Allez, Tour de France!

Iubesc ciclismul. E un sport atât de complex! Implică deopotrivă condițiile naturale și pregătirea fizică, mecanica și tactica, mentalul și rezistența la efort, conjunctura și norocul, inițiativa personală și disciplina de echipă… și mult mai mult de atât. În aparență, regulile sunt simple, dar combinații infinite de factori hotărăsc rezultatul. Fiecare echipă are o strategie, cel puțin un lider și sportivi pregătiți pentru diferite etape: cățărători, sprinteri, contratimpiști. Liderul, de fapt omul de clasament general, este cel care este permanent ajutat de ceilalți coechipieri. Aceștia merg pâna acolo încât se sacrifică pentru el. Își cedează bicicletele dacă liderul are o problemă mecanică, este așteptat când rămâne în urmă, ceilalți colegi îi fac trenă pentru a-i ușura deplasarea sau se poziționează în așa fel încât el să nu fie afectat de vântul lateral, este în permanență protejat și i se creează cel mai bun culoar pentru a nu fi expus accidentelor.

Pare ciudat, dar poți câștiga Turul chiar dacă nu ai nicio victorie de etapă!

Sigur, ciclismul, ca orice sport, are și el “starurile” lui. Pentru mine, Bradley Wiggins reprezintă desăvârșirea. Pe vremea când concura la Sky, se remarca în pluton prin stilul de pedalare și prin poziția perfect aerodinamică. Era de o pedanterie sportivă remarcabilă. Până și felul în care își ținea degetul mare pe ghidon era atent studiat. De altfel, cea mai memorabilă fază din ciclism (și cea mai frumoasă, pe care o revăd mereu cu aceeași emoție), este finishul de la Paris din 2012. După “colțul norvegienilor”, pe Rue de Rivoli, Wiggins (tricoul galben) i-a făcut trenă și a devenit lansatorul lui Mark Cavendish în ultimul kilometru, iar acesta a sprintat și a câștigat acea ultimă etapă. https://youtu.be/V4SzcoD4lDw

Am primit și eu o pălăriuță de la Skoda.

Anul acesta, Turul a început la Nisa. La ediția cu numărul o sută a Turului, în 2013, tot la Nisa a avut loc contratimpul pe echipe. M-am dus cu ceva timp înainte la linia de sosire pentru a-mi găsi cel mai bun unghi din care să-i pot vedea pe cicliști. Înainte de începerea competiției am asistat la o adevărată defilare a sponsorilor. Mașini decorate cu însemne reprezentative au trecut într-un șir nesfârșit, oferind tuturor spectatorilor mici cadouri (eșarfe, pixuri, geluri fructate… ) și creând atmosferă.

Apoi a început competiția. Trebuie să spun că atunci când te afli în public e altfel decât dacă privești la televizor. Pe margine, ești pe cont propriu. E greu să-i recunoști pe rutieri și să urmărești timpii la linia de sosire… Oricum, senzația a fost extraordinară. Când mi-am luat ochii de pe șosea, chiar în fața mea era prințul Albert de Monaco. Bonusul de a fi în mijlocul acțiunii!

DSCF7781

În rest, m-am ales cu buzele arse de soare.

Echipa Sky a terminat atunci contratimpul pe locul trei, dar până la final, Chris Froome (Sky) a câștigat, pentru prima dată în cariera lui, Turul Franței.

DSCF7767

Acum Sky e Ineos, iar ciclistul pentru clasamentul general este Egan Bernal, câștigătorul de anul trecut. Dintre toți cicliști de la Ineos acesta este cel mai puțin “simpatic”, în sens sportiv. Dar e tânăr și are mari șanse. Richard Carapaz e varianta a doua, și nu e una rea deloc. În acest moment, cel puțin la fel de puternică precum Ineos îmi pare echipa Jumbo-Visma, iar dacă nu ar fi accidentat, cred că Primoz Roglic ar avea mari șanse. Dar sunt acolo și Tom Dumoulin și Wout van Aert. Îl susțin și pe Thibaut Pinot de la Groupama-FDJ – are un parcurs interesant și este de admirat cum reușit să-și învingă teama de coborâri. Din păcate, astăzi a căzut și nu a avut o zi prea bună.

Pe Richie Porte (fost Sky-ist, acum ciclist la Trek) îl plac necondiționat pentru grimasele lui care par un zâmbet permanent, dar și pentru tenacitate. Pe Peter Sagan (Bora) l-am considerat mereu exagerat și rebel (într-un sens nu prea bun), dar sunt sigură că va avea un cuvânt de spus în Turul ăsta. De la Bora mi-a atras atenția și Max Schachmann.

Prima etapă a turului de anul acesta a fost haotică și periculoasă: ploaie torențială, accidente, chiar și o încercare de neutralizare. Dar și de-asta îmi place Turul.

De fapt, iubesc Turul Franței și pentru peisajele pe care le parcurg odată cu rutierii, pentru legendele și poveștile locurilor, pentru rețetele gastronomice și istorioarele atent documentate și prezentate de Emanuel Terzian.

Așadar… Allez, Tour de France!

