Padova: Universa universis patavina libertas

După un mic dejun rustic am părăsit țara cravatei. Ne-am promis să revenim, dacă vom mai avea ocazia, la pensiunea House Pavlic, aflată la câteva minute de Lacurile Plitvice, și ne-am continuat călătoria spre Italia. Mai mult ca sigur am luat-o pe un drum greșit pentru că ne-am trezit pe o șosea cu o singură bandă pe sens, care străbătea sate, terenuri mai degrabă abandonate și exploatații forestiere. Indicatoare nu existau, dar Waze-ul insista că suntem pe drumul cel bun. Am continuat totuși, încurajați de faptul că din sensul opus veneau din când în când mașini cu numere de Italia, Austria, Franța și am bănuit (sau am sperat) că intenționau să ajungă de unde veneam noi, adică la lacuri. După un drum destul de lung format parcă numai din curbe – care m-au amețit de-a dreptul – am ajuns la granița cu Italia.

Pentru a face drumul spre coasta sud-vestică a Italiei cât mai plăcut și mai puțin obositor, am decis să fragmentăm călătoria și să ne oprim în două orașe: Padova și Florența.

La Padova am ajuns puțin după prânz, pe o căldură sufocantă. Căldura face parte din farmecul Italiei, nu? Și iată-mă în orașul în care au trăit, au predat sau au studiat Galileo Galilei, Copernic, Torquato Tasso, Casanova, Constantin Cantacuzino și cine știe câți alții.

La ora prânzului, orașul părea lovit de toropeală. Cei care totuși se încumetaseră să iasă din case se înghesuiau pe partea umbrită a trotuarelor sau pe la câte o terasă răcorită cu perdele de vapori. Ne refugiem și noi sub o umbelă uriașă pentru un prânz canicular, cât se poate de rapid, având în vedere timpul scurt pe care îl avem de petrecut la Padova.

De la hotel ne-am luat o hartă care ne-a ajutat să găsim Prato della Valle, punctul din care am decis să începem plimbarea.

Am zăbovit puțin în imensa și celebra piață. În mijlocul ei se află Isole Memmo,  un petec de pământ de forma unei insule rotunde, înconjurat de un canal cu apă. Terenul este acoperit cu gazon, iar de-o parte și de alta a aleilor care duc spre cele patru poduri care leagă insula de uscat sunt plantați pomi umbroși.  Însă de cum observi piața, îți atrag atenția cele două șiruri formate din 78 de statui care împrejmuiesc, de o parte și de alta, canalul. Grandios! Am încercat să depistez un nume cunoscut pe soclurile albe, dar se pare că statuile reprezintă personalități locale, relevante probabil pentru istoria politică și administrativă a orașului. Prato della Valle este înconjurată, la rândul ei, de clădiri vechi, păstrate și restaurate astfel încât să redea specificul zonei. În partea sudică se află Abația di Santa Giustina, ridicată pe locul unde a fost înmormântată Sfânta Justina de Padova.

Fațada sobră, din cărămizi, este ornată cu grifoni, protectorii clădirii. În partea de sus este oculusul, iar în cele patru nișe au fost montate, nu de mult timp, statuile evangheliștilor.

În interior sunt lucrări de artă cu teme religioase, iar de o parte și de alta sunt numeroase capele cu sculpturi și simboluri religioase din lemn, granit, marmură sau alabastru. Aceste capele adăpostesc moaștele mai multor sfinți, precum și o parte din relicvele apostolilor Luca și Matei.

Părăsim bazilica prin una dintre cele trei uși de bronz și mergem având pe partea stângă piața (care nu mi se mai pare atât de mare). După drogheria Preti o luăm la dreapta și imediat, în capătul străzii, zărim Basilica di Sant’Antonio. Mi-am dorit să ajung aici încă de acum câțiva ani, când am vizitat Chiesa Matrice din Scilla (am scris o povestioară aici https://imaginarycoffee.wordpress.com/2018/11/12/patronul-lucrurilor-pierdute/) și am un sentiment de recunoștință pentru gândul care m-a adus aici.

În Piazza del Santo, distribuția celor prezenți era, de asemenea, condiționată de umbră. Soarele cădea direct pe bazilică, luminând într-un mod special cele opt cupole bizantine. Am rămas fără cuvinte, chiar fără cuvinte! E o construcție impresionantă ridicată în onoarea Sfântului Anton, ”Sfântul” așa cum este el numit. Citesc în broșura primită la hotel că fațada bazilicii este în stil romanic-lombard, iar arcadele care încadrează intrările sunt gotice. În plus, clopotnița are ceva din minaretele islamice. Poți avea imaginea întregii grandori chiar și numai dintr-o singură privire, din partea laterală a edificiului, dinspre Via M. Cesarotti. Din această poziție se văd cel mai bine cupolele, turnulețele, clopotnița și alte elemente de arhitectură care creează o imagine spectaculoasă.

