Posted in Cărți, Recenzii

Iago, cel pe care ne-am obișnuit să-l urâm

baiatulMânia este alegerea cea mai ușoară

 “Băiatul cel nou” de Tracy Chevalier face parte din colecția Hogarth Shakespeare, un proiect prin care scriitori din 28 de țări s-au angajat în rescrierea operelor shakespeariene pentru secolul XXI.

Băiatul cel nou este, după cum se menționează chiar în subtitlu, Othello de William Shakespeare reimaginat. Othello este una dintre piesele mele preferate, iar Iago… Iago face piesa! Este personajul negativ perfect. Othello nu ar fi putut exista fără Iago! Iago determină acțiunile și comportamentele celorlalți, este ucigașul cu mâinile nepătate de sânge, este definiția vicleniei, a manipulării psihologice și a lipsei de empatie. Nu spun că empatia este o calitate, dar lipsa ei e, cu siguranță, un mare defect.

Continue reading “Iago, cel pe care ne-am obișnuit să-l urâm”

Advertisements
Posted in Călătorii

Aristocraţie fără aroganţă: El Escorial

IMG_5215Șoseaua șerpuia mărginită de pâlcuri de iarbă uscată și de garduri joase de piatră dincolo de care se zăreau arbuști de un verde tern, pini mediteraneeni, roșcovi, parfumatul mirt și nelipsiții măslini. După o jumătate de oră de când am părăsit Madridul și după câteva curbe zăresc culmile de granit ale Las Machotas, acoperite de stejari, castani și ienupări. Și deodată… iată-l. Istorie, cultură, încărcătură religioasă, mister: El Escorial. Cu forma sa pătrățoasă și cu turlele cenușii, văzut de departe pare desprins din romanele încărcate de mister ale adolescenței mele. Drumul coboară apoi spre podul de peste Valmayor, iar silueta celebrei mele destinații dispare pentru o clipă. Iarba pârjolită este înlocuită de blocurile stâncoase care preced intrarea în oraș, înlocuite și acestea de leandri în toate culorile și de case îngrijite. Orașul este cochet și liniștit, cu străzi înguste, pavate și umbrite de platani viguroși.

Continue reading “Aristocraţie fără aroganţă: El Escorial”

Posted in Teatru

The Curious Incident …

O intamplare ciudata cu un câine la miezul nopții„O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții” este incidentul meu plăcut dintr-o miercuri seara, când, fără niciun plan m-am trezit pe rândul 7, locul 6 din  Sala Pictura a Teatrului Național. Citisem cartea lui Mark Haddon (https://imaginarycoffee.wordpress.com/tag/mark-haddon/ ), așadar știam, în principiu, la ce să mă aștept. Totuși punerea în scenă m-a copleșit. Remarcabilele jocuri de lumini și sunete, efectele dramatice create de oglinzi mișcătoare, proiecții video, ecrane străvezii și schimbări spectaculoase de planuri în care, la un moment dat, chiar publicul se reflectă peste acțiunea din scenă, impresionează fără măsură.  Cu totul neobișnuit!

Fiecare protagonist, cu excepția lui Ciprian Nicula (Christopher), interpretează mai multe personaje, într-o dinamică controlată care nu lasă loc confuziei. De altfel, actorul este prezent pe scenă pe tot parcursul spectacolului, iar rolul său este intens; transmite  alternant stări care oscilează între vulnerabilitate, naivitate și forță – cu aceeași ușurință.

La final, ne așteaptă o întrebare pentru a-l cărui răspuns ar trebui să ne privim în oglinzile mai mult sau mai puțin mișcătoare ale conștiinței.

Regia: Bobi Pricop

Distribuția: Ciprian Nicula, Emilian Oprea, Ana Ciontea, Rodica Ionescu, Carmen Ungureanu.

Decorul: Adrian Damian.

Video: Dan Adrian Ionescu, Mizdan Negatro

Light design: Andrei Florea

Posted in Citate, Cărți, Recenzii

La porțile Africii; Inima neagră a lumii

20190302_113836Îmi imaginez șederea mea în Kenia ca pe o clipă care trece cu parfumul ei de cimbru peste covorul verde cafeniu al junglei… “ (pag.11).

Categoric,  voi păși cu toate simțurile  dincolo de “porțile Africii”, în Kenya și Maroc,  în Tanzania, Zanzibar și Mozambic, sorbind din cocktailul de experiențe și metafore, nuanțe și descrieri contemplative strecurate cu inteligență și umor în cele două volume publicate la Editura Antim Ivireanul, în prima lună a acestui an: „La porțile Africii” și „Inima neagră a lumii”.

Imaginația mea aseamănă Africa – prin asocierile tribale, desigur – cu statornicia, lentoarea, simplitatea până la primitivism. Cu orice altceva decât stresul, găselniță a civilizației, care ne macină quarter by quarter.

Inspirat de câteva lecturi și filme despre continentul negru, autorul își urmează visurile și ne invită și pe noi să facem același lucru. Îmi propun și eu să bifez pe bucket list-ul meu câte ceva legat de Africa și să sper că mă voi regăsi în acel “câteodată, visul devine realitate” cu care își încheie îndemnul.

La porțile Africii

Primul popas: Mombasa, Kenya. Abundența fructelor exotice și culorile vii din îmbrăcămintea femeilor contrastează puternic cu privirile goale și lipsite de expresie de pe fețele pârjolite ancestral de soarele Africii. Atmosfera este încărcată de un haos care însă dă originalitate locului: insecte, aer înăbușit, păsări asurzitoare, vocea imamului de la cinci dimineața, grupuri de pietoni cu pielea neagră care “se mișcă după coregrafia junglei” printre șoferii cu care împart aceeași lipsă de entuziasm, politețea colonială și arșița mistuitoare.

Fort Jesus îmi reamintește de fortul lui Coetzee din “Așteptându-i pe barbari”, iar din scurta descriere regăsesc amprenta cruzimii omului alb. Apoi, autorul ne invită la o călătorie în timp “cu un mileniu în urmă, în istoria neagră a Africii”, într-un trib Massai. Ne ghidează în această lume încremenită oferind răspunsuri la toate întrebările pe care le-ar putea avea cititorii, iar maniera în care o face este absolut atractivă. Ce semnificații au ritualurile și ceremoniile, care sunt spaimele și semnele în care cred, cu ce-și tratează suferințele, cum își apără teritoriile și care este ierarhia în cadrul tribului…  Simt în fiecare frază uimirea, compasiunea, înțelegerea și respectul pentru o cultură care supraviețuiește ermetic, la limita imaginabilului. Și apoi sunt micile impasuri interculturale din care autorul iese grație carismei, prezenței de spirit și a umorului. Sunt redate câteva situații cu adevărat savuroase, care, povestite, îți aduc un zâmbet pe buze, dar cu siguranță că la momentul întâmplării, pe autor l-au trecut valuri de transpirație. Și nu de la dogoarea soarelui! Nu ți se întâmplă în fiecare zi să fii reținut la masă… ca fel principal.

Continue reading “La porțile Africii; Inima neagră a lumii”