„și am să plec doar eu cu tine”

Cu toată bucuria care mă cuprinde odată cu prima zi de concediu, nu pot să nu-mi amintesc acel sentiment de ușurare, de eliberare completă pe care-l aveam când începea vacanța de vară. Îmi părea că sunt stăpâna timpului și concepeam, în gând, liste cu lucruri de făcut. Deși vacanțele mele nu se deosebeau cu nimic una de cealaltă, planurile erau de fiecare dată entuziaste și, desigur, irealizabile. Dar nu conta. Lăsam senzațiile pe care le trăiam să mă modeleze, învățam din lucrurile simple și mă bucuram de fiecare moment. În perimetrul meu îngust eram liberă, fericită și mereu în mișcare. Nu am cunoscut niciodată plictiseala.

Mi-am îndeplinit unele dintre visurile copilăriei mai târziu, dar n-a mai fost același lucru. Ce credeam atunci fabulos, îmi pare acum înduioșător. Aș vrea să mă pot întoarce în timp și să-i pot oferi fetiței de atunci o vacanță adevărată. Ce minunat ar fi să mai pot retrăi stropul acela de entuziasm copilăresc! De fapt, aș face oricând un schimb de vacanțe cu ea.

Și… am bagajul deja făcut!