Soția din Paris

am știut că puteam să-l urăsc mult și bine pentru felul cum mă rănea, dar că aveam să-l iubesc întotdeauna, absolut, pentru ceea ce era. ” (p.236).

20200413_102248

Iată-mă din nou într-o poveste despre fabulosul Hemingway. O poveste de o duioșie nesfârșită: despre iubire fără măsură, despre dăruire și înțelegere, despre Paris.

“Soția din Paris”, Paula McLain, Humanitas Fiction, 2016.

Prologul romanului este o minunată introducere în atmosfera pariziană de acum o sută de ani, loc și perioadă în care aș călători fără ezitare oricând. „Pe atunci, erau oameni interesanți peste tot. Se revărsau în și din cafenelele din Montparnasse, pictori francezi, balerini ruși și scriitori americani. […] Pe atunci, aproape oricine se putea simți ca un pictor colindând străzile Parisului, pentru că ăsta era efectul luminii, al umbrelor de pe lângă clădiri, al podurilor care păreau chitite să-ți frângă inima și al femeilor sculptural de frumoase…” (pp.8-9).

Autoarea (și povestitoarea, în același timp – pentru că narațiunea este la persoana I) preia identitatea lui Hadley, prima soție a lui Hemingway,  și prezintă faptele din perspectiva acesteia. Încă de la prima întâlnire, femeia în vârstă de 29 de ani a căzut pradă extraordinarului magnetism al tânărului Ernest, de nici 21 de ani, proaspăt întors din război.  “Niciodată nu mai întâlnisem pe cineva atât de energic și de vital. Se mișca precum lumina. Nu părea să se oprească niciodată din mișcare – din gândit sau din visare.” (p. 23). Prin comparație cu stilul lui de viață, ea se simțea „mai aproape de un vestigiu victorian, decât de o tipă emancipată” (p.15).

Hadley venea dintr-o familie onorabilă din St. Louis, dar, la acel moment, își pierduse amândoi părinții și una dintre surorile mai mari. Viața i se scurgea, ternă, într-o direcție predefinită până să-l cunoască pe Hemingway, iar sentimentele pe care le descoperea acum i se păreau cu totul ireale. A urmat o perioadă de intensă corespondență cu Nesto (prietenii i se adresau cu diferite apelative: Nesto, Hem, Wem…, iar ea îl alinta mai târziu, Tatie). Acesta locuia în Chicago încercând să publice articole în ziarul local. Prinsă undeva între exaltare și conștientizarea implicațiilor, Hadley încerca să-și definească poziția în peisajul pe care și-l crease Hemingway. Când îndoiala începuse să se strecoare în mintea ei, Hemingway, în stilul exaltat care îl va caracteriza toată viața, i-a trimis o scrisoare prin care îi propunea să meargă cu el la Roma…. în calitate de soție.

Nunta a avut loc pe 3 septembrie 1921 în bisericuța din Horton Bay, urmată de o ceremonie frumoasă și discretă și de o lună de miere modestă.  Însă,  după numeroasele refuzuri primite de la revistele culturale, Hemingway a căzut pradă deznădejdii. Era cuprins adesea  de crize care-l transformau dintr-un tânăr șarmant într-un om confuz, la limita raționalului. Cu numai câteva cuvinte – “Parisul e de tine!”- scriitorul Sherwood Anderson a reaprins speranța în ochii lui Hemingway. A renunțat rapid la “Roma” și cei doi s-au îmbarcat spre Franța. Trăiau din modestul salariu pe care îl primea Hemingway pentru articolele trimise periodic publicației Toronto Star. Așadar, nu și-au permis decât un micuț apartament pe Cardinal Lemoine, numărul 74, departe de celebrele cafenele și restaurante ale orașului. Dar asta nu a știrbit cu nimic farmecul Parisului. S-au îndrăgostit de oraș, așa cum o facem cu toții! Parisul a avut dintotdeauna ceva irezistibil și nu a încetat niciodată să fascineze, să atragă sau să reprezinte acel „We still have Paris” din “Casablanca” fiecăruia. “Pe atunci, ziceam că Parisul e minunea minunilor, și așa și era. La urma urmei, noi l-am inventat. Noi l-am creat, cu dorurile noastre…” (p. 330)

