Byronism la Missolonghi

Noul Pleuron

 „Apropie-te pe pământul tău

De lucrurile cele mai frumoase

Și judecă-le frumusețea lor

De-aproape” (Byron)

Lucifericul îndemn către Cain, scris de Byron, m-a provocat să caut frumosul oriunde. De cele mai multe ori l-am găsit întâmplător, a apărut de nicăieri, aproape că m-am împiedicat de el. Alteori, m-am trezit orbită de un frumos văzut numai de mine. De frumosul meu!

De data aceasta, ascunsă după perdeaua unei ploi reci, la Pleuron (cum altfel!), promisiunea unei zile frumoase părea compromisă. Ruinele de pe Dealul Zygos ar fi trebuit să fie apogeul călătoriei, privirea însă mi-a fost distrasă constant de priveliștea oferită de laguna din depărtare: Missolonghi. 

Aflat în vecinătatea vechiului Pleuron menționat în Iliada, Missolonghi ar fi putut rămâne doar un sat de pescari, un loc pentru extracția sării, o destinație turistică… un anonim al istoriei. Dar ne aflăm în țara care a inventat tragedia, așa că Grecia i-a pregătit acestui loc înconjurat de ape, un alt destin. Dramatismul a tot plutit în aerul sărat al lagunei, de la venețienii care i-au dat numele și până la otomanii care aproape l-au distrus, de la oamenii celebri care au plecat de aici, până la cei care au venit. Excentricitățile romantice și eroice l-au adus și pe Byron aici, în fruntea unei armate proprii. Cu buclele sale atent aranjate și mândru de rezultatele celei mai recente diete, a pășit, cuprins de solemnitate, pe tărâmul pe care venise să-l elibereze de sub teroarea otomană. Ca fiecare iarnă, și începutul lui 1824 era umed și rece, ceea ce nu prea ajuta firea dificilă a poetului. Și nici sănătatea. În urmă cu câteva luni avusese o criză ciudată pe ambarcațiunea sa, iar cei doi medici nu au reușit niciodată să găsească o explicație. Noroc că trecuse de la sine!

Ajuns la Missolonghi, s-a instalat încrezător într-o casă aflată chiar lângă lagună. Făcea plimbări lungi, călărea și plănuia atacuri îndrăznețe. Lăsase în urmă byromania, demența stârnită de femeile căzute într-o incontrolabilă admirație, și a decis că e  timpul să se distingă prin vitejie și să dea un nume genului de persoană care urma să devină, erou byronian. Pe la mijlocul lui februarie, entuziasmul i-a fost întrerupt de o nouă criză, la fel de inexplicabilă pentru el, cât și pentru tinerii lui medici. Aceștia l-au tratat prin singura procedură pe care o cunoșteau: sângerarea terapeutică. Avea 36 de ani, așa că este de presupus că vârsta l-a ajutat mai mult să-și revină, decât barbarul tratament. Lungile plimbări de-a lungul lagunei, adierea caldă a vestitului Sirocco, priveliștea încărcată de romantism, liniștea tulburată doar de țipetele scurte ale păsărilor, gândul la victoriile pe care urma să le obțină… toate acestea îl entuziasmau peste măsură.

Pierdut în contemplație, într-o seară de început de aprilie, când călărise mult prea departe de casă, l-a prins o ploaie rece, adusă de vântul dinspre lagună. Cuprins de friguri, doctorii au încercat să-i aplice din nou binecunoscutul tratament. Până și Byron s-a prins de inutilitatea lui și l-a tot respins. În câteva zile, starea lui s-a deteriorat continuu. Zăcea tăcut și demoralizat:  cum să te afli în mijlocul unei  fierberi, să te cuprindă frenezia tipică unui om lipsit de moderație, să plătești o armată văzându-te deja un erou eliberator și să mori, prozaic, de friguri?

În ziua de luni, 19 aprilie, după Paște, a devenit ceea ce s-a visat mereu: un erou. Grecii au deplâns sincer dispariția lui și s-au întrebat mereu ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi trăit. Ar fi supraviețuit asediului otoman care a urmat? Ar mai fi avut loc, un an mai târziu, eroicul și crudul exod de la care orașul și-a luat numele Hiera Polis (Orașul Sacru)? Viața ne e plină de aceste ”cum ar fi fost dacă” și numai poeții găsesc răspunsuri, poeții romantici și idealiști precum Byron.

Pentru a-mi echilibra pornirile romantice, pătrund într-o tavernă ai cărei pereți sunt tapetați cu imaginea unui frumos apus de soare peste lagună, iar un platou cu fructe de mare e tocmai potrivit pentru a încheia o zi frumoasă. Un flamingo singuratic, privește netulburat laguna, sprijinindu-se într-un singur picior. O domină cu mândria și cu exotismul lui… precum Byron, odinioară. 

Categoric, Missolonghi a rămas definitiv atins de byronism, își trăiește pasional și tăcut romantismul pentru a alunga, în felul său, meschinăria și urâtul vieții. Nu asta facem toți?

14 gânduri despre „Byronism la Missolonghi”

  1. Superbe calatoriile imaginare, virtuale, bi dimensionale, prin care toti avem posibilitatea de a calatori prin spatii si prin vremuri ancestrale. Avem la dispozitie dupa dorinta, imagini, peisaje, locuri, spatii infinite geniale, putând alege tot ce ne dorim, din ce s-a realizat dealungul timpului sub soare. Merci pentru superba calatorie spatio-temporala geniala.
    O saptamâna magica, binecuvântata, în valori adevarate învesmântata !

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: