Posted in Artă, Călătorii, Gânduri

Joyful phantasmagoria

IMG_2790Fantasmagoria: iluzie sau aberație? Mă fascinează migrația termenilor dintr-un domeniu în altul, purtând cu ei capete de explicații lingvistice sau resturi etimologice, înțelesuri care se abat de la sensul inițial, dar care, prin simpla pronunțare, transmit întreaga nouă semnificație. M-am întâlnit cu fantasmagoria adesea, în visele și în visurile mele, în promisiuni și în planuri și am ajuns să înțeleg, dincolo de doza de ficțiune, importanța ei imaginativă. Inspirată din arta și literatura romantismului întunecat în care s-au remarcat Goya, Mary Shelley, Goethe și, mai departe, sursă de inspirație pentru fizicienii și magicienii de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, fantasmagoria a apărut sub forma unor spectacole ireale de lumini.

Am descoperit în expoziția “Georges Melies – Magicien du Cinema”, organizată de Le Musee Ephemere du Cinema de la Cannes, primele reprezentări de lumină, feerie, culoare și magie, adică fantasmagoria ca formă de exprimare artistică. Pentru a o putea reda, artiști precum Melies, foloseau un mecanism destul de elaborat format dintr-un reflector care proiecta prin fum imagini în mișcare ce își schimbau dimensiunea pe măsură ce dispozitivul de proiectare era mutat de-a lungul unor șine similare cu sașiul rulant, folosit de camerele de astăzi. Imaginile luminoase se deplasau pe ecran în toate direcțiile sau apăreau din spate, se apropiau de spectatori într-o viteză uluitoare, apoi dispăreau brusc. Aceste viziuni deveneau înfricoșătoare și erau însoțite de muzică, iluzii acustice, efecte pirotehnice și trucuri magice pentru a amplifica starea de suspans și groază. Fantasmagoria a fost cu siguranță precursoarea filmelor horror, dar Melies a transformat cu inteligență acest gen întunecat al fantasticului într-o veselă fantasmagorie.

Dacă adăugăm și naivitatea, fantasmagoria aproape uitată a lui Melies devine definiția proiecțiilor noastre încețoșate, ale speranțelor iluzorii și ale planurilor care pe cât de reale par, pe atât de fantastice se dovedesc a fi.

Dar ce e mai frumos decât a ne imagina fără măsură?

Advertisements
Posted in Gânduri

Curaj…

IMG_4733A poposit astăzi, pe biroul meu, un pui de gaiță care părea destul de interesat de tehnologie. L-am botezat, din lipsă de inspirație… Kirițescu. A privit – curios – momente în șir desktopul pe care se derulau (plictisite și ele) justificări ale prețului existenței mele. La fel de curioasă privesc și eu micuța pasăre. Cât să aibă? Câteva zile…  poate 10, 15. Are încă puful acela specific puiuților, dar aripile sunt colorate cu nuanțe de albastru-azuriu-bleumarin. Este de câteva zile pe lumea asta… și deja are o poveste de viață. Curajos peste măsură, puiul a început să viseze la văzduhul în care tot dispăreau părinții lui și de la care a împrumutat puțină culoare pentru noile lui aripi. A privit ezitant spre cuibul protector și confortabil și și-a evaluat șansele: nu prea poate el mânca singurel, dar are un piuit puternic. Și visuri mari! Și-a întins aripile proaspăt crescute și a hotărât să fie altfel. Primul zbor a eșuat în iarba de sub copac. Dar ce zbor!!!

Mă întreb câți dintre noi au curajul să-și întindă aripile și să se desprindă. Aproape identice, desfășurate după o rutină exersată ani în șir, în care doar motivele de stres sunt diferite de la o zi la alta, săptămânile încep și se termină la fel, într-o agitație lipsită de conținut. Iar aripile au doar un rol decorativ.

Posted in Gânduri

Chipuri închipuite

imaginary coffeeAstăzi am avut pentru o clipă impresia că mi-am pus masca fericirii. Aiurea! Zâmbetul acela cât toată fața e real, e al meu. Teoretic, ne construim chipuri care să ne reflecte o anumită parte, firavă și nesigură. Ne ascundem în spatele lor, ajungem să împrumutăm de la ele și, cel mai adesea, ne transformăm în măștile pe care ni le tot punem. Devenim colecții de măști. Prizonierii măștilor noastre… oameni triști cu chipuri fericite.

