Gânduri mai vechi

IMG_6232zCel mai adesea ne înconjurăm de subtilități care ne hrănesc iluziile. Uneori ne agățăm de ele invocând nevoia de supraviețuire sau teama de singurătate. Le împrumutăm crezând ca ne apropie de modele pe care le admirăm. Ne amăgesc sau ne încurajează, le folosim ca pretexte sau pur și simplu ne aleg ele, iar noi le acceptăm. Într-un final devin obiceiuri și ajung să ne definească. Le urmărim, magnetizați, și le lăsăm să ne depărteze de idealurile inițiale. Invidia, minciuna și orgoliul se regăsesc printre accesoriile pe care le-aș așeza într-un muzeu al lucrurilor inutile din viața mea, apoi ar fi banalitățile stresante, obsesia tinereții veșnice, ipocrizia, teama de câini și de întuneric, indiferența cu care ignor lucrurile frumoase și scuza de a nu avea timp, speranțele și reproșurile inutile. De ce ar face parte din viața mea? Așa cum am spus, unele au ajuns să mă reprezinte, altele au creat un fel de dependență comoda… dar de altele m-am eliberat deja. Aș spune că într-o carte despre viața mea, altele ar fi personajele principale, dar cu siguranță n-aș lipsi nici eu… indiferent cine sunt.

A Time for Everything

For everything there is a season,
    a time for every activity under heaven.
A time to be born and a time to die.
    A time to plant and a time to harvest.
 A time to kill and a time to heal.
    A time to tear down and a time to build up.
A time to cry and a time to laugh.
    A time to grieve and a time to dance.
 A time to scatter stones and a time to gather stones.
    A time to embrace and a time to turn away.
A time to search and a time to quit searching.
    A time to keep and a time to throw away.
A time to tear and a time to mend.
    A time to be quiet and a time to speak.
 A time to love and a time to hate.
    A time for war and a time for peace.

Pâinica îngăduinței: Half for me and half for you, between us goodwill will be

indexÎn fiecare an, în vinerea dinaintea Paștelui, pregătesc pâinica îngăduinței și o împart cu persoanele dragi în timp ce ne promitem să fim binevoitori unul cu celălalt printr-o “incantație” copilărească: “Half for you and half for me, between us goodwill will be”. Îmi place acest ritual care, deși are o anumită candoare, ascunde o dorință atât de simplă: să dăruiești și să primești toleranță. Știi că vei greși și vrei să-ți securizezi cumva înțelegerea celor dragi și să-i asiguri că și tu vei privi cu mai multă bunăvoință în jurul tău. Faptele tale vor fi mereu interpretate prin prisma felului de a fi al celuilalt și nu ceri, prin acest gest, decât să-ți acorde creditul că indiferent ce ar putea crede sau cum ar putea părea, intențiile tale au fost bune. Vrei să scapi de judecata rece și impersonală, cel puțin a celor apropiați. Pentru că ei te judecă cel mai adesea cu o cerbicie demnă de o cauză mai bună.

Nu fac asta pentru că te-ar urî, ci pentru că faptele tale nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor lor sau pentru că ele au căpătat proporții josnice în ochii lor. Și atunci, să te ții jigniri: de-ai zice că ești un monstru ticălos și perfid care și-a vândut sufletul mârșăviei. Ei bine, vei trece poate peste cuvintele murdare, dar partea urâtă rămâne. Rămâne și teama că permanent îți vor fi interpretate faptele și ai tendința de a te izola, de a păstra pentru tine gândurile și de a apărea în fața “judecătorului” așa cum ar vrea el să fi. Te depersonalizezi sau te lași înlocuit de o versiune a ta care nu te reprezintă. Cu timpul ți se face atât de dor de viața ta, de libertatea de a face lucruri fără teama că vei fi judecat, încât vei ajunge să spui: gata! Ai mușcat din aceeași pâine a îngăduinței, dar asta nu înseamnă acceptarea umilinței și a josniciei. Chiar dacă îi înțelegi reacția și îi găsești justificări, chiar dacă ierți și îi regreți suferința, nu poți să nu te întrebi: de ce aș suporta asta? Chiar dacă știi că durerea celui care face reproșul este mai mare decât a celui căruia i se reproșează – el strânge atâta ură încât își calcă pe demnitate, pe orgoliu și se coboară până la nivelul cel mai de jos pentru a-ți demonstra dreptatea lui –  chiar dacă știi că după toate astea va simți rușinea și regretul cu aceeași intensitatea a agresiunii, chiar dacă empatizezi cu el, trebuie să știi un lucru: el nu e liniștea ta. E vremea să-ți arăți bunăvoința și în ceea ce te privește și să împărți pâinica îngăduinței cu tine însuți. Pâinica respectului de sine. Acordă-ți ție libertatea de a face lucruri fără teamă și tot ție, dreptul de a greși. Regăsește-te!

