Generația pierdută

20200323_163747 Courage is grace under pressure.”                   (Ernest Hemingway)

Am primit cartea “The Unknown Hemingway”  (Enrique Cirules, Ediciones Cubanas, Artex, 2015) , un suvenir adus din Cuba, pe vremea când “a călători” era un fapt comun, posibil, invidiabil. Adică la începutul acestei luni, cu numai trei săptămâni în urmă!!

Odată cu cartea au venit și poveștile despre Cuba și inevitabilele comparații (sau asemănări) cu perioada noastră comunistă. Aceleași rafturi goale în magazinele alimentare, aceleași cozi la detergent… dar și deplina siguranță a copiilor care se joacă total nesupravegheați sub soarele Caraibilor.

Hemingway a fost o apariție fascinantă, holywoodiană și a avut o viață de roman. L-am cunoscut prin câteva dintre povestirile citite, dar cel mai aproape de Papa, omul, am fost atunci când am pășit pe urmele lui într-un tur literar, prin Paris. De lângă ciudata statuie a lui Balzac, creată de Rodin și amplasată mai târziu la intersecția celor doua mari bulevarde din Montparnasse, mi l-am închipuit pe Hemingway împreună cu Jules Pascin, “prințul din Montparnasse”, împărtășind povești la una dintre mesele de la Le  Dôme Café, fără să le treacă prin minte că amândoi vor sfârși zdrobiți de propriile legende.

IMG_0931Mi l-am imaginat ieșind dimineața din locuința sa de la numărul 113, de pe Rue Notre Dame des Champs, și urcând pe scara din spate a brutăriei de vis-a-vis pentru a lua croissante proaspete și café créme, îndreptându-se apoi, cu statura lui impunătoare, pe Rue Delambre unde, la numărul 10, se întâlnea cu autorii americani refugiați la Paris, în anii de după Primul Război Mondial. Cel mai fascinant loc frecventat de Hemingway în Montparnasse mi s-a părut salonul literar al lui Gertrude Stein, de pe Rue des Fleurus, unde serile de sâmbătă deveniseră jour fixe pentru faimoșii scriitori veniți din America aflată în plină prohibiție, autodeclarându-se Generația Pierdută. Din acest cerc făceau parte artiști și literați fabuloși pe care mi-e aproape imposibil să-i “văd” la un loc. Nu pot decât să-mi imaginez câtă vibrație și energie creativă erau acolo, câtă sclipire și genialitate concentrate pe acea străduță din Montparnasse. O Generație Pierdută… o epocă dispărută!

IMG_0977

The Unknown Hemingway este un eseu în sens biografic, în care autorul încearcă să descifreze mitul celui care a ales Cuba pentru o mare parte a vieții sale. Enrique Cirules, un mare admirator al scriitorului american, dar și un trăitor în comunism, nu-și poate explica de ce, cu ocazia evenimentului de celebrare a centenarului, desfășurat la Boston în iulie 1999, participanții, faimoase personalități culturale, au adus în discuție și aspecte controversate care țin mai degrabă de moralitatea scriitorului, decât de opera lui. De altfel, autorul ne face o scurtă “minută” a evenimentului în care menționează temele abordate, printre care și discutabila decizia a lui Patrick, fiul scriitorului, de a publica “True at First Light”, un text  neterminat, în care Hemingway abordează experiențele sale din timpul celui de-al doilea safari în Africa, din 1954.

Așa cum mă așteptam, Cirules evidențiază perioadele cubaneze ale vieții lui Hemingway, începând cu “deceniul torențial”, când a sosit pentru prima dată în portul din Havana, împreună cu cea de-a doua soție, pe 1 aprilie 1928. Interesant este că nu literatura a fost cea care a creat o legendă în jurul lui Hemingway în acea perioadă de început, ci felul în care a ales să-și trăiască viața. Lumea oscila între a fi fascinată  și a fi scandalizată de excentrica relație a scriitorului cu Jane Mason, o tânără tulburătoare, plină de viață, cu un confort care îi permitea orice exces alături de neobositul Hemingway: petreceri înecate în alcool, pariuri la cursele de cai, partide de vânătoare și de pescuit, nesfârșite tururi ale tavernelor din Havana… Mai târziu, Hemingway nu a ezitat să compare influența pe care Jane ar fi putut-o exercita asupra lui, cu cea a Zeldei, cea care l-a condus pe autorul Marelui Gatsby spre o adevărată paralizie literară. Însă în comparație cu Scott Fitzgerald, Hemingway a răsturnat totul în favoarea lui și a folosit această experiență ca sursă de inspirație pentru câteva dintre povestirile sale.

