I believe in yesterday

„Yesterday
Love was such an easy game to play
Now I need a place to hide away
Oh, I believe in yesterday„

 

Asocierea romanului „Yesterday” de Emil Mladin (Editura Baricada, 1990) cu binecunoscuta melodie Beatles a fost un argument suficient. Mi-am imaginat că o astfel de melodie n-ar putea inspira, la rândul ei, decât tot ceva la fel de sensibil. La început, mi s-a părut însă o carte scrisă într-un stil cu totul diferit de gustul meu: urmăriri, împușcături, demonstrații de arte marțiale. Prima impresie: prea multă violență!

 

Scopul acestor desfășurări de forțe, generate de un anume departament militar, era recrutarea și formarea unui comando care să îndeplinească o misiune de mare risc. Criteriile de selecție a celor care să formeze grupul au avut în vedere atât forța și rezistența fizică, dar și diferite alte abilități și cunoștințe necesare pentru îndeplinirea misiunii. Pe lângă acestea, mercenarii selectați ar fi trebuit să fie „oameni hotărâți, inși pentru care viața nu face nici doi bani.” (p. 11). Cei opt avuți în vedere au fost constrânși să participe la misiune (prin mijloace nu tocmai corecte) sau au decis să accepte provocarea din motive personale, care ne sunt dezvăluite pe parcurs. Odată formată trupa, toți sunt ținuți o săptămână într-un fel de carantină: „voi nu aveți impresia că toată chestia asta seamănă cu un scenariu de film? Parcă am mai văzut filme de-astea cu câte o gașcă adunată, instruită și pusă să facă cine știe ce.” (p. 25) A urmat apoi o perioadă de două luni de instrucție fizică, aplicații în teren, simulări, cursuri teoretice generale și specializate. Au fost apoi îmbarcați într-un avion special spre o destinație necunoscută și au fost supuși unui regim militar drastic. Deși totul era ținut ascuns, cei din grup au realizat că  vor lua parte la o  acțiune pe cât de secretă, pe atât de periculoasă. După acest program intens de pregătire și după un test final, cei opt – Juanita, Pedro, Louis, Mike, Victor, Alex, Klaus, Robby –  au aflat care este misiunea propriu-zisă și au fost trimiși în acțiune.

 

Din moment ce petrecuseră atât de mult timp împreună au ajuns să se cunoască bine și să formeze prietenii în funcție de compatibilități. Aflăm ce se ascunde în spatele durității afișate și felul în care viața și-a pus amprenta pe fiecare. Alex e îndrăgostit de muzica Beatles și de Juanita, singura femeie din grup. Victor în schimb era acrit în urma celor două căsătorii eșuate, iar Mike avea o relație foarte apropiată cu vodca. Mike funcționa foarte bine alături de Louis, bărbatul cu care fusese înșelat de soție. Louis, un tip iute și inteligent,  era, de fapt, un inadaptat care era greu de ținut în frâu. Fratele lui Louis fusese iubitul și asasinul soției lui Alex. Pedro era un  tip obiectiv și conciliant, iar Juanita avea un caracter dârz, tenace și îndrăzneț. De altfel, autorul a construit personaje complexe și le-a pus în situații dificile. Deși sunt „culese” din medii violente și sunt caracterizate de agresivitate, cele opt personaje constituie exemple de sacrificiu de sine și de o noblețe desăvârșită. 

Operațiunea consta în aruncarea în aer a unui depozit subteran de armament. Pentru asta, fiecare avea un rol bine determinat. Dar adevărata misiune au descoperit-o când era prea târziu. Și-au dat seama că au fost mințiți și sunt puși în fața unei decizii extraordinare: de a alege să salveze milioane de vieți omenești sau de a se salva pe ei.

 

” Mimăm iubirea pentru că avem nevoie de celălalt. El trebuie să ne mângâie și să ne încălzească visele pe care ni le facem despre noi. De fapt, tot noi suntem în centrul sentimentelor. Avem nevoie, în egoismul nostru, de un om alături, nu în noi. Nu e loc pentru doi în același suflet. Ne prefacem numai că-l primim pe celălalt.” (p. 33)