Femeia din Orient Express

Ai încredere în tren. […] Căci trenul, ca viața, trebuie să meargă până ajunge la destinație. E posibil să nu îți placă întotdeauna ce vezi pe fereastră, dar, dacă tragi perdeaua, vei pierde atât frumusețea, cât și urâțenia.” (p. 311)

20200821_160846

 „Femeia din Orient Express” de Lindsay Jayne Ashford, trad. Mihaela Sofonea, București, Nemira, 2018, 318 p.  – o călătorie spre o destinație care îmi e complet necunoscută, Mesopotamia. Sper să mă bucur de această călătorie privind pe fereastra fascinantului, exclusivistului Orient Express.

Este un roman nu de, ci despre Agatha Christie, o carte ușurică, citită în liniștea acestor superbe după-amieze de început de toamnă, savurând un sun tea cu gheață, precum Hercule Poirot, fabulosul personaj creat de ea. Volumul nu este solicitant, de aceea nu am avut nevoie de carnețelul cu notițe. M-am lăsat pur și simplu purtată în epocă de ficțiunea amestecată cu momente reale din viața scriitoarei Agatha Christie. Autoarea volumului, Lindsay Jayne Ashford, preia oarecum stilul celebrei scriitoare și construiește o dramă folosind frânturi biografice, fragmente din opere binecunoscute și ceva imaginație.

În prolog, o cunoaștem pe doamna Christie, la vârsta de 73 de ani. În luna august a anului 1963, este căutată de un domn. Acesta îi arată două fotografii făcute în urmă cu 35 de ani  și o roagă să-l ajute să lămurească un mister vechi. Ne întoarcem, așadar, și mai mult în timp, în octombrie 1928, când Agatha a decis (și în carte, și în viața reală) să facă o călătorie cu trenul Orient Express „pentru a alunga fantoma lui Archie “, primul soț de care tocmai divorțase după un celebru scandal. Era evident afectată de felul în care eșuase căsnicia ei. Această primă călătorie pe cont propriu trebuia să fie o evadare în Orientul Mijlociu, deși nu putea scăpa de senzația că “trecutul se îmbarcase odată cu ea. “ (p. 52). Ceea ce s-a dovedit a fi oarecum adevărat.

Precum o chemare la apel a personajelor, dintr-un alt colț al Londrei, Nancy, o bogată și sofisticată aristocrată, se hotărăște să-și părăsească soțul pentru un alt bărbat. Și pentru ea, tot Orient Expressul pare soluția de a scăpa de scandalul care ar urma fugii lor. În tren însă, lucrurile iau o altă întorsătură: iubitul misterios, care seamănă incredibil cu fostul soț al Agathei, nu pare să dorească să facă parte din planul lui Nancy , așa că el coboară din tren, dar continuă să-i facă promisiuni fanteziste femeii disperate. Tot pe parcursul călătoriei, Nancy află că verișoara ei, Ann Granfield, singura ei legătură  cu Bagdadul, murise. Dintr-o dată se trezește singură, în imposibilitatea de a se întoarce la soțul și la viața din Londra,  abandonată de iubit, însărcinată și fără nicio perspectivă stabilă în Bagdad. Sinuciderea pare singura opțiune, dar Agatha preîntâmpină gestul disperat în ultimul moment.

Pe de altă parte, tot cu Orient Express pleacă și Katharine, o cercetătoare pasionată de arheologie. Spera că așa va scăpa de jurnaliștii care o urmăreau peste tot, după ce ziarele anunțaseră că soțului ei, colonelul Bertram Keeling, își luase viața la numai șase luni după căsătorie, afectat fiind de traumele războiului. Katherine știa că adevărul era altul. Aranjase o căsătorie cu un arhitect, fără implicații matrimoniale, ci doar pentru a putea lucra într-o tabără de săpături arheologice.

Ca într-un veritabil roman scris chiar de ea, Agatha se alătură acestor femei misterioase cu care va călători timp de cinci zile spre Bagdad, cu faimosul Orient Express. Cele trei se împrietenesc, dar fiecare dintre ele ascunde o poveste: pentru că dorea să păstreze discreția asupra prezenței ei în tren, Agatha și-a ajustat apariția și și-a luat numele Mary Miller; Katherine nu le mărturisește că imediat ce vor ajunge la destinație se va căsători cu celebrul arheolog, față de care nu simțea nimic mai mult decât repulsie; Nancy nu spune nimic despre existența misteriosul bărbat, abia zărit într-o gară din Franța de către Agatha. 

