Ziua lui NU

Întâmplător sau nu, tocmai citesc o carte veche de călătorii și mici filosofii: „Străbătând Italia: reflecții”, de Clitus Constantinescu, București, Editura Cugetarea, [1939]. Autorul nu insistă prea mult pe descrierea locurilor, ci încearcă să ne împărtășească modul de viață, frânturi de istorie, esența spiritului italian… așa cum le-a descoperit el în această călătorie. Relatările sunt aproape poetice, încărcate de metafore și de nuanțe filosofice și mai puțin de informații. Se folosește de fiecare situație ivită pentru a-și expune gândurile și părerile într-o manieră pedantă, câteodată pasională, alteori rezervată, dând dovadă de o mare putere de observație și de simț critic. O simplă discuție cu un țăran italian a cărui singură avere materială era haina de pe el, dar care se simțea bogat și fericit pentru că avea o familie mare, îi provoacă autorului nevoia de a face o comparație între Italia (fascistă, la acea vreme) și Rusia comunistă.

Despre Rusia de atunci spunea: „Rusia a înaintat așa cum înaintează o amibă. Nu sabia și pușca au fost armele propriu-zise, acestea întâmplător, ci însăși corpul, însuși structura sufletească slavă a acestui popor. Dovada, de altfel, este faptul că ei nici nu au colonii îndepărtate de corpul poporului rusesc. Ei au înaintat ca o apă care inundă, ca un aluat care se revarsă peste marginile prea joase ale copăii. Rusia a revărsat și a înghițit apoi. Rusia este un lichid în care s-au înecat celelalte popoare. Și vai de popoarele care sunt înghițite de acest popor lichid.” (p. 142)

Însă Italia reprezenta pentru el o „minunată imensitate!”

Și tocmai astăzi, Grecia sărbătorește Ziua Oxi sau Ziua Ohi – Ziua lui NU. Se împlinesc 82 de ani de când, în anii tulburi ai Celui de-Al Doilea Război Mondial, ”minunata imensitate” care forma, alături de Germania și de Japonia, Axa Roma-Berlin-Tokyo a solicitat grecilor permisiunea de folosi, în scop armat, un pasaj de trecere pe granița greco-albaneză. Ultimatumul trimis grecilor de către Benito Mussolini a fost respins de către prim-ministrul Greciei, care a răspuns în franceză – limba diplomației de la acea vreme: „ Alors, c’est la guerre!”, iar localnicii au ieșit în stradă scandând: „Oxi! Oxi!” (Nu! Nu!).  Cuvântul „Oxi” reprezintă astăzi sinonimul acelei zile, dar și simbolul eroismului, al demnității și al hotărârii în fața intențiilor invadatoare, oricare ar fi ele. Și așa ajungem la Rusia! Iată-ne iarăși puși în fața unei provocări menite să ne pună la încercare înțelepciunea, curajul, unitatea și puterea de a spune NU.  Vom vedea dacă am învățat ceva!

Publicitate