Lesson #14

“Who I Am Defines What I Create, And What I Create Is The Definition Of Who I Am”  (David Karcov)

IMG_3061

Indiferent dacă suntem artiști sau filosofi part-time, părinții sau copiii cuiva, prieteni sau necunoscuți suntem doar ceea ce facem, iar ceea ce facem ne definește. Oare cum arătăm prin ochii lipsiți de subiectivism ai celorlalți? Ce va conta mai mult atunci când vom rămâne numai chipuri fără umbre în amintirile cuiva? Aducem noi puțin frumos sau căldură în jurul nostru și în noi? Suntem noi stropul de umor sau de înțelepciune care înseninează o zi mohorâtă? Am reușit noi să găsim formula alchimică prin care să ne transformăm în versiunea noastră fenomenală? Suntem fericiți cu noi înșine? Cum ar desena copilul care am fost, omul mare de acum? Și dacă un artist ne-ar dedica o operă, ce cuvânt din dicționar ar purta aceasta?

inima

6 gânduri despre „Lesson #14”

  1. Ar fi interesant să putem, pentru o clipă, să ne vedem exact așa cum suntem. Mă întreb dacă ne-ar plăcea ce am vedea sau dacă ne-am recunoaște. Mulțumesc pentru lectură! ❤

    Apreciat de 1 persoană

  2. Citind superbul si profund paradoxalul citat, enuntat de David Karcov si întrebarile tale nascute din el, gândul mi s-a îndreptat spre Cuvântul lui Dumnezeu iar raspunsul la toate aceste întrebari omenesti, firesti, este EL si întruparea Cuvântului Sau în Fiul omului, Hristos, Întâiul nascut din EL.
    Noi oamenii muritori, suntem definiti de operele sau capodoperele lasate urmasilor nostrii, iar acestea pot avea doua aspecte : lumina & întuneric / bine & rau / viata & moarte…

    „Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.”
    Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.” – Geneza –
    Binecuvântarile pamântului si cerului, sa-ti umple casa, în special odaia de sus a inimii, cu belsugul harului Iubirii lui Dumnezeu, Suflet frumos !

    Apreciat de 1 persoană

  3. Minunat! E posibil ca arta să fie unul din modurile prin care ne demonstrăm credința. Suntem și noi mici creatori, precum Dumnezeu. Foarte mici… dar iubiți de EL.
    Un noiembrie liniștit!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s