Un an de cugetări…

Ce e real? Ce e poveste măsluită? Care-i relația dintre ele? De unde vine tot disconfortul?” (p. 122)

Și pentru că toate trec, iată că și complicatul 2020 se apropie de sfârșit. Deși nu anul în sine e problema, sper că odată cu el „cele rele să se spele”. Mă abțin totuși să fac un bilanț, așa că am ales să-l închei cu cartea autoarei Anne Gisleson, Iscoditorii, un text care sintetizează “un an de cugetări, băutură, tristețe și lecturi”, trad. și note de Raluca Miheșan și Adina Cobuz, București: Humanitas, 2020.

M-am ales cu volumul după ce am petrecut o după amiază  friguroasă de vineri într-o librărie în care răsunau acorduri discrete de pian, iar lămpile luminau într-un fel aparte copertele lucioase ale cărților. Răscoleam printre rafturi, citind titlurile cărților și scurtele prezentări de pe ultima copertă, când mi-au sărit în ochi câteva cuvinte: “club de lectură… în ultima joi din fiecare lună… se întâlnesc … vorbesc despre cărți…”. Incredibilă coincidență! Obișnuiam să particip (înainte de restricții) la întâlnirile unui club de lectură, care se organiza în ultima zi de joi a fiecărei luni! Coincidențele însă se opresc aici. Clubul de lectură despre care ne vorbește Anne Gisleson le este dedicat crizelor existențialiste, adică “acele momente în care îți pui întrebări, dorința de a găsi un sens sau un scop în viață” (p. 17). Întâlnirile presupun alegerea unui text de citit,  care va fi apoi dezbătut cu prietenii strânși în casa autoarei.

Poate la fel de interesant precum cărțile, dezbaterile și analogiile făcute este contextul. Ne aflăm în New Orleans, o apariție post apocaliptică a orașului după distrugerile provocate de uraganul Katrina: “Dezastrul și tragedia au modificat în consecință viziunea asupra lumii” (p. 46) . Deși pe parcursul cărții aflăm povestea fiecărui participant, în prim-plan se află Anne, cea care își caută vindecarea în familie, printre prieteni, amintiri, lecturi. Fără a se exhiba în vreun fel, Anne rememorează toate dramele trăite, încercând să extragă soluții din înțelepciunea cărților. Și-a pierdut tatăl și două surori gemene, ambele seduse de mitul suicidului, iar poveștile nespuse încă o brutalizează împiedicând-o să meargă mai departe. 

Faptul că clubul prinsese contur într-o perioadă a vieții mele plină de suferință și nesiguranță a fost aproape miraculos. Toate cuvintele și ideile, scrise și vorbite, au hrănit o înțelegere tot mai profundă a ce înseamnă să fii viu, să-i pierzi pe oamenii pe care îi iubești, să gândești și să simți după ce îi pierzi” (p. 271).

Toate sunt deșertăciune”- pare să-i confirme Ecleziastul din textele citite în luna ianuarie, iar ecoul cadențat al spuselor lui Solomon îi provoacă nevoia de contradictoriu. Viața ei este, ca și a noastră, controlată de sentimente și de rațiune, iar Anne judecă fiecare text prin filtrul propriei experiențe căutând echivalențe motivaționale. “După suferința și atrocitățile războiului, oamenii merg mai departe cu ajutorul civilizației, construind, reparând, gătind, făcând curățenie” (p. 61). Ea crede, precum Koestler, că ne trăim viețile oscilând permanent între tragic (emoțional) și trivial (practic). Filosofează puțin pe tema acestor două planuri, dar ceea ce mi s-a părut interesant este încercarea ei de a-și evalua viața de zi cu zi în funcție de timpul alocat tragicului și trivialului. Preia modele literare și încearcă să reconstituie pe baza lor momentele când, mari și mici, au început să se adune pașii greșiți care au hotărât destinele tragice ale celor două surori dispărute.

Poate că cele mai puternice amintiri ale oamenilor nu dispar, ci stăruie ca frânturi plutitoare în întunericul atotcuprinzător” (p. 58).

Textele alese par să vină de la sine, anume pentru a răspunde unei întrebări, unei situații fără ieșire sau unei traume. Cartea e armonios alcătuită și deși subiectul e complex, modul de redare e lipsit de prețiozitate! E “citibilă“! Are pasaje extraordinare și ne introduce lecturi care, astfel prezentate, devin opțiuni imediate. Am reținut câteva dintre acestea: This Way for the Gas, Ladies and Gentlemen, nuvela autobiografică a scriitorului polonez Tadeusz Borowski în care este vorba despre “partea aia din istorie care a scăpat de sub control”, o mărturie nemiloasă despre geografia de coșmar a supliciilor naziste, insuficient cartografiată; Înotătorul, nuvela lui John Cheever, o dezbatere despre timp și îmbătrânire și despre „modul în care mintea și trupul se adaptează la oboseală și la dezorientarea generală a sinelui care poate apărea” (p. 142); Moartea lui Ivan Ilici de Tolstoi.

La final luăm parte la un foc de artificii și îmi dau seama că anul acesta este puțin probabil să avem parte de acest „spectacol efemer, o distracție pe jumătate periculoasă, pe jumătate inofensivă” ( p. 273), care o îngrozește pe cățelușa mea.

Dar cine nu e măcinat de cazne din alte vremuri?

9 gânduri despre „Un an de cugetări…”

  1. Majoritatea nu cugeta, pe o mare parte pandemia i-a determinat la cugetare, o mica parte cugeta de multa vreme, câtiva (extrem de putini) au încheiat orice cugetare, asteptând relaxati marea transformare.

    O dupa amiaza minunata, însorita, luminata, binecuvântata în toate aspectele perceptiei cugetului.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Depinde de alegerile pe care le facem fiecare în dreptul nostru…ACUM… ! 🙂

    „…Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum* tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască, pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morţi…”
    O zi binecuvântata, sublima, cu pace în Suflet si multa Lumina Divina, acum si în vremurile ce au sa vina !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s