Un rege Lear al stepei

Pe atunci încă nu știam câtă amărăciune extraordinară poate să ascundă o batjocură de nimic, chiar când ea vine dintr-o gură demnă de dispreț”. (p. 110)

Scrisă în 1870, cartea a fost tradusă în românește în jurul lui 1940, iar limbajul e fermecător. Aș putea să vorbesc mult despre ortografia și semnele de punctuație…  o bucurie să citești un text în stilul de dinainte de război. Nu am cunoștință de vreo altă reeditare, așa că mă încumet să citesc micuțul volum tipărit pe o foaie proastă și aproape străvezie, decolorată de trecerea timpului și cu coperta la fel de subțire. Sunt prima persoană care deschide acest exemplar vechi. Bonus: foile sunt netăiate! Parcurg cu greu textul imprimat inegal, cu pierderi de cerneală în corpul literelor… ce mai, o provocare! Și cum nu sunt un fan al provocărilor, tentația abandonului m-a urmărit cu insistență. Totuși… e Turgheniev, “Cuibul de nobili” al primelor mele lecturi serioase. Pe deasupra, rezonanțele shakespeariene ale titlului sunt  foarte ispititoare. 20191007_081618

O seară de iarnă rusească și șase prieteni fascinați de “eterna durabilitate” (p.3) a operelor lui Shakespeare. Cei șase bărbați povestesc cum, de-a lungul vieții, întâlniseră diverși oameni, replici ale unor personaje shakespeariene: Hamlet, Othello, Falstaff, Richard al treilea, Macbeth. Unul dintre bărbați spune, spre uimirea generală, că el a cunoscut un “rege Lear”.

De aici începe povestea lui Martin Petrovici Carloff, regele Lear al stepei, un om cu o statură uriașă, cu o putere herculeană și voce impunătoare. El însuși se lăuda a fi descendentul “vzedezului” (suedezului) Carlus venit în Rusia pe vremea unui domnitor fabulos.

Carloff era vecinul mamei povestitorului, moșiereasa Natalia Nicolaevna, pe care Turgheniev a înzestrat-o cu inteligență și cu un caracter nobil. În timpul unei răzmerițe a țăranilor, Carloff o salvase de furia răsculaților, iar aceasta prinsese mare încredere în el. Carloff avea și el o mică moșie, era însă văduv și își crescuse singur cele două fete: Anna și Eulampia. Deși părea adesea cuprins de tristețe, Carloff era extrem de autoritar acasă, astfel încât toată lumea i se supunea orbește, inclusiv fiicele și ginerele.

Drama lui Carloff s-a declanșat în urma unui vis, pe care el l-a interpretat ca fiind o premoniție și că i se apropie moartea. Speriat, a hotărât să-și împartă întreaga avere celor două fiice, cu condiția ca acestea să-l întrețină și să-l îngrijească până la sfârșitul zilelor. Degeaba a încercat moșiereasa să-l atenționeze asupra pericolului care-l paște odată ce nu va mai avea nimic și va rămâne la bunăvoința celor două fete și a ginerelui. El însă a ripostat spunând că lucrurile vor continua ca și până acum și că el nu va cere decât atât cât ar trebui să facă orice copil pentru tatăl lui: ” în urma acestei fapte frumoase, să-mi fie recunoscătoare și să îndeplinească cu credință ceea ce a hotărât tatăl lor, binefăcătorul lor.” (p.40).

In ziua stabilită pentru oficializarea actului, notarul a încercat și el să-i explice poziția în care se pune, iar “Suvenir”, fratele soției sale moarte, supărat că lui nu i-a revenit nimic, i-a repetat cu malițiozitate că va ajunge desculț în zăpadă. De altfel, scena semnării actului pare a fi desprinsă din Shakespeare. Toate personajele își trăiau emoțiile, fiecare în câte un colț, ascunzându-și gândurile trădate doar de grimasele necontrolate.

În lunile care au urmat, destinul lui Carloff s-a schimbat întocmai așa cum fusese prevenit. Soțul Annei preluase comanda moșiei, iar bătrânul Carloff era batjocorit, dar din mândrie nu recunoștea și repezea pe oricine îndrăznea să spună așa ceva. După un timp însă, pe un frig cumplit, Natalia Nicolaevna s-a trezit cu el la ușă, înghețat, murdar și zdrențuit, alungat de propriile fiice.

Femeia l-a găzduit în casa ei și i-a oferit tot ceea ce-i era necesar. Suvenir însă a început să-l necăjească amuzându-se cu mojicie pe seama bătrânului. Carloff a izbucnit în acel moment,  a fugit înapoi și a început să-și demoleze casa. A căzut odată cu un stâlp de susținere, nu înainte de a le reproșa fiicelor starea în care îl aduseseră. Povestirea nu se încheie aici, autorul ținând să ne spună și ce s-a întâmplat peste ani cu cele două fete, al căror destin a fost surprinzător.

Destine cu potențial shakespearian, dar incapabile să se ridice deasupra zoaielor cotidiene.

2 gânduri despre „Un rege Lear al stepei”

  1. Poveşti în spiritul acesteia nu lipsesc nici în zilele noastre – cazuri de bătrâni dați afară din propriile case după ce le-au trecut pe numele copiilor. Cei care-şi „dezmoştenesc” părinții merită un loc în cercul cel mai crunt al lnfernului dantesc – cel al trădătorilor. Ca de obicei, o excelentă analiză. Mulțumim!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s