Șapte case goale, de Samanta Schweblin, trad. Lavinia Similaru, București, Litera, 2025, 160 p.
Nu este un volum despre case lipsite de conținut, ci despre spații încărcate de semnificații, amintiri și absențe. Fiecare povestire marchează o deviere de la firesc, o fisură prin care se strecoară fantomele trecutului sau temerile prezentului. Casele descrise sunt comune, cu mobilă, etajere și decorațiuni aproape banale, dar toate acestea sunt de fapt pretexte pentru a dezvălui golul interior al celor care le locuiesc.
Cele șapte povestiri care compun volumul funcționează ca niște ferestre: privim prin ele spre interiorul unor vieți, dar geamul este adesea opac, distorsionând imaginea. Dincolo de ziduri se află necunoscuți care fac gesturi stranii, figuri suspecte sau oameni care devin vulnerabili atunci când se depărtează de siguranța cu care sunt obișnuiți. Autoarea nu vorbește despre locuințe, ci despre ceea ce numim „acasă”: legăturile de familie, atmosfera intimă, trăirile interioare, echilibrul psihic. Unele teme revin obsesiv, ca și cum autoarea ar relua aceeași situație din unghiuri diferite, pentru a o compara și a-i surprinde nuanțele.
Povestirile sunt scurte și fiecare se concentrează pe o singură temă, prezentată printr-o situație punctuală, surprinsă direct, fără explicații și fără o încheiere explicită. Este clar că autoarea nu are în vizor povestirea în sine, ci pare să se folosească de situațiile în care sunt puse personajele pentru a aduce în discuție un anumit subiect. De fapt, nu personajele se confruntă cu neprevăzutul, ci ele creează, neintenționat, absurdul.
Prima povestire, „Nimic din toate acestea”, m-a izbit prin stilul foarte personal al autoarei. Așa cum spuneam, lectura nu trebuie concentrată exclusiv pe situația descrisă. Ea nu duce literalmente nicăieri. Mai mult, numele sau fizionomiile personajelor, atunci când sunt menționate, sunt total lipsite de importanță. Acestea sunt descrise mai mult prin acțiunile care explorează o anume temă, în cazul de față, invadarea spațiului personal, limita dintre normalitate și absurd.
În povestirea „Părinții și copiii mei”, autoarea a găsit o cale destul de ciudățică de a descrie felul în care atașamentele familiale se transformă în resentimente și creează falii adânci în comunicarea și înțelegerea dintre părinți și copii.
„Se întâmpla mereu în casa asta” este despre imposibilitatea de a accepta adevărurile dureroase și despre a te rutina în gesturi banale care devin obsedante și nasc tensiuni copleșitoare.
Povestirea „Respirația cavernoasă” este cea mai amplă din volum și, în opinia mea, cea mai atent conturată. Deși preia oarecum o parte din tema povestirii precedente, accentul se mută pe fragilitatea vieții și a minții, asupra acceptării inevitabilului. Firul narativ propriu-zis rămâne în plan secundar, fiind filtrat prin percepția încețoșată a unei femei în vârstă, marcată de bolile senectuții, care își pregătește sfârșitul, ghidată de bilețele și frânturi de amintiri.
”Patruzeci de centimetri pătrați” vorbește metaforic despre spațiul infim pe care îl ocupăm și despre limitele tot mai strâmte și sufocante în care trăim, stabilite fie de normele sociale, fie de propriile prejudecăți. Povestirea readuce în atenție, într-o formă diferită față de celelalte texte, tema cutiilor de mutare: acea a doua casă în care adunăm obiectele esențiale. Ce alegem să luăm cu noi când plecăm? Care dintre vechile noastre lucrurile ne pot reconstrui o nouă viață? În cele din urmă, câte dintre acele obiecte din cutii dau măsura identității noastre.
Povestirea „Un bărbat fără noroc” abordează tema expunerii dincolo de spațiul protector al casei, tema lucrurilor intime care ne dau siguranță și aduce în discuție inocența și vulnerabilitatea copilului în fața dualității comportamentului adult.
„Ieșirea” este povestirea cu care se încheie volumul și vorbește despre impulsul de a te desprinde, de a fugi în căutarea libertății, chiar și atunci când știm că nicio scăpare nu este cu adevărat posibilă.
Samanta Schweblin, scriitoare originară din Argentina și stabilită la Berlin, s-a impus în literatura contemporană printr-un stil distinct, recompensat cu numeroase premii. Volumul „Șapte case goale”, publicat în 2015, este o privire spre golurile ascunse în spatele gesturilor banale.
Imaginary Coffee 