“Jocul de-a v-ați ascunselea” de Em Madara

”Cuvintele falsifică ceea ce vrem să transmitem…creează mai multe probleme decât rezolvă, pentru că se transformă, prea ușor, în arme.” (p. 204)

Târgurile de carte au acel je ne sais quoi, un amestec fantezist de inspirație și eleganță, de gusturi și nevoi de lectură, de oameni uniți prin dorința de a fi în preajma cărților, fie ei literați, creatori, cititori pasionați sau simpli curioși.

Uberul încetinește chiar înainte de a ajunge la destinație, iar taximetristul, încercând să se scuze că nu mai poate înainta din cauza ambuteiajului, mă blochează și pe mine cu presupunerea: “cred că e vreun eveniment la Romexpo”. Și eu care credeam că toată suflarea știe de Gaudeamus! Nimic nu-mi poate însă modera entuziasmul, așa că astăzi sunt decisă să nu mă las tulburată nici măcar de vântul și de ploaia-lapoviță care îmi răvășesc părul după o coregrafie nedecisă. Cui îi pasă? Îmi procur o hartă și îmi stabilesc traseul prin Pavilionul B. Fac un tur, asist la câteva prezentări, mă intersectez cu oameni pe care îi admir, îmi cumpăr cărți…

Lansarea cărții lui Em Madara (https://joculdeavatiascunselea.com/) a fost o surpriză. Mi-au plăcut pozitivismul și sensibilitatea autoarei (pe care le-am regăsit apoi în text), patosul teatral al actriței Claudia Croitoru, bucuria din vocea celorlalți invitați care ne-au împărtășit impresii de lectură. În plus, am cunoscut-o pe autoare și am primit un autograf care m-a înduioșat.

“Jocul de-a v-ați ascunselea” începe în Ziua rostogolirii, dimineața. Orice suspiciune că textul ar putea fi unul copilăresc sau idilic se risipește odată cu primele rânduri în care umorul ia forma “alinturilor” urbane adresate “copitatelor din trafic”. Cam așa facem cunoștință cu Ada, idealista pasionată de lectură, corporatista-boemă care se află într-o situație de tip ori-ori: ori se folosește de o relație de prietenie în interes profesional, ori….

Inocența însă nu lipsește din carte, o regăsesc în spiritul curat al Adei, în visurile la care a renunțat, dar de care nu s-a desprins, în micuțul ei univers numit Vlad, un „Boț” de patru ani care îi provoacă imaginația și nevoia de spontan.

Tonul Adei devine amărui când ne povestește despre căsnicia ei care, după 7 ani, pare acoperită de “straturi de tăcere, cu cremă de răbufniri atunci când nu-l mai înțelegem deloc pe celălalt, învelit în marțipan de mulțumire că am putut măcar atât. Am gătit un tort cu multe etaje noi doi! Îl mănânc de suficient de mult timp să știu cum taie orice poftă de viață. Nu știu ce să-i spun lui Anton fără să alunec pe toboganul reproșurilor, așa că mai adaug încă un strat de tort. Încerc să-mi înghit tristețea, dar bucata asta nu vrea să se ducă” (p. 30)

Pleacă pentru câteva zile sperând că distanța fizică dintre ea și soțul său o va explica, anula sau adânci pe cea deja creată. În tren cunoaște un bătrânel cu ochii turcoaz, o apariție aproape magică, de la care află o poveste de pe vremea când moartea nu exista. Ratează stația, așa că-și schimbă destinația și pleacă pe urmele unei hărți desenate de bătrânel. Așa îl întâlnește pe Robert, proprietarul unei herghelii, pe care îl ajută să-și completeze părțile pierdute din viața sa.

Alternant, o cunoaștem pe eleva din ultimul an Jo-Jo, un spirit onest, nu numai pe terenul de sport (unde își exprimă simpatiile și antipatiile prin atacuri la fileu), ci și în relațiile de prietenie. Ne face martorii începutului ei de viață, atunci când trăiește prima dragoste, prima confruntare cu pericolul și cu moartea. Este atrasă de Șerban, un băiat care renunțase la facultate și lucra ca steward într-un hotel. În plus, băiatul adora “domnițele la ananghie”, așa că dă dovadă de curaj maxim atunci când Jo-Jo s-a aflat în pericol. Dincolo de aparenta superficialitate, Jo-Jo descoperă în el un băiat matur și responsabil care-și ascunde insecuritatea în spatele unui șmecheraș răsfățat (Matrioșka lui de suprafață). Experimentează alături de el toate stările primei iubiri și ale primei dezamăgiri, “când te rogi ca cineva să te măture de pe jos și să te lipească la loc.”(p. 203)

Viața însă își continuă jocul de v-ați ascunselea, iar Ada și Jo-Jo ne demostrează că nu facem decât să ne construim noi straturi, precum păpușile Matrioșka, replici superioare celor care am fost. Ne adaptăm jocului, dar undeva, adânc în noi, păstrăm, ca un refugiu bine ascuns, cea mai intimă parte a noastră, neatinsă de regulile și imperfecțiunile vieții, acolo unde ne putem izola și unde putem fi doar cu noi înșine, eliberați de adaosurile necesare “jocului”.

Și pentru că “oricum ai lua-o, oamenii preferă deznodământul improbabil!” (p. 156), exact de asta avem parte. Ritmul crește și te captează total în cea de-a doua parte, când acțiunea se îndreaptă în direcții surprinzătoare.

Cartea nu este despre fapte, deși ele fac parte din joc, ci despre felul în care ne raportăm la ele. Este despre alegeri și despre destin, despre întâmplare și predestinare, despre cum să-ți păstrezi candoarea într-un timp prezent atins de superficialitate.

O lectură minunată, scrisă cu naturalețe și umor și care mi-a oferit multe motive de reflecție. Iar Matrioșka e deja în brăduțul meu de Crăciun, alături de toate celelalte speranțe pentru noul an. Oare ce altă variantă a mea îmi va aduce el?