Ador anotimpul astă! E cu neputință să nu te facă să fi tu însuți. Iar mirosul…. nimic nu se compară cu mirosul ierbii proaspăt cosite, nefiltrat de scutul de ceară al măștilor.

Posted in Gânduri

Batista bordo

imagesToată lumea știe că viața este alcătuită din atavisme, plenitudine și inechități”.

Toate acestea sunt însă atât de diferit aspectate în viețile noastre! De câți ipochimeni loviți de grobianism nu ne împiedicăm la orice pas? Privesc personajul din fața mea: spilcuit și zâmbitor, afișează un aer mult prea binevoitor ca să fie bun augur. Ferchezuit cu o batistă de mătase brodată manual și decorată cu garnitură bordo începe să-și așeze ostentativ manșetele de la cămașa asortată (parcă pentru a-mi atrage atenția asupra brandului) și își rostește discursul întrerupt doar de zâmbetele de tip “știi tu”, menite să înlocuiască secole de involuție. E fantastic cum atavismul, plenitudinea (din mintea lui) și inechitatea se pot întruchipa într-o singură persoană. Spre ghinionul meu – persoana din fața mea. Spre ghinionul nostru – unul dintre cei care decid pentru noi. (Gata, mă apuc de curățenia de Paște!)

Posted in Gânduri

Do all things with love

imaginary coffee

Mă omoară deopotrivă superficialitatea și excesul de zel. Găsesc că aceste două extreme sunt atributele oamenilor triști care eșuează fie într-o letargie bolnăvicioasă, fie într-o excesivă paradă a “ceea ce pot”, pătrunși de importanța pe care și-o închipuie. Mă gândesc la lipsa de sclipire din privirea celor care fac lucruri doar pentru a le bifa și, prin comparație, la strălucirea din ochii celor care îți flutură victorioși o altă găselniță inutilă, menită doar să-ți demonstreze cât de important e el. Ceea ce este însă caracteristic și unuia, și altuia este consecvența: nu-și vor da niciodată jos ochelarii de cal.

În schimb, lucrurile făcute cu pasiune te consumă, te depărtează de tot ceea ce reprezintă altceva, te acaparează și ajungi una cu ele.  Uneori le urmezi până la capăt, alteori le abandonezi pentru o nouă provocare… dar câtă bucurie îți oferă!

 

 

Posted in Gânduri, Learnings

Lesson #7

imaginary coffee“Attract what you expect. Reflect what you desire. Become what you respect. Mirror what you admire.” (Planner 2018)

Asta citesc în fiecare dimineață pe coperta agendei mele pentru 2018. Astăzi mă gândeam că nu-mi mai rămâne decât să-mi descopăr așteptările și dorințele și să depistez spre cine să îmi îndrept respectul și admirația. Apoi aș mai avea nevoie să exersez legile atracției și să le încalc pe cele ale fizicii, să încerc tehnicile de autotransformare prin mimetism și apoi să îmi rezerv ceva timp pentru a mă obișnui cu noua mea versiune – Imaginary Me – pe care sper că o voi mai recunoaște. Se anunță un an interesant!

Posted in Gânduri

Every Day is a New Day

imaginary coffeeLista dorințelor pentru noul an – o  înșiruire de propuneri, speranțe, provocări adresate mie însămi – o listă în care cred prea puțin, pentru că îmi cunosc lipsa de consecvență. Nu regăsesc pe ea dorințe vechi, nu pentru că toate ar fi deja îndeplinite, ci pentru că unele pur și simplu au dispărut înainte de a prinde viață. Recunosc, erau câteva de-a dreptul ridicole! Altele însă au pierit odată cu părți din sufletul meu. Nu mai găsesc nici visuri de prosperitate, promisiuni, planuri fantastice, și nici entuziasmul cu care altădată umpleam pagini. Nici măcar oameni nu mai sunt pe lista mea de dorințe!

Mai scurtă ca oricând, aliniază într-o înșiruire imaginară cuvinte generale, simple care au câștigat noi semnificații cu trecerea anilor: sănătate, înțelepciune, ignorarea fleacurilor, mai mult zâmbet… Aș vrea să pot privi fiecare zi ca pe un nou început, cu prospețimea și încărcătura de speranțe neatinse. Așa cum este fiecare zi de 1 ianuarie!