Ca să nu mai spun că această pâinică plină de semnificații e și foarte delicioasă. E un fel de mini-mini cozonac umplut cu ce-mi place cel mai mult: ciocolată, căpșuni, stafide și nuci. Că tot e vorba despre îngăduință!

Tipare-asemeni tie

De tine-am fost lipsit în primavără

Pe când aprilie se-mpodobea pestriț,

Făcând așa un spirit tânăr să răsară,

Că până și Saturn a râs cu el și s-a rotit.

Cu toate astea, nici tril de păsări, nici odor

De flori înmiresmate și colorate felurit

Nu m-au făcut să fiu al verilor povestitor

Sau să culeg din poala-i mândră potirul înflorit.

N-am admirat nici albul pur al crinului

Și n-am slăvit nici roza stacojie;

Suave și plăcute ochiului

Te-ntruchipau, tipare-asemeni ție.

Umbrite toate de absența ta erau

Și-o iarnă-nfrigurată retrăiam.

(Încercare de traducere, C.)

 

From you have I been absent in the spring,
When proud-pied April, dressed in all his trim,
Hath put a spirit of youth in everything,
That heavy Saturn laughed and leaped with him,
Yet nor the lays of birds, nor the sweet smell
Of different flowers in odor and in hue,
Could make me any summer’s story tell,
Or from their proud lap pluck them where they grew.
Nor did I wonder at the lily’s white,
Nor praise the deep vermilion in the rose;
They were but sweet, but figures of delight,
Drawn after you, you pattern of all those.
Yet seemed it winter still, and, you away,
As with your shadow I with these did play.

(Sonetul 98, W.Shakespeare)

 

Tribut Vincent Van Gogh

„…  pentru mine, Van Gogh este cel mai mare pictor dintre toți. Cu siguranță cel mai cunoscut pictor din toate timpurile,  cel mai iubit. Îmbinarea lui de culori este magnifică. A transformat durerea vieții sale atât de tulburată într-o frumusețe extaziată. Durerea e ușor de descris, dar să-ți folosești pasiunea și durerea ca să portretizezi bucuria și extazul și minunăția lumii noastre…nimeni nu mai făcuse așa ceva. Și probabil că nimeni nu o va mai face. Pentru mine, acel om ciudat și sălbatic care cutreiera câmpurile din Provance, nu este numai cel mai mare artist al lumii, ci și unul dintre cei mai minunați oameni care au trăit vreodată.”

Wisdom joined with simpleness

quiet mind - Copy

The happy life be these, I find

The fruitful ground, the quiet mind

The equal friend, no grudge nor strife.

No charge of rule nor governance.

Without disease, the healthful life.

Wisdom joined with simplicity.

The night discharged of all care.

The quiet mind.

H. Howard

Pe zidul unei case…

 Il fait nuit dans la piece oů tremble un oreiller
Comme un voilier qui sent venir la haute mer,
Et je ne comprends pas si je suis l’équipage
Ou l’adieu d’un bras nu resté sur le rivage.

(O pernă se-fioară în întunericul cămării,

Precum o barcă cu pânze ce simte-apropierea mării

Iar eu nu știu: sunt marinarul de pe vas

Ori semnul de adio al brațului pe mal rămas?)

 Vivant ou morte…Les Amis inconnus de Jules Supervielle

Pe zidul unei case în Franța….