Tot cu ajutorul lui Sherwood Anderson, Hemingway a reușit să ajungă în preajma scriitorilor americani din Paris și să contribuie la formarea efervescenței culturale din Montparnasse. Cei doi soți au început să frecventeze diverse cercuri, dintre care, cel mai cunoscut era Camera, celebrul salon literar al lui Gertrude Stein. Pentru Hemingway, care încă avea un fel șovăielnic de a se exprima în scris, sfaturile primite de la Stein și de Erza Pound au constituit impulsul de care avea nevoie: “Taie tot ce-i în plus. Ferește-te de abstracțiuni. Nu le spune cititorilor ce să gândească. Lasă acțiunea să vorbească singură.” (p. 99).

La scurt timp, a fost trimis la o conferință internațională, de unde a venit cu ceva bănuți. Și-au permis astfel o mică vacanță în Elveția și apoi o călătorie în Italia.  La Milano, a avut ocazia să-i ia interviu lui Mussolini, “balonul de săpun al Europei”, pe care-l considera o brută, deși recunoștea că “monștrii nu arată întotdeauna ca atare. Au unghii curate, folosesc cuțitul și furculița și vorbesc engleza Maiestății Sale”.(p.111)

S-au întors la Paris, iar prietenia literară dintre Hemingway și Gertrude Stein a devenit foarte importantă pentru amândoi. Cei doi își citeau textele și își împărtășeau părerile. Totuși, scrierile lui Hemingway întârziau să fie publicate. Nu e de mirare pentru că viața lui a fost o vânzoleală continuă. Venea, pleca, trăgea o fugă ba într-o țară, ba în alta, ceea ce îi ocupa timpul. De altfel, și prima ceartă serioasă dintre el și Hadley a fost generată de decizia lui Hemingway de a pleca în Turcia ca jurnalist, pentru a relata de la fața locului evenimentele din timpul Războiului greco-turc.

Următorul demers jurnalistic:  Lausanne. Deși plănuiseră să plece împreună, Hadley nu s-a simțit bine, astfel că au decis ca ea să meargă după ce se însănătoșește. La începutul lui decembrie, femeia și-a făcut bagajul și a luat cu ea și toate textele scrise de Hemingway în ultimii trei ani, pentru a i le arăta unuia dintre jurnaliștii interesați. Din păcate, valiza cu scrierile lui Hemingway a dispărut într-un moment de neatenție. Amândoi, și Hadley și Ernest, au fost devastați. Ce pierdere pentru literatură!

Curând după asta, Hemingway a primit o altă veste: a aflat că va fi tată. Au plecat în Canada, iar Hadley i-a dăruit, în octombrie 1923, singurul lor copil, pe Bumby, primul dintre cei trei băieți ai scriitorului. În același an, i-au fost publicate Trei povestiri și zece poeme, iar cei doi au părăsit Canada împreună cu bebelușul și s-au mutat înapoi la Paris.  Au închiriat locuința de pe strada Notre-Dame-des-Champs, foarte aproape de bulevardul Montparnasse și de toate atracțiile acestuia. De care s-au bucurat din plin! Și-au reluat vechile prietenii,  au apărut și altele noi, petreceri… gelozii.

Viața lui Hemingway începuse să se anime, la fel ca și pofta lui de scris. L-a cunoscut pe Scott Fitzgerald, care i-a mărturisit că tocmai publicase un roman, incredibilul Marele Gatsby.Așa e cu Gatsby ăsta. Îl cunosc așa de bine, parcă-ar fi copilul meu. E mort, și, eu tot îmi fac griji pentru el. Ciudat, nu? (p. 216). Deși la prima întâlnire, Hemingway fusese mai degrabă contrariat de labilitatea și comportamentul ciudat al lui Fitzgerald, romanul i-a părut “al dracului de bun”. Zelda este însă descrisă într-o tușă mult prea groasă. Autoarea insistă pe “nebunia” soției lui Fitzgerald și redă exclusiv comportamente nefirești (de realitatea cărora nu mă îndoiesc). Sunt convinsă că toate momentele sunt culese din scrisori și documente, dar în același timp, mă gândesc că mărturiile tind să conserve mai mult faptele “’țipătoare”. Oricum, Zelda și Hemingway nu s-au suportat niciodată: el considera că femeia avea o influență nefastă asupra lui Fitzgerald, iar ea îl considera un prefăcut.