Fire impulsivă și deloc rezervată în declarații, Hemingway a generat numeroase conflicte, inclusiv cu cercurile literare americane. Și-a exprimat deschis părerile și nu a ezitat să critice promovarea unor autori lipsiți de creativitate,  de originalitate sau de talent care continuau să scrie despre lucruri pe care nu le experimentaseră sau despre care nu aveau suficiente cunoștințe. Fidel acestui principiu, figura constantă din operele lui Hemingway este propria sa personalitate, în diferite circumstanțe, augmentată de remarcabilul lui talent creativ. Așadar, viața lui Hemingway e reflectată în opera sa, iar fiecare dintre momentele trăite, persoanele cu care a venit în contact, evenimentele în care s-a implicat se regăsesc în povestirile și romanele sale.

Cirules încearcă să găsească corespondențe între faptele, convingerile și scrierile lui Hemingway și aduce argumente pentru toate acestea citând diverse fragmente din opera marelui scriitor american. Ne face martori la nașterea unor opere literare, majoritatea determinate de biografia scriitorului: experiențele din timpul războaielor în care a fost implicat, expedițiile africane, evenimentele al căror martor a fost, femeile din viața lui.

În 1939, Hemingway a revenit în Cuba împreună cu cea de-a treia soție, perioadă pe care Cirules o numește după romanul inspirat de Războiul Civil din Spania, “Pentru cine bat clopotele”, ecranizat în 1941.

Cirules acordă spațiu generos atunci când vine vorba despre cauza cubaneză și despre felul în care Hemingway nu numai că a îmbrățișat-o, dar a și susținut-o. Nu mă îndoiesc de asta, pentru că îmi imaginez că marile genii creative au mania excentricității și urmăresc cauze nu neapărat dintr-o chemare particulară, ci mai degrabă din spirit de aventură. Cert e însă că Hemingway a fost un militat activ anti-fascist. A înființat un grup clandestin în Havana, proiectul Crook Factory, care desfășura activități specifice luptei de depistare și denunțare a simpatizanților fasciști cubanezi. Aceasta a atras atenția președintelui american Edgar Hoover și suspiciunea FBI-ului, iar Cirules dezvoltă o teorie complicată despre motivele pentru care America nu a tolerat o astfel de inițiativă, teorie din care nu lipsesc interesele intervenționiste ale SUA sau chiar ale Mafiei.

Acțiunile scriitorului nu au încetat pe parcursul războiului,  când noile provocări cu care s-a confruntat i-au demonstrat, de data asta la propriu, spiritul nonconformist, revoluționar. Deși ar fi putut părea o simplă aventură, se pare că Hemingway a susținut și financiar cauzele rebeliunilor cubaneze și s-a aflat în pericol real. Mai târziu a fost urmărit și amenințat de noile autorități, ceea ce l-a determinat să părăsească Cuba. Îl regăsim în a doua parte a anului 1944 în Europa, manifestându-și și aici obiceiurile militariste care l-au transformat într-o adevărată legendă. S-a aflat în mijlocul bombardamentului din Londra, iar știrea că scriitorul american ar fi murit într-un accident a făcut înconjurul lumii. E clar, Hemingway iubea senzațiile tari! Totuși, nu pot să nu mă gândesc că în toate astea scriitorul a investit și un soi de eroism romanesc.