Interiorul este absolut impresionant oriunde te-ai uita: lucrări de artă sacră, fresce care redau secvențe din viața Sfântului Anton, stucaturi elaborate, cupolele redefinite pentru a completa interiorul, ornamente aurite, sculpturi în materiale prețioase și altarul realizat de Donatello. Câtă iubire răzbate din efortul de a crea ceva atât de măreț pentru a onora credința! Am impresia că nu există centimetru scăpat din vedere. Precum la Abatia di Santa Giustina, mai multe capele decorează laturile bazilicii. Nu a trebuit să caut prea mult după Capela Sfântului Anton. De cum am pășit în interior, mi-a atras atenția un șir de oameni și mi-am imaginat că acolo trebuie să fie. M-am îndreptat pe partea stângă și am urcat o mică rampă pentru direcționarea vizitatorilor, amenajată probabil din timpul pandemiei. Am pășit printre coloanele frumoase și am ajuns lângă locul în care a fost depus trupul Sfântului. Fiecare dintre cei prezenți își așezau câte o mână pe placa de marmură verde care acoperea mormântul și își aplecau capul într-un gest de rugăciune. Câtă intensitate, speranță și credință era în gesturile acelea!

Am vizitat apoi Cappella della Madonna Mora (Capela Fecioarei Negre), cea în care a fost inițial înmormântat Sfântul Anton, și Cappella del Tesoro  în care sunt adăpostite sfintele lui relicve.

Nu știu când a trecut timpul, de fapt nici nu știu cât timp am petrecut acolo, dar într-un târziu am părăsit spațiul acela încărcat de religiozitate și m-am alăturat grupului care se împrăștiase pe la tarabele din Piazza del Santo. Opera lui Donatello plasată la unul dintre colțurile bazilicii, statuia ecvestră care îl reprezintă pe Gattamelata, este orientată cu fața spre Hotelul Donatello, astfel ne-a ajutat să descoperim direcția în care se află una dintre casele în care a locuit Galileo Galilei în cei 18 ani cât a fost profesor la Universitatea din Padova. Ne îndreptăm așadar pe lângă hotel, pe Via del Santo și, după câțiva zeci de metri, părăsim străduța îngustă și umbroasă și urmăm săgeata care ne indică Via Galileo Galilei. Încercăm să privim inscripțiile pentru a depista locuința în care a trăit Galileo între 1601 și 1610.

La numărul 17, descoperim o clădire cu portic, care are o inscripție mică. Deasupra însă este o placă în care i se aduc mulțumiri lui Galileo pentru atenția asupra „la lingua di ruzzante”. De la etajul acestei case, Galileo a privit pentru prima dată cerul cu telescopul și a descoperit lunile lui Jupiter. Nu o putem vizita, așa că ne mulțumim să ne încărcăm cu energia locului și ne continuăm călătoria prin Padova.

Ne îndreptăm spre faimoasa Universitate din Padova, pe traseul pe care, cu mai bine de 400 de ani în urmă mergea și Galileo. Străduțele înguste și întortocheate dau un farmec aparte locului. Nu există nici un rond de flori, niciun copăcel. Clădirile par a fi fost ridicate în perioade diferite, dar se îmbină perfect, astfel că la fiecare pas găsești ceva interesant de văzut.

Universitatea din Padova a funcționat, în perioada medievală, în Palazzo del Bo, dar astăzi dispune mai multe locații. Aflu că și aceasta, precum cea de la Cambridge a fost înființată după ce câțiva profesori și studenți s-au stabilit la Padova, după ce au părăsit Bologna din motive legate de libertatea de exprimare și de privilegiile academice. Nu e de mirare că Universitatea și-a luat deviza „Universa Universis Patavina Libertas ” (Libertatea paduană este universală pentru toată lumea).

Faima sa a adus aici cele mai strălucite dintre mințile europene, printre care și un conațional. Din scrierile lui Iorga aflăm că, în 1667, stolnicul Constantin Cantacuzino a sosit la Padova „cu lădișoara cea de nuc” și a fost găzduit de preotul Alviz Florie, pentru 15 ducați pe lună, apoi de „jupăneasa Verghinia Romana”. Am încercat să depistez măcar una dintre locații, dar nu am reușit.

Zona este populată de piețe care mai de care mai pitorești. Între Piazza delle Erbe și Piazza dei Frutti se află Pallazo della Ragione, o clădire simbol a orașului, decorată cu fresce și care adăpostește o realizare experimentală și artistică a Pendulului lui Foucault.

Nu departe se află Piazza dei Signori, un spațiu foarte animat, dominat de Chiesa di San Clemente și, în partea opusă, de Torre Dell’Orologio (Turnul cu ceas).

 La Cappella degli Scrovegni din Piaţa Garibaldi am ajuns destul de târziu pentru a mai intra, dar sunt sigură că merită văzut interiorul proiectat de Giotto, decorat cu fresce foarte bine conservate.

În drumul spre întoarcere, ne-am oprit la Cafeneaua Pedrocchi pentru că ne fusese recomandată de toată lumea. În Italia, cei mai mulți preferă espresso – o cafeluță cât un degetar, dar foarte concentrată – și o beau ca pe un shot. Cu asta nu am reușit să mă împac!

 Am colindat străduțele care păstrează atmosfera vremurilor trecute, în care au trăit probabil un pețitor precum Petruchio sau o tânără fermă precum Katherina, așa cum și-a imaginat și Shakespeare în comedia „Îmblânzirea scorpiei”, care se petrece pe fundalul acestui spectaculos oraș. 

13 gânduri despre „Padova: Universa universis patavina libertas”

  1. Italia este artă în aer liber. Totul e la superlativ, felul în care ”povestești„ și imaginile. Idee de o excursie. Doar la Roma am fost, am vizitat aproape tot, inclusiv la Vatican care este uimitor.

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: