Posted in Gânduri

Every Day is a New Day

imaginary coffeeLista dorințelor pentru noul an – o  înșiruire de propuneri, speranțe, provocări adresate mie însămi – o listă în care cred prea puțin, pentru că îmi cunosc lipsa de consecvență. Nu regăsesc pe ea dorințe vechi, nu pentru că toate ar fi deja îndeplinite, ci pentru că unele pur și simplu au dispărut înainte de a prinde viață. Recunosc, erau câteva de-a dreptul ridicole! Altele însă au pierit odată cu părți din sufletul meu. Nu mai găsesc nici visuri de prosperitate, promisiuni, planuri fantastice, și nici entuziasmul cu care altădată umpleam pagini. Nici măcar oameni nu mai sunt pe lista mea de dorințe!

Mai scurtă ca oricând, aliniază într-o înșiruire imaginară cuvinte generale, simple care au câștigat noi semnificații cu trecerea anilor: sănătate, înțelepciune, ignorarea fleacurilor, mai mult zâmbet… Aș vrea să pot privi fiecare zi ca pe un nou început, cu prospețimea și încărcătura de speranțe neatinse. Așa cum este fiecare zi de 1 ianuarie!

Advertisements
Posted in Moments in time

…Și iarăși nu mai putem spune “Trăiască regele!”

IMG_4548O mulțime tăcută și solidară, gardul care împrejmuiește Palatul Regal copleșit de flori albe și de candele, ceai cald venit de nicăieri, impresii și povești despre rege… drumul până la catafalc. Aseară m-am simțit într-o altă Românie, o țară tristă care își plânge regele pierdut tocmai când începea să-l recâștige.

Un trist și ultim omagiu exemplului meu contemporan de demnitate și decență, de patriotism și noblețe, singurului conducător care ne-a spus vreodată “Vă iubesc din toată inima!”, regelui meu.

Posted in Muzică, Poezii

Lângă dorul singur, fără sărbătoare…

Ierni fără săniuțe, case părăsite, Crăciun fără zăpadă și fără colindători. Generația mea are amintirea sărbătorilor de altădată în care orașele erau mai puțin decorate, dar mult mai însuflețite.

Numai ce m-am întors de la un concert de colinde care mi-au amintit ce spirit frumos avem:imaginary coffee.JPG

La căsuța unde-i neaua până-n tindă,
Vine Fiul dulce, singur, și colindă.

Leru-i, Doamne, ler.

Eu cu drag din cer
Vin pe orice ger lângă cel stingher,
Leru-i, Doamne, ler…

Lângă geamul unde lampa nu se-aprinde
Vine Fiul dulce, singur, să colinde.

Lângă ușa unde nimeni nu se-oprește,
Vine Fiul dulce, singur, și grăiește.

Lângă vatra rece, unde nu-i o rază,
Vine Fiul dulce, singur, și Se-așază.

Lângă plânsul singur fără liniștire
Vine Fiul dulce – șoaptă de iubire.

Lângă dorul singur fără sărbătoare,
Vine Fiul dulce – har și-mbrățișare.

Leru-i, Doamne, ler, Eu cu drag din cer
Vin pe orice ger lângă cel stingher,
Leru-i, Doamne, ler..

Posted in C., Citate, Gânduri, Learnings

Lesson #6

imaginary coffee“Life isn’t about finding yourself. Life is about creating yourself.”

 În viaţă nu trebuie să te regăseşti. În viaţă trebuie să te construieşti. (George Bernard Shaw)

… să-ți netezești asperitățile și să-ți luminezi colțurile întunecate. Uneori adevăratul tu stă amorțit sub straturi de compromisuri, prejudecăți, temeri pietrificate. Ai nevoie de timp să sapi spre tine, să-ți dezgheți simțurile și să-ți limpezești gândurile; îți trebuie consecvență și imaginație pentru a te recrea din parfum și muzică!

 

 

Posted in Artă, Pictura

The Caged Bird’s Song

Planul era perfect, doar că a început o ploaie rece și descurajantă care mi-a redus drastic opțiunile. Așa am ajuns să văd tripticul The Caged Bird’s Song, tapiseria lui Chris Ofili numită așa ca ecou al lucrării autobiografice “I Know Why the Caged Bird Sings” a scriitoarei și activistei pentru egalitate Maya Angelou.

Mai întâi mi-a atras atenția spațiul generos oferit de Sunley Room, camera unde era expusă tapiseria: un hol îngust pe care erau agățate schițele – fragment cu fragment –  pe baza cărora a fost realizată lucrarea; în stânga – o cameră “obscură” unde se proiecta un film de prezentare și un interviu cu artistul Chris Ofili; de partea cealaltă a holului, în dreapta, se deschidea o ușă spre spațiul expozițional propriu-zis. Privesc indecisă spre camera obscură, iar curatorul, ghicindu-mi parcă ezitarea, îmi spune zâmbitor că filmul rulează deja de câteva minute și că peste puțin timp se va relua. Jovialitatea lui mă binedispune. Studiez oarecum încurcată schițele pe care mi-e imposibil să le leg coerent, așa că mă hotărăsc să intru în camera de expoziție. Mă trezesc de-odată într-un spațiu imens, dar gol, lipsit de orice obiect de mobilier cu excepția unui scaun pe care era așezat un curator. Tavanul casetat avea câteva lămpi, cele mai multe îndreptate spre tapiseria așezată pe peretele din față și numai câteva luminau aproape fantomatic pereții laterali desenați special în nuanțe de gri. Am avut senzația că pășesc într-o peșteră. În contrast cu goliciunea spațiului, pereții erau pictați în întregime cu 27 de dansatori uriași, femei și bărbați îmbrăcați doar în voaluri și bijuterii. Foarte ciudat este că animația sugerată de desen te face aproape să îți imaginezi culorile sub umbrele gri și să “auzi” muzica. Suita de dansatori exotici te conduce, aproape hipnotizant, spre explozia de culoare pe care o oferă țesătura înaltă de aproape trei metri și lungă de peste șapte metri. M-am apropiat de ea, până la limita liniei de protecție trasată simplu pe podea, pentru a mă convinge că era totuși o țesătură și nu o pictură. Apoi am privit lucrarea cu atenție.

De-o parte și de alta a panoului, un bărbat și o femeie trag câte o draperie pentru a ne descoperi scena centrală. În fața unui șuvoi de apă (ceea ce sugerează locul în care trăiește artistul, Trinidad), stă un cuplu întins, iar corpurile celor doi sunt oarecum răsucite. În timp ce bărbatul îi cântă femeii de lângă el la chitară, ea bea un lichid magic ce-i este turnat în spirală de o figură ascunsă mai sus. În schițele din hol am observat că această figură îi aparține fotbalistului Mario Balotelli. Probabil Otis a ales să-l redea în opera sa, impresionat de talentul și de tenacitatea fotbalistului, calități care au făcut ca el, fiul unor imigranți, să facă parte din naționala Italiei.

Cuplul din centru pare relaxat în acest moment, dar cerul furtunos din stânga sugerează că lucrurile urmează să se schimbe. Intrigante sunt cele două figuri care trag cortina.  Bărbatul din dreapta ține în mână o colivie în care este o pasăre. În Trinidad anumite păsări sunt învățate, în scopuri comerciale, să cânte. Femeia din partea opusă împrăștie grăunțe, ceea ce ar putea fi interpretat ca o metodă de răsplătire sau de motivare a păsării să cânta mai frumos.

Pentru că nu reușesc să pun totul cap la cap mă îndrept spre camera unde rulează filmul. Acolo aflu mai multe despre tehnica de realizare a lucrării și mai puțin despre simbolistica elementelor. Ofili este un artist britanic care trăiește și lucrează în Trinidad. Renumit pentru stilul său fluid și senzual de a picta, Ofili i-a provocat pe țesători (cinci la număr, dacă-mi amintesc bine) să redea tapiseriei caracteristicile picturii în acuarelă. El le-a realizat acestora mai întâi un desen în acuarelă ca bază a procesului de țesere. Lucrătorii au mărit și au imprimat desenul pe urzeală, apoi au țesut lucrarea de mână, proces care a durat doi ani și jumătate.

Ofili explică în material: “ The Caged Bird’s Song  este un mariaj între acuarelă și țesătură. Am hotărât să ofer țesăturii libertatea acuarelei, lăsând pigmentul lichid să formeze imaginea, în contrast cu procesul tradițional de țesere. Odată cu acest rezultat, care este mai degrabă o interpretare decât o reproducere, țesătorii au adus un fel de omagiu atât acuarelei pe care am creat-o, cât și tehnicii tapiseriei.”

Am mai privit încă o dată lucrarea, de data asta de la distanța potrivită și având mai multe informații. Și tot nu-mi vine să cred că e tapiserie.

Posted in Filme, Muzică

I Could Have Danced All Night

“I Could Have Danced All Night” – My Fair Lady

Încă… cel mai frumos musical!

I Could Have Danced All Night

 

 

I could have danced all night, I could have danced all night
And still have begged for more
I could have spread my wings and done a thousand things
I’ve never done before

I’ll never know what made it so exciting
Why all at once my heart took flight
I only know when he began to dance with me
I could have danced, danced, danced all night

(Aș fi dansat toată noaptea, aș fi dansat toată noaptea

Și tot nu m-aș fi săturat

Aș fi putut zbura, gata să fac o mie de lucruri

Pe care nu le-am făcut niciodată.

Nu știu de unde atâta emoție

De ce inima a prins aripi dintr-o dată

Știu doar atât: Când a dansat cu mine

Eu nu m-aș mai fi oprit întreaga noapte.)