We made these memories for ourselves

„Photograph”

Loving can hurt

Loving can hurt sometimes
But it’s the only thing that I know
When it gets hard
You know it can get hard sometimes
It is the only thing that makes us feel aliveWe keep this love in a photograph
We made these memories for ourselves
Where our eyes are never closing
Hearts are never broken
Times forever frozen stillSo you can keep me
Inside the pocket
Of your ripped jeans
Holdin’ me closer
‘Til our eyes meet
You won’t ever be alone
Wait for me to come home

Continuă lectura „We made these memories for ourselves”

Placerea lecturii

f43a1f_962c7cea48364ff4a8541e84af165410~mv2

 Există fără îndoială o relaţie între lectura de plăcere şi starea de bine. Cititul reprezintă o provocare a imaginaţiei, un exerciţiu de voinţă. Asistăm cu plăcere la spectacolul dintre coperțile unei cărţi, iar imaginaţia fiecăruia interpretează într-un mod personal ceea ce se derulează sub ochii lui. Avem libertatea de a ne închipui spaţiul, de a da chip personajelor, de a ne implica emoţional în actul scrierii. Lectura are şi acestă mare calitate: de a facilita o plăcută complicitate între cititor şi scriitor. Lectura nu este un act pasiv, cititorul își negociază timpul cu textul și asimilează gradual ceea ce crede că dorește autorul să transmită.

Principiile cititului funcționează indiferent de lecturile parcurse. Ideile care ne atrag atenția în cărți și cu care rezonăm ne vor influența nu numai lecturile viitoare, ci și modul de gândire.

 Este binecunoscut faptul că există un filtru personal de percepţie influenţat de mediu, educaţie, lecturi. Aceeaşi lectură poate avea semnificaţii diferite, trezeşte trăiri şi senzaţii aparte în funcţie de experienţele fiecăruia. Nu de puţine ori ne regăsim în ceea ce citim şi – precum un privitor care, pentru a înţelege un tablou, face pasul înapoi – ne acordăm timp pentru a putea înțelege imaginea de ansamblu a lecturii noastre. Actul lecturii presupune şi o desprindere de zona noastră de confort pentru o incursiune analitică şi empatică în mediul de referinţă. Pe de altă parte, există și o tendință de partajare a lecturii. Aceasta determină senzații noi literare și implică o importantă componentă de socializare a informațiilor între diferite grupuri. Confruntarea cu un alt punct de vedere și cu realitatea că nu există un singur mod de a privi lucrurile ne provoacă să ne dezvoltăm capacitatea de argumentare și de persuasiune. Nu numai că lectura ajută, prin mecanismele ei literare, la înţelegerea propriei identităţi, dar ea contribuie şi la diversificarea modului de a privi realitatea, oferă noi variante de acţiune şi ne conectează unui ansamblu de experienţe. Şi pe bună dreptate, lectura, mai ales cea de ficţiune, poate fi considerată o simulare a unei situaţii existente sau posibile, care ne implică imaginaţia şi ne testează capacitatea de reacţie.

 Ce ne influențează selectarea lecturilor și care este momentul în care cititul are cel mai mare impact asupra noastră sunt tot atâtea variabile. Cu siguranță însă, lectura, prin libera alegere, produce efecte mult mai profunde și de durată asupra cititorului. Gustul pentru lectură se dezvoltă în timp, iar cărțile citite își pun amprenta mult mai rapid asupra modului de gândire, de vorbire și de comportament al celor care citesc de plăcere. Cititul „pentru plăcere” nu se referă în special la lectura de loisir, ci la toate acele scrieri și informații față de care cititorul simte curiozitate sau atracție.

 Cititul în general este cel care face evidente diferențele de limbaj, modul de exprimare, capacitatea de comunicare a ideilor. Literatura este caracterizată în primul rând de abundență stilistică, trimiteri semantice și compoziții metaforice. Acestea îmbogățesc, diversifică și înnobilează vocabularul cititorului, care trece treptat de la preluarea unor citate la crearea unor expresii noi, de la asimilarea unor texte, la dezvoltarea unor strategii epice. Limbajul capătă expresivitate și coerență, discursul devine fluent și natural, iar cititorul devine un vorbitor încrezător care știe să aleagă cele mai potivite cuvinte pentru a-și exprima ideile.

 Înţelepciunea poporului român a sesizat necesitatea de a citi, şi a transmis-o prin proverbe pline de înţeles. Tocmai în simplitatea lor descoperim subtilități semantice aplicabile timpurilor noastre. Cititul ne conectează la toate învățămintele celor de dinaintea noastră, ne activează memoria și capacitatea de discernământ și ne oferă posibilitatea de a reinterpreta faptele după propriile acumulări culturale.