Împreună cu un grup de prieteni, Hemingway și Hadley au mers să vadă corida de la Pamplona (cea care avea să-i inspire mai târziu romanul Fiesta). Nu am înțeles niciodată această tradiție (ca multe altele în care sunt implicate animalele), de aceea mi-e greu să-mi explic atracția pe care o au oamenii pentru luptele cu taurii. Dar Hemingway era fascinat de acest “sport”. Ceva interesant: așa cum în schi există cristiane, în arena cu tauri există veronici (tehnica folosită de matadorul care stă cu spatele la taur, rotind foarte ușor capa).

Hemingway se lăsase absorbit de entuziasmul, pofta de viață, petrecerile și risipa noilor săi prieteni, iar Hadley simțea cum acesta începea să se distanțeze de ea. Și-a explicat că apropierea lui de câte o femeie, deși părea un flirt, nu era altceva decât încercarea de a o descoperi pentru a o transforma în personaj pentru una dintre povestirile lui.

Când a citit manuscrisul Fiestei (The Sun Also Rises), Hadley a fost cu adevărat încântată. Dar și șocată. În carte apăreau toate întâmplările la care asistase, toate conversațiile, toți cei cu care petrecuseră timpul în Spania… cu excepția ei. Ea nu era pe nicăieri. S-a simțit rănită și exclusă. Vedea cum Ernest începea să se îndepărteze nu numai de ea, ci și de vechii mentori, Gertrude Stein și Sherwood Anderson, precum și de numeroși prieteni adevărați.

Cumva, … următorul capitol al poveștii noastre începuse”(p.133). Gândul nerostit al lui Hadley s-a materializat atunci când surorile Jinny și Pauline Pfeiffer au intrat în cercul lor de cunoștințe. Stilate și independente,  cele două fiice ale unui bogat proprietar de pământuri din Arkansas au atras imediat atenția. Hadley s-a împrietenit cu Pauline. Jurnalistă la Vogue și obsedată de noua modă lansată de Coco Chanel, Pauline era exact opusul lui Hadley, care nu avea nicio preocupare pentru vestimentație. “ Îi admiram încrederea în sine și poate că eram puțin intimidată de ea. Lăsa acea impresie de lipsă de efort care se obține, de fapt, cu mult efort.”(p. 244). Dintr-o dată, Hemingway nu mai aprecia onestitatea și franchețea cu care Hadley îi analiza scrierile, ci prefera încurajările și admirația Paulinei. Era din ce în ce mai evident pentru Hadley că între ea și Ernest se adâncea o prăpastie. Își vedea soțul îndrăgostit de o altă femeie. Oscila între tristețe și furie. Înțelegea că o femeie se putea îndrăgosti de el, dar nu-și explica cum de s-a putut el simți atras de altcineva, atâta timp cât o iubea pe ea. Ernest a tratat cu superficialitate subiectul, iar Hadley a considerat dezonorantă o discuție cu Pauline. “Dacă-i dădeam un ultimatum și-i interziceam ei să rămână, l-aș fi pierdut. Dacă deveneam isterică și făceam scandal în public, n-aș fi făcut decât să-i ofer pretextul să mă părăsească.“ (p. 293).  Au continuat o perioadă, într-un fel de aranjament tacit, dar lucrurile au mers, inevitabil, spre despărțire. Totuși, Hadley nu era pregătită să renunțe. I-a propus lui Ernest să întrerupă orice legătură cu Pauline timp de o sută de zile, iar dacă acesta va fi la fel de îndrăgostit, atunci Hadley îi va acorda divorțul. A renunțat chiar ea la înțelegere, negăsind vreun rost în asta.

