After image

Yellow versus Purple 2003 by Olafur Eliasson born 1967

Ceea ce mă impresionează la instalațiile lui Olafur Eliasson este felul în care acestea interacționează cu privitorul. Tehnologia și efectul artistic se combină nu pentru a transmite o emoție, ci pentru a te provoca la reflecție. Intru absolut întâmplător într-una din galeriile Muzeului Tate Modern, o cameră goală de tavanul căreia atârnă un disc de sticlă acționat probabil de un dispozitiv, deoarece se rotește controlat. La mică distanță se află un proiector care trimite un fascicul de lumină spre discul de sticlă pe care îl colorează în galben. În momentul în care lumina trece prin geam, creează o umbră galbenă pe peretele din spatele lui. În același timp, datorită proprietății sticlei de a reflecta lumina, pe peretele opus se proiectează o altă formă, de data aceasta purpurie.

Conform indicațiilor de la intrare, mă rotesc prin cameră și mă interpun între lumină și perete, astfel încât formele și culorile ajung să mă acopere. Absorb energia culorilor și captez lumina, anulez efectul lor asupra spațiului…  Devin un obstacol între cauză și efect. Cât de simplu pot schimba lucrurile!

Privesc cu intensitate cercul de culoare galbenă, apoi îmi fixez privirea pe albul perfect al peretelui. Deodată, în fața ochilor mi se conturează din ce în ce mai clar o proiecție purpurie a cercului de la care tocmai mi-am întors privirea.  Este efectul “after image” – ceea ce rămas imprimat undeva în minte după ce imaginea originală a dispărut. Creierul rămâne atașat doar  de geometria formei. Culoarea reală nu mai există atunci când nu o mai privești, ea se materializează doar când lumina îți atinge retina.

Atunci care este realitatea? Cea pe care ai avut-o în fața ta, pe care ai privit-o intens și care ți-a atins simțurile sau impresia pe care a lăsat-o după ce ea nu mai este? De ce cred că aici e vorba mai mult despre oameni decât despre culori?

Notion Motion

imaginary coffeeMi-ar plăcea să trăiesc pe malul unei ape, o apă curată care împrumută în fiecare moment culorile naturii și ale cerului, care preia forma vântului și a stropilor de ploaie… (cu condiția să nu plouă prea des, să fie numai vară și, desigur, nici Mall-ul să nu fie prea departe!!!).  Mda, probabil de aceea până și dorințele mele au încetat să se mai întrebe de ce nu se îndeplinesc.

Totuși aspirațiile mele lacustro-idilice și-au găsit împlinirea într-un loc cu totul diferit de cel la care m-aș fi așteptat: într-una dintre marile galerii ale Muzeului Boijmans von Beuningen din Rotterdam. Apa, cu toate luminile și umbrele ei, a apărut în viața mea sub forma instalației artistului danez Olafur Eliasson: Notion Motion. El a redat imaginea apei printr-un spectaculos efect vizual, lăsându-ne pe noi să decidem amploarea lui.

După ce citesc cele câteva informații afișate la intrare, pătrund în galeria întunecată unde zăresc, într-o semiobscuritate bine dozată, un perete care pare a fi lichid.  De fapt, îmi dau seama că galeria este divizată astfel încât să creeze un spațiu frontal și unul de fundal, structură care permite punerea în valoarea a contrastelor lumină/întuneric, calm/mișcare, reflexie/proiecție. În timp ce mă apropii confuză de ecranul de proiecție care acoperă întregul perete din față, simt că pășesc pe un podium de lemn ușor instabil – la prima impresie. Citisem la intrare ceva despre interconectivitate; așadar asta se întâmplă: eu, pășind, provoc literalmente o conexiune între cele două planuri și influențez imaginea proiectată pe perete. Iar acolo este un lac al cărui luciu e văzut pe verticală.

Înaintând, observ cum se agită suprafața netedă a apei de pe ecranul uriaș. Imaginea începe încet să se miște în partea de jos a ecranului, iar liniile luminoase, sinusoidale, se propagă spre partea de sus a ecranului și devin treptat difuze. Reproduce exact imaginea pe care o vezi când arunci o piatră în apă. În funcție de direcția spre care mă îndrept, se adaugă noi modele de unde. Apropiindu-mă și mai mult de ecran, el devine aproape complet acoperit de modelul agitat al unui lac în întuneric. Spectaculozitatea crește pe măsură ce în galerie pătrund și alți vizitatori, iar umbrele lor aduc un ritm surprinzător în mișcarea ondulată a peretelui.

Notion motion are însă și o dinamică proprie, una în care cursul mișcării nu este dictat de nimeni altcineva, ci de un mecanism simplu care acționează echipamentul instalației creând, în momentul în care nu te aștepți, un spectacol complex și absolut ireal.

Ei bine, da: “Spațiul în care trăim nu este un tablou pe care-l privim, ci o stare din care facem parte.