 Se vorbește tot mai des despre un anumit timp de lectură terapeutică. În această idee se consideră că cititul cărților oferă răgazul necesar în lupta cu stresul, reduce incidența efectelor depresiei și contribuie la creșterea încrederii în sine. De asemenea, lectura repetitivă urmată de discuții și întrebări pe baza textului citit are un efect impresionant asupra problemelor determinate de analfabetismul funcțional.

 Toate acestea nu sunt decât o parte dintre argumentele pentru care lectura ar trebui să facă parte din viața noastră și să fie integrată în parcursul nostru de dezvoltare.  Unele persoane citesc tot ce le pica în mână, altele își selectează lecturile în funcție de interese sau curiozități, iar alții recunosc că au început să citească doar pentru a-și umple timpul. Pentru unii lectura reprezintă o pasiune, pentru alții – o evadare. Indiferent de felul în care ne întâlnim cu cartea, lectura ne schimbă, iar relația cu ea ne poate transforma în cea mai bună versiune a noastră.

 C

„O iubeam” de Anna Gavalda

f43a1f_bd9fa2347baf4b51b1fe7963b34d4243~mv2Am primit cartea imediat după scurtul meu concediu. Când primești o carte nu poți să nu te întrebi: De ce acea carte? De ce tocmai acea carte? Vrea să îmi transmită ceva sau doar a citit-o, i-a plăcut și vrea să o am și eu.  Tocmai îi spusesem că nu mă dau în vânt după romanele scrise de femei și a avut o emoție în plus când mi-am aruncat ochii pe copertă: „O cumpărasem înainte să-mi spui, dar aș vrea să o citești. Acolo… e ceva”.

 Citesc dedicația pe care a scris-o cu creionul pe prima pagină. Întotdeauna pune acolo un mic text, un citat  sau data când oferă cartea. Și scrie numai cu creionul. E un fel de a oferi libertate. Citesc apoi scurta descriere de pe coperta din spate și aflu că este vorba despre o femeie tânără, recent părăsită de soț. Tot de acolo aflu că cel care îi e alături în aceste momente și încearcă să o ajute să depășească șocul e socrul ei. Asta mă surprinde și încep să citesc cartea.

Sunt puține descrieri, iar cele câteva scurte pasaje descriptive par mai degrabă lămuriri. Aflăm contextul povestirii din dialogurile personajelor, nici acestea nu prea multe.  Ar putea fi chiar transformată într-o piesă de teatru cu două personaje, dacă ne gândim la ideea cărții. Sigur, mai sunt și cele două fetițe care încă nu înțeleg drama mamei lor și alte câteva personaje nu atât prezente în acțiune, cât amintite pe parcursul povestirii.

Socrul femeii, bunicul fetițelor, le duce la casa lui de vacanță pentru a o despinde pe nora lui câteva zile de casa și de amintirile recentei ei despărțiri. Durerea ei e evidentă, pare absentă, furioasă și descurajată, dar nu se poate abține să nu-și verifice telefonul în speranța vreunui mesaj de la soțul ei.  Tăcerea lui Pierre, socrul ei, grija și încercările lui de a crea un soi de normalitate o surprind pe Chloe. Il considerase întotdeauna un om insensibil și absent din viața familiei lui. Îi suspecta empatia de acum ca fiind o simplă încercare de a scuza comportamentul fiului său.  El însă o lasă fără cuvinte când își începe mărturisirea: ” Se tot vorbește de durerea celor care rămân, dar te-ai gândit vreodată la durerea celor care pleacă?”  Scriitoarea pune în această întrebare o întreagă experiență nespusă. Furia lui Chloe, pe care o înțelegem, este deodată anulată de o mărturisire a lui Pierre,  o retrăire emoționantă a unei povești de dragoste care transformă o bună parte a romanului într-un monolog.  Iar povestea abia acum începe: „Am iubit… o femeie”.

Bărbatul reușește să pună situația femeii în oglindă, prin fraze simple și emoționate. Și el a iubit, și el a pierdut.  Însă nu furia despărțirii și nici regretele nu le-a păstrat.

 Închid cartea și sun:

„- Te-ai regăsit în carte?

-…..”