O istorie dată naibii

„Așteptările stabilesc tonul în orice situație”. (p.43)

„O istorie dată naibii: 111 povești pe care ar fi trebuit să le afli la școală”, Căpitanul; trad. Cosmin Maricari, București: Editura Publica, 2021.

Când alegi o carte cu un astfel de titlu, intuiești instant lipsa convenționalului și te aștepți să afli detalii inedite care să completeze sau să explice bizareriile istoriei. Te poți aștepta cam la orice în materie de teme și de abordare. Ei bine, eu nu m-am gândit chiar la „orice” și pot spune că m-a cam luat prin surprindere. Însă titlul original, în engleză, e destul de explicit.

Așa cum este menționat în subtitlu, cartea conține 111 povești, la care se adaugă o introducere „verde-n față” și un motto: „Ashley, totul s-a terminat între noi” (iar Ashley va fi menționată de câteva ori în carte).  Expunerile sunt scurte, succinte, lipsite de detalii… exact cât să ne trezească curiozitatea. După lecturare simți însă nevoia să mai cauți o poză, o altă versiune… simți nevoia de mai mult. Ăsta poate fi un lucru bun!

Fiecare povestire conține o scurtă introducere moralizatoare în care autorul se adresează direct cititorului. Să zicem că amintește niște fapte din istorie pe care le confruntă, prin comparație, cu mentalitatea de astăzi. Autorul extrage anumite curiozități oarecum frivole legate de personaje mai mult sau mai puțin cunoscute și le expune sumar. Încearcă să ne demonstreze că poveștile nu trebuie să fie numai educative, ci și distractive. Mijloacele folosite nu sunt tocmai cele clasice, iar limbajul e mai degrabă colocvial, de aceea textul nu este neapărat un material didactic și mă îndoiesc că lucrarea poate fi considerată o carte de specialitate. Doar dacă nu cădem cu toții de acord că oamenii, oricine și oricum ar fi ei, devin lecții. Dar nu sunt eu în măsură să apreciez asta. Aș spune mai degrabă că textul e o înșiruire de curiozități, de flashuri. Pe de altă parte, poate eu sunt cea care nu rezonează suficient cu tipul acesta de texte gen social media, în care informația vizează doar senzaționalul. Veridicitatea însă este certă, iar umorul este savuros! Așa că poate fi citită ca atare!

Despre autor, Căpitanul, nu știm decât că îl putem găsi pe Instagram și pe Twitter cu username-ul: @SGRSTK. E clar că lumea se schimbă! Tipul are un mod original de a interpreta poveștile și ne convingem rapid de asta, încă din prefață,  când ne face cunoscută ideea de bază,  în viziunea lui, a basmului „Frumoasa și Bestia”. Cum spuneam… lumea se schimbă! Uneori simt că nu țin pasul cu ea.

Interpretările excentricului nostru Căpitan sunt eterogene, trec de la un domeniu la altul – literatură, istorie, arte, medicină, justiție, tradiții, povești particulare – în aparență, fără vreo ordine anume. E, așadar, o aglomerare de informații despre deschizători de drumuri (alpiniști, eroi…), personalități universale (Regele Pedro al Portugaliei, Edith Wharton, Niccolo Paganini, Ecaterina cea Mare…) și fapte mărunte sau obiceiuri ciudate ale unor anonimi uitați de istorie. Unele sunt interesante, altele par că mi-au mai trecut pe la urechi… dar această înșiruire nu e deloc captivantă și devine chiar plictisitoare la un moment dat.

Sunt în schimb sigură că deși nu se adresează neapărut celor acut interesați de cultura universală, cu siguranță câte ceva tot este de aflat aici.

„Până și snobii pot să învețe câte ceva din istorie, din când în când.” (p. 254)

Bijoux (fostă Cara, fostă Sasha)

Iar fiorosul astă de un kilogram mi-a luat în stăpânire biroul și, de câteva zile, îl bănuiesc de spionaj: nu mă scapă din ochi și nu-și dezlipește urechiușa de pe telefon.

Publicitate