Cred că, mai degrabă, autoarea a adus cele două femei alături de Agatha ca o subtilă referire la trecutul (Nancy – femeia incapabilă să înfrunte discrepanța dintre proiecțiile făcute și realitatea copleșitoare și al cărei mister e asociat cu fostul soț al Agathei) și la viitorul ei (Katherine – femeia încrezătoare, care nu numai că își acceptă destinul, dar îl și întoarce în favoarea ei; mai mult decât atât, Max, colegul lui Katherine va deveni al doilea soț al Agathei).

Subiectul are potențial, dar autoarea nu merge în adâncimea lui, nu duce lucrurile până la capăt  sau e distrasă de lucruri fără însemnătate (exemplu: nesfârșitul număr de mese servite în toate momentele zilei și ale nopții). O risipă supărătoare! De altfel, secretele celor trei femei sunt străvezii și previzibile, iar dezvăluirea lor progresivă anulează orice posibil suspans. Romanul are și o oarecare acțiune, lipsită și aceasta de substanță, așa cum și stările celor trei femei sunt aproape trecute cu vederea, deși drama fiecăreia ar putea alcătui un roman de sine stătător.

Povestirea continuă și după ce călătoarele noastre ajung în exotica Mesopotamie, la Bagdad. Când citesc un roman care are un touch biografic mă aștept ca autorul să exploateze, chiar și exagerând, niște evenimente neînsemnate din viața personajului și să creeze situații excepționale, mult diferite de cele reale…. așa cum numai în cărți e posibil. Dar poate nu asta a fost intenția autoarei.

Sigur, finalul ne aduce înapoi, în anul 1963, în conacul Agathei din Anglia, unde tânărul cu fotografiile așteaptă un răspuns.

8 gânduri despre „Femeia din Orient Express”

  1. Alegerea cuvintelor in exprimarea sentimentelor traite în urma lecturii cartii, sunt atât de limpezi simple si usor de asimilat, în toate recenziile pe care le-am citit pe acest blog, încât daca ar fi sa se faca o clasificare a recenziilor si/sau criticilor de literatura, cred ca te-ai clasa pe locurile fruntasa, daca nu chiar pe locul întâi. Magnifique ! Merci !
    O seara si un week end binecuvântat, drag Suflet minunat !

    Apreciat de 1 persoană

  2. Știu că nu respect aproape nicio regulă a unei recenzii adevărate, dar mi-am luat libertatea de a prezenta cărțile citite și stările particulare pe care mi le produce un subiect sau un personaj. Îmi face mare plăcere să fac asta, iar dacă cineva apreciază, atunci nu pot să fiu decât fericită. Prezentările mele sunt, de fapt, un omagiu adus scriitoriilor, cei care ne fac zilele atât de frumoase, prin talentul lor, Mulțumesc pentru cuvintele atât de frumoase, care nu pot veni decât din partea unui om deosebit! O seară liniștită!

    Apreciază

  3. Ce savoare aveau calatoriile acelea lungi cu trenul !
    Multe ore la dispozitie in care legai dialoguri si aflai lucruri incredibile despre oameni ;i locuri pe care, urmarind firul narativ al povestitorului, incercai sa ti le creionezi in minte.
    Acum, in era zborurilor aeriene, stai intepenit pe scaun vreo trei patru ore cu ochii in monitorul de pe spatele scaunului din fata ta.
    Mai nou, cu pandemia, trebuie sa suporti si masca pe fata … element ce te izoleaza fizic si mental de realitatea palpabila din jurul tau.

    Apreciat de 1 persoană

  4. Îmi imaginez cât de interesantă trebuie să fi fost o călătorie în epocă, mai ales că și astăzi trenul, în general, are un farmec aparte. Despre pandemie…. ducă-se cu trenul! 🙂

    Apreciază

  5. Sunt convinsă că autoarea a experimentat un soi de „identificare” cu Agatha. Se simte simpatia față de ea, iar asta a dat veridicitate povestirii. Mulțumesc pentru lectură! O zi minunată! 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s