Când o iubire se destramă, păstrăm întotdeauna un gust dulce-amărui. Mă întreb unde dispare atracția și cum se pierde, pe nesimțite, complicitatea? Cine poate înțelege mecanismul complicat care ne aduce împreună și cum mai apoi, același mecanism își schimbă regulile, separându-ne?

“…Paradis vine dintr-un cuvânt persan care înseamnă grădină împrejmuită de ziduri. Mi-am dat seama atunci [….] cât erau de necesare promisiunile reciproce pentru fericirea noastră. Nu te puteai bucura cu adevărat de libertate decât dacă știai unde sunt zidurile și te îngrijeai de ele. Găseam reazem în ziduri pentru că existau; existau pentru că găseam reazem în ele. “ (p.317)

Mă gândesc că nu e ușor, ca autor, să creezi și să menții pentru cititor o stare de tensiune,  atunci când deznodământul cărții tale este unul deja cunoscut, fiind inspirat din fapte reale. Totuși, folosindu-se de improvizații și interpretări specifice literaturii și prin stilul apropiat de cel al memorialisticii, autoarea reușește să ne capteze și să ne ofere o lectură foarte plăcută.

Apropo… Hemingway își redacta textele la o mașină de scris CORONA!

15 gânduri despre „Soția din Paris”

  1. A, da? 🙂 Nici n-am mai știut…. Altfel poate mă abțineam de la comentariu. De unde aveam o viziune preconcepută asupra marelui romancier, pentru că eu personal, am propria mea teorie asupra suicidului, citind cartea ei am ajuns să mă întrepătrund cu multe din caracteristicile lui Ernest H., uneori până la identificare. Nu se putea să nu mă zguduie sufletește…

    Apreciat de 1 persoană

  2. Din câte am înțeles, autoarea motivează această ultimă decizie a lui Hemingway ca fiind consecința tulburărilor cu care s-au confruntat și alții din familia lui. Până la urmă, cine poate înțelege ce e în sufletul celui care își ia viața? Dar cartea e aproape un omagiu adus scriitorului, aflat în cea mai frumoasă perioadă din viața lui. Mulțumesc încă o dată pentru recomandare! 🙂

    Apreciază

  3. Lecturez întotdeauna cu multa placere articolele tale. gasesc în ele o exprimare de o profunzime, specifica, inconfundabila, încarcata de o simbolistica pe care (zic eu) putini îi pot deslusi tainele ascunse în cuvinte, dealtfel simple la asemeni codului genetic. Merci !
    Sarbatori binecuvântate, pace, fericire, sanatate si Lumina Divina prin noapte, spre eternitate , drag Suflet frumos .

    Apreciat de 2 persoane

  4. De fiecare dată, cuvintele tale mă ating. Mulțumesc! Apreciez inteligența și decența comentariilor tale. Ca pentru cei mai mulți, blogul este un exercițiu de sinceritate, gânduri împărtășite dar și păstrate pentru mai târziu. De aceea, postările au o mare încărcătură personală. Și încă odată descopăr cât de minunați sunt oamenii! Sărbători luminate și binecuvântate, Iosif!

    Apreciază

  5. Merci ! Cuvintele tale ma onoreaza, iar eu Îl onorez si-I multumesc, Celui ce peste toti vegheaza si mintile ne lumineaza, tinându-ne constiinta mereu treaza.
    Un sfârsit de saptamâna sublim si binecuvântat, cu tot ce e mai bun, mai scump si minunat !

    Apreciat de 2 persoane

  6. Hristos a înviat! Mi-ai reactivat dorul de Paris și m-ai făcut să-l văd cu ochii minții pe Hemingway…M-a tulburat mult când am aflat de pierderea valizei cu scrierile lui, */////////////////////////////////la fel a fost și când am aflat că lui Mihail Sebastian i-a fost furat manuscrisul inițial al cărții ”Accidentul”. Ce vezi pe rândul al doilea e intervenția lui Kotik pe tastatură, m-am gândit să las așa, că-i mai haios. 🙂 Recenzia ta a surprins esențialul, ca de obicei. ❤

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s