„Şi îmi vine să tac…”

 

Așteptându-i pe barbari

IMG_4878“Am trăit pe vremea când existau anotimpuri, recolte, păsări migratoare. Am trăit neavând nimic între noi și stele. Am fi făcut orice compromis, dacă am fi știut ce compromis să facem.”

Oare câte feluri de așteptare există? E, desigur, acea așteptare optimistă, la capătul căreia ne împlinim un vis și, la fel de optimistă, este și așteptarea de tipul “și asta va trece”. Apoi mai este și așteptarea iluzorie, cea pe care o încărcăm cu atâta imaginație încât facem din viitor o perspectivă imposibilă, încercând să ne transformăm prezentul în ceva suportabil. Și da, mai există timpul acela petrecut în așteptarea pericolului, așteptarea unui rău ascuns undeva într-un viitor imprecis. “Așteptându-i pe barbari” este o carte despre așteptare și mai ales despre cruzimea din noi. Întregul roman este o metaforă și fiecare personaj reprezintă un sistem de valori.

Coetzee plasează acțiunea romanului într-un fort aflat în deșert, undeva la granița Imperiului. Magistratul, cel care era responsabil cu administrarea și paza fortului, trăia mulțumit cu monotonia locului. Credea în pace, în “pacea cu orice preț”. El își petrecea anii de până la pensie încercând să scoată la lumină vechi urme ale unei civilizații din deșert,  complăcându-se în mici excese sentimentale cu tinere lipsite de inhibiții. Lucrurile se schimbă atunci când în fort apare colonelul Joll, însoțit de o mică armată. În capitală se zvonea că triburile băștinașe atacă și jefuiesc comercianții prin deșert, iar colonelul fusese însărcinat să le anihileze. Faptele lui se dovedesc a fi însă lipsite de inteligență, iar metodele prin care încearcă să afle adevărul de la oamenii acuzați pe nedrept amintesc de cele ale torționarilor. În fapt, cei pe care Imperiul îi considera barbari, nu erau decât nomazi care migrau dinspre câmpie înspre munte în fiecare an. Așa trăiau. Magistratul e convins să acești nativi pe care Imperul  îi numește barbari nu fac niciun rău, așa că alege să se delimiteze de acțiunile armatei. Nu mai  suportă valul de atrocități pe care colonelul îl aplică celor aduși din deșert și își arată simpatia față de ei. După ce pleacă armata, magistratul încearcă să îndrepte ororile provocate, iar pentru o perioadă totul revine la normal. Totuși, pentru magistrat și pentru micuțul fort de graniță totul se va schimba. “Pericolul barbar” vine de unde nu se așteptau. Mendel, noul ofițer trimis, nu pare diferit de Joll, dar este mai tânăr, așa că magistratul începe să susțină cauza barbarilor în fața lui. Inutil pe moment, periculos… mai târziu.

Continuă lectura „Așteptându-i pe barbari”

Ziua celei mai frumoase profesii

23 aprilie este ziua lui Shakespeare,Library a lui Cervantes, Ziua Internațională a Cărții și a bibliotecarului din România.

Mă întreb spre cel fel de bibliotecii ne îndreptăm, având în vedere că tot mai mult conținut este acum stocat în format electronic, în baze de date accesibile și neasociate unui spațiu anume. Și dacă bibliotecile se schimbă într-atât de mult, care va fi profilul bibliotecarului, câte din funcțiile lui de bază vor putea asigura continuitatea profesiei și ce alte aptitudini va trebui el să deprindă? Chiar dacă privim colecțiile bibliotecii numai din punct de vedere al informațiilor și nu al suporturilor pe care sunt ele stocate (cărți, documente, hărți, fotografii, discuri…) sau al spațiului de funcționare, îmi dau seama că rolul bibliotecarului poate deveni mai important decât oricând. Domeniul lui de activitate este informația, iar astăzi producțiile editoriale, la care se adaugă și resursele multimedia, paginile web, blogurile, au întrecut orice previziune. Din această perspectivă, câteva dintre componentele de bază ale profesiei de bibliotecar nu numai că nu vor dispărea, dar ele vor continua să aibă un rol determinant.

Dacă bibliotecile încă sunt apreciate pentru colecțiile lor de documente, rolul bibliotecarului va trebui să se axeze pe colecționarea de informații aflate pe oricare resursă, pe dezvoltarea unor sisteme adaptate de stocare, de indexare și de partajare a lor astfel încât să le sporească valoarea.

Pe lângă evidența informațiilor, va fi necesară în continuare activitatea de selectare a lor. Astăzi se publică mai multe cărți decât oricând în istoria omenirii. În ultimul an s-au editat peste 2 000 000 de titluri și în fiecare an numărul acestora crește, fie că sunt documente în format tradițional sau electronic. Cel care cercetează relevanța acestora și separă grâul de neghină este bibliotecarul. El va continua să filtreze conținuturile și să asigure veridicitatea informațiilor și a surselor, iar într-o societate super informatizată acesta este unul dintre cele mai importante roluri ale profesiei.

O informație este valoroasă atâta timp cât ea ajunge la cel care o poate utiliza. Pentru aceasta, serviciul de referințe al bibliotecilor își va găsi în continuare utilitate. Întregul proces de administrare a informațiilor culminează cu asigurarea accesului la ele, iar rolul bibliotecarului este de a-l face cât mai facil, mai rapid și mai bine orientat spre potențialii utilizatori.

Ceea ce ar putea fi însă cea mai mare provocare pentru bibliotecari este specializarea lor în servicii cu totul noi. Pentru că spațiile bibliotecilor, odată ce informația nu mai este legată implicit de ele, sunt transformate în centre culturale de atragere a publicului în activități care să valorizeze aceste locații și să ofere alternative culturale, educaționale, sociale.

Aș alege adaptare, dacă ar fi să-mi spun părerea într-un singur cuvânt despre biblioteca viitorului. Pentru că adaptarea nu cunoaște limite, este un proces continuu, implică cunoștințe, creativitate și o deplină înțelegere a mediului de referință. De asemenea, bibliotecile vor continua să aibă un cuvânt de spus în comunitate atâta timp cât ele vor face pactul cu tehnologia și-și vor extinde relațiile spre noi categorii de public, potențiali utilizatori, adaptându-și serviciile și menținându-și standardele la nivelul de înalt profesionalism.

Pe zidul unei case…

 Il fait nuit dans la piece oů tremble un oreiller
Comme un voilier qui sent venir la haute mer,
Et je ne comprends pas si je suis l’équipage
Ou l’adieu d’un bras nu resté sur le rivage.

(O pernă se-fioară în întunericul cămării,

Precum o barcă cu pânze ce simte-apropierea mării

Iar eu nu știu: sunt marinarul de pe vas

Ori semnul de adio al brațului pe mal rămas?)

 Vivant ou morte…Les Amis inconnus de Jules Supervielle

Pe zidul unei case în Franța….