S-a reîntors în Cuba în martie 1945, iar un an mai târziu s-a căsătorit cu cea de-a patra soție, Mary Welsh. S-a retras luni de zile în casă, în tăcere, departe de orice altă activitate și a început să lucreze intens la trilogia The Sea Book, un text care număra în jur de o mie de pagini, în care erau abordate evenimente din recentul încheiat război. Însă Hemingway a ezitat să o publice, iar destinul acestei cărți a devenit un mare mister.

Decizia de a nu publica acest cel mai autobiografic dintre romanele sale (pe care Hemingway l-a îngropat fără a oferi vreo explicație acceptabilă) a creat confuzie în rândul cititorilor săi și a contribuit la nașterea uneia dintre cele mai mari enigme ale literaturii contemporane.” ( p.145)

În această perioadă, Finca Vigia, locuința lui Hemingway din Cuba, a redevenit locul animat, în care aveau loc întâlniri condimentate cu băutură și glume. Se pare că acestea au fost preambulul a ceea ce avea să se întâmple ulterior, când Hemingway s-a trezit în mijlocul unei bizare, aproape incredibile campanii de denigrare. La aceasta s-a adăugat atmosfera din Havana, care se confrunta cu un val de anarhie. Oricine avea o armă o putea folosi după bunul plac. Gândindu-se că ar putea fi vizat, scriitorul a decis să-și ascundă trilogia (care conținea dezvăluiri despre cel de-al Doilea Război Mondial și despre organizațiile fasciste) într-un seif al Bănci din Havana. Mult mai târziu, după moartea autorului, lucrarea a fost publicată cu un titlu nou, Islands in the Stream.  Cirules e convins însă că lucrarea inițială a fost mutilată, cenzurată și că nu vom afla niciodată care a fost adevărata dimensiune a subiectului.

Dintr-o pornire nostalgică, a plecat pentru câteva luni la Veneția, dar visurile lui romantice alături de o tânără contesă au fost înlocuite de îngrijorările provocate de ascensiunea unui nou conflict, Războiul Rece. A urmat o perioadă aproape sterilă pentru Hemingway, îndelung criticată de cercurile literare, dar la capătul căreia au rezultat Bătrânul și marea, premiul Pulitzer și premiul Nobel pentru literatură.

Terminată în 1960 (publicată în 1964), romanul Sărbătoarea continuă prezintă o plăcută întoarcere în timp, o nostalgică evocare a fascinanților ani ’20, cea mai frumoasă perioadă a vieții lui, petrecută în boemul cartier Montparnasse. În ultimele luni de viață însă, personalitatea lui Hemingway  a intrat într-un proces de dezintegrare. Aventurierul de altădată devenise acum extrem de înfricoșat și vedea conspirații pretutindeni în preajma lui. Devenise depresiv și dezvoltase un fel de obsesie legată de mania persecuției. Autorul nu insistă asupra modului în care Hemingway a ales să-și încheie viața, considerând că acel ultim gest nu îi definește existența.

Din întreaga carte răzbate admirația autorului pentru scriitorul nord-american și pasiunea cu care a cercetat ani de zile fiecare document care a avut legătură cu acesta. A mers pe urmele lui, încercând să reconstituie secvențe de viață, imaginându-și silueta scriitorului pe stradă, în parcuri, în vechile taverne situate de-a lungul țărmului pe care l-a iubit atât de mult.

At the end of his existence, the writer felt very lonely. He was alone, very much alone, in front of his reality. In front of his destiny.” (p. 253)

14 gânduri despre „Generația pierdută”

  1. Exceptionala ideea de a vizita, intr-o buna zi, locurile alea din Paris. Pentru o cafea sau, mai bine, un wiskey cu sifon, cum ii placea lui. Cand o sa putem sa ne miscam din nou. Pana atunci, putem sa-i mai citim o carte.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Superba calatorie prin spatiul si timpul trecut, prezent si viitor, când esti posesorul navetei spatiale atemporale magice ale cuvintelor, simbolurilor, cifrelor si sunetelor instrumentelor… 🙂 😀 )

    O calatorie magnifica prin carantina linistita, cu multa pace armonie si fericire in Sufletu-ti frumos !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s