the lays of birds, nor the sweet smell
Of different flowers in odor and in hue,
Could make me any summer’s story tell,
Or from their proud lap pluck them where they grew.
Nor did I wonder at the lily’s white,
Nor praise the deep vermilion in the rose;
They were but sweet, but figures of delight,
Drawn after you, you pattern of all those.
Yet seemed it winter still, and, you away,
As with your shadow I with these did play.

(Sonetul 98, W.Shakespeare)

 

Tribut Vincent Van Gogh

„…  pentru mine, Van Gogh este cel mai mare pictor dintre toți. Cu siguranță cel mai cunoscut pictor din toate timpurile,  cel mai iubit. Îmbinarea lui de culori este magnifică. A transformat durerea vieții sale atât de tulburată într-o frumusețe extaziată. Durerea e ușor de descris, dar să-ți folosești pasiunea și durerea ca să portretizezi bucuria și extazul și minunăția lumii noastre…nimeni nu mai făcuse așa ceva. Și probabil că nimeni nu o va mai face. Pentru mine, acel om ciudat și sălbatic care cutreiera câmpurile din Provance, nu este numai cel mai mare artist al lumii, ci și unul dintre cei mai minunați oameni care au trăit vreodată.”