Maestrul din Petersburg

20191215_000345Cu Dostoievski nu m-am mai întâlnit de mult și, în general, nici nu am petrecut prea mult timp împreună. Ne-am cunoscut într-un moment nepotrivit, iar scurta noastră “idilă“ s-a consumat între tentația irezistibilă a lecturii și respingerea a tot ce provenea din estul sovietizat. (Un mod stupid de rezistență!) În plus, îmi crease impresia unui arogant inabordabil, membru a-l vreunui club elitist din care eu nu făceam parte. Îl admiram însă, și – așa cum numai oamenii remarcabili pot – și-a păstrat aura chiar și după ce l-am cunoscut mai bine. Și-a convertit, ca nimeni altul, experiențele și imaginația în creații uluitoare, fără a se irosi în mărunțișurile unei vieți comune, ceea ce mi-a dat peste cap toate prejudecățile.

L-am reîntâlnit întâmplător, surprinsă să-l revăd după atâta timp, de data aceasta nu în calitatea lui de scriitor, ci ca personaj îmbătrânit și trist, trăindu-și durerea pe străzile înghețate din romanul lui J. M. Coetzee, Maestrul din Petersburg.

Personajul Dostoievski se află într-un moment care are corespondent și în viața reală a scriitorului Dostoievski: moartea fiului său vitreg. Coetzee nu ne descrie nicidecum faptele, ci ne introduce treptat în acțiune. Deducem drama pe care o trăiește personajul urmând trimiterile metaforice, insinuările străvezii, stările prin care trece. Tatăl nu e pregătit să accepte fatalitatea: “ de când fusese anunțat de moartea fiului său, ceva se scursese din el, ceva ce se obișnuise să numească tărie. Eu sunt cel care a murit, gândea; sau: am murit, dar moartea și-a ratat sosirea” (pag. 20). Tocmai abundența acestor detalii ne face să înțelegem uriașa suferință a tatălui “furios pentru oricine trăia în timp ce fiul lui murise” (p.17) și incapabil să-și explice de ce nu simțise nimic din ceea ce avea să se întâmple cu fiul lui în timp ce el trăia liniștit la Dresda: “de ce nu plutise nici măcar o boare de presimțire în aerul Dresdei?”(p.11). Coetzee nu ne propune însă un eseu despre durere sau despre moarte, ci se folosește de acestea pentru a ne aduce în atenție relația dintre tată și fiu, confruntările care contează și momentele aparent insignifiante, dar care ajung să marcheze chiar și legăturile cele mai puternice.

Deși nu-și poate ierta anumite gesturi sau cuvinte și își reproșează lipsa de înțelegere sau timpul irosit, cel mai tare îl macină imaginea băiatului înainte să moară, teama pe care trebuie să o fi simțit în “clipa dinaintea uitării”. Își dorește din tot sufletul și chiar încearcă, prin diferite metode de concentrare, să înlocuiască disperarea din ultima secundă a fiului său, cea în care acesta a știut că urmează finalul, cu speranța sau cu orice altceva i-ar putea ușura trecerea.

Cu toate acestea, Coetzee nu face din suferința lui Dostoievski o lamentație resemnată sau vreo formă degradantă de răzbunare. Bărbatul îndurerat, personajul Dostoievski, își transformă neputința de a schimba fatalitatea într-o cauză: aflarea misterului morții fiului său. Misiunea aceasta condimentează romanul cu acțiune și suspans și îi oferă tatălui prilejul să descopere la fiul său pierdut aceleași porniri radicale pe care le avusese și el în tinerețe.  Pune cap la cap informațiile și încearcă să descopere dacă a fost amenințat de cineva din cercurile radicale la care aderase sau dacă teama de consecințe l-a împins pe băiat spre suicid. Și nu a exclus nici varianta ca băiatul să fi fost ajutat să-și ia viața. Sigur că romanul este populat cu personaje de sprijin și episoade din biografia scriitorului rus, dar și cu elemente care par, până aproape de final, inutil introduse. Rolul lor devine însă esențial în demonstrarea caracterelor celor doi, tată și fiu, și în construirea dramei.

M-am întrebat de ce a pus Coetzee atâta intensitate în suferința unui tată. După o mică explorare prin biografia lui Coetzee am găsit amara justificare: își descrie propria dramă.

Eu plătesc și tot eu vând: asta-i viața mea”(pag. 197)

14 gânduri despre „Maestrul din Petersburg”

  1. Nici eu nu am „rezonat” cu scrierile lui Dostoievski, iar numele personajelor nu le-am putut retine vreodata. Cu toate acestea, cartea de fata ma tenteaza si imi starneste curiozitatea asupra vietii scriitorului rus. Cred ca pun romanul lui Coetzee pe lista.

    Apreciat de 3 persoane

  2. Scriitorul meu preferat este Dostoevski și în general îmi place literatura și arta rusă.M-am întrebat mereu ce anume mă poate fascina,dacă nu, nefericirea , melancolia, nostalgia, lupta sau dezarmarea în fața vieții ,profunzimea gândirii dar și speculatiile filozofice,autoderiziunea, temperamentul dublat de o teamă existențială, realismul nefardat? …

    Apreciat de 4 persoane

  3. Îți mulțumesc că ai scris acest articol, datorită căruia am aflat și eu despre această carte în care Dostoievski e personaj. La mulți ani cu lecturi cât mai plăcute pe care să ni le faci cunoscute pe blogul tău! 🙂

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s