Nivelul MUST

IMG_5463Când am primit via, am simțit că mă așteaptă încă o corvoadă. L-am ascultat fără entuziasm și desigur, fără să înțeleg ceva: “Acum ar trebui dirijată și legată!”.  Privea pe deasupra plantelor tinere care se agățau de stâlpi și se răsfirau în soarele de primăvară. Fără legătură cu ce spunea, îi ghiceam regretul din voce, iubirea pentru podgoria pe care nu o va mai putea îngriji…. speranța firavă că nu o voi lăsa să dispară. “Îi place să aibă mereu pământul afânat”, a continuat ca pentru sine. “Și …. plivită. “ Abia atunci a întors privirea către mine, observându-mi nedumerirea. “Dar lasă, că mai e timp până la plivit și poate găsești pe cineva priceput.“ L-am urmat printre rânduri, simțindu-i efortul făcut pentru fiecare pas, până s-a oprit, obosit, și a trasat cu mâna o linie imaginară între doi stâlpi aflați de o parte și de alta: “De aici, din dreptul ăsta și până acolo e via ta. Gardul ăsta e făcut de mine. Și drumul e al tău. Pe aici aduceam tractorul…”. Părea nesfârșit de trist! Nu voi uita niciodată acea tristețe. Poate din respect pentru ea, am pășit astă-vară în vie. Pentru prima dată! Frunzele căpătaseră o anumită maturitate, iar de lăstari atârnau ciorchini necopți. O minune la care eu nu contribuisem cu nimic. Spațiile dintre rândurile atât de “curate” cu câteva luni în urmă erau acum invadate de buruieni, iar un reproș nerostit m-a făcut să mă simt atât de vinovată. Mi-20191011_191845era milă, mi-era rușine. O uitasem atâta vreme, iar ea se străduise în tot acest timp să-și continue viața. Nu o dirijasem, nu o legasem, nu o plivisem, nu-i afânasem pământul… nimic. Am început să smulg iarba, până am simțit că mă ustură palmele. Această răzvrătire a mea împotriva mea însămi nu-i mai era de folos. Dar mi-am dat seama că îmi pasă. Și cred că atunci când mi-a oferit via, el a știut cumva că va veni acest moment.

În weekend-ul acesta, relația mea cu via a ajuns la nivelul MUST: intim, dulce și aromat. Și va continua…  să fermenteze.

…Și iarăși nu mai putem spune „Trăiască regele!”

IMG_4548O mulțime tăcută și solidară, gardul care împrejmuiește Palatul Regal copleșit de flori albe și de candele, ceai cald venit de nicăieri, impresii și povești despre rege… drumul până la catafalc. Aseară m-am simțit într-o altă Românie, o țară tristă care își plânge regele pierdut.

Un trist și ultim omagiu exemplului meu contemporan de demnitate și decență, de patriotism și noblețe, singurului conducător care ne-a spus vreodată “Vă iubesc din toată inima!”, regelui meu.

Ziua florilor mele de mai

imaginary coffee24 mai, o zi care nu trece niciodată fără să o observ. Nu e o zi obișnuită. De-a lungul anilor a fost mai mereu o zi senină, iar niciuna dintre ele nu mi-a produs vreo suferință sau vreo mare bucurie. Mi-amintesc aproape toate zilele mele de 24 mai. Începând cu aceea. Din ziua aceea am prima amintire: multe persoane triste, iar cineva m-a ridicat pentru a vedea ce se află acolo unde se uitau toți. Nu am observat nimic, dar mi-amintesc florile. Nu florile în sine, ci mirosul lor. În căpșorul acela de 3 ani s-a strecurat parfumul florilor de mai și a rămas acolo pentru totdeauna. Așa cum a rămas și întrebarea: oare am văzut mai mult decât florile? Oricât aș căuta în mintea mea, nu pot găsi acea imagine. Dar… o simt în florile de mai.

De ce-ai plecat?…

Tu nu ştiai

Că-n luna mai,

Prin munţii cu păduri de brad,

Oricine-ar fi – femeie sau bărbat –

Potecile te duc spre Iad,

Şi nu, ca-n lumea basmelor, spre Rai?…

De ce-ai plecat

Cu vântu-n părul tău vâlvoi,

Când nici un glas nu te-a chemat?…

Tu nu ştiai

Că-n luna mai

Potecile sunt încă pline de noroi?…

De ce-ai plecat?…

Tu nu ştiai

Că-n luna mai

E luna primului păcat –

Păcatul care dintr-o glumă

Te prinde-n laţ şi te sugrumă

Şi-apoi te-aruncă-afară-n ploaie,

În lada cu gunoaie?…

Opreşte-te!…

Priveşte-n jurul tău…

Şi dacă nu ţi-ai murdărit

Pantofii de noroi,

Fă-ţi cruce

Şi întoarce-te napoi!…

Fă-ţi cruce

Fiindcă n-ai păcătuit

Decât în vis…

Şi visul s-a sfârşit!…

(Ion Minulescu)

Fara el…

dscf1076Tristețea. Astăzi am privit tristețea în ochi, și durerea … și moartea. În ochii jucărelului meu. Un ghemotoc de un kilogram care mi-a adus tone de bucurie, tandrețe, prietenie, sinceritate. E incredibil cum s-a strecurat în sufletul meu și cât de important a devenit. Și e de neimaginat …. fără el.