La porțile Africii; Inima neagră a lumii

20190302_113836Îmi imaginez șederea mea în Kenia ca pe o clipă care trece cu parfumul ei de cimbru peste covorul verde cafeniu al junglei… “ (pag.11).

Categoric,  voi păși cu toate simțurile  dincolo de “porțile Africii”, în Kenya și Maroc,  în Tanzania, Zanzibar și Mozambic, sorbind din cocktailul de experiențe și metafore, nuanțe și descrieri contemplative strecurate cu inteligență și umor în cele două volume publicate la Editura Antim Ivireanul, în prima lună a acestui an: „La porțile Africii” și „Inima neagră a lumii”.

Imaginația mea aseamănă Africa – prin asocierile tribale, desigur – cu statornicia, lentoarea, simplitatea până la primitivism. Cu orice altceva decât stresul, găselniță a civilizației, care ne macină quarter by quarter.

Inspirat de câteva lecturi și filme despre continentul negru, autorul își urmează visurile și ne invită și pe noi să facem același lucru. Îmi propun și eu să bifez pe bucket list-ul meu câte ceva legat de Africa și să sper că mă voi regăsi în acel “câteodată, visul devine realitate” cu care își încheie îndemnul.

La porțile Africii

Primul popas: Mombasa, Kenya. Abundența fructelor exotice și culorile vii din îmbrăcămintea femeilor contrastează puternic cu privirile goale și lipsite de expresie de pe fețele pârjolite ancestral de soarele Africii. Atmosfera este încărcată de un haos care însă dă originalitate locului: insecte, aer înăbușit, păsări asurzitoare, vocea imamului de la cinci dimineața, grupuri de pietoni cu pielea neagră care “se mișcă după coregrafia junglei” printre șoferii cu care împart aceeași lipsă de entuziasm, politețea colonială și arșița mistuitoare.

Fort Jesus îmi reamintește de fortul lui Coetzee din “Așteptându-i pe barbari”, iar din scurta descriere regăsesc amprenta cruzimii omului alb. Apoi, autorul ne invită la o călătorie în timp “cu un mileniu în urmă, în istoria neagră a Africii”, într-un trib Massai. Ne ghidează în această lume încremenită oferind răspunsuri la toate întrebările pe care le-ar putea avea cititorii, iar maniera în care o face este absolut atractivă. Ce semnificații au ritualurile și ceremoniile, care sunt spaimele și semnele în care cred, cu ce-și tratează suferințele, cum își apără teritoriile și care este ierarhia în cadrul tribului…  Simt în fiecare frază uimirea, compasiunea, înțelegerea și respectul pentru o cultură care supraviețuiește ermetic, la limita imaginabilului. Și apoi sunt micile impasuri interculturale din care autorul iese grație carismei, prezenței de spirit și a umorului. Sunt redate câteva situații cu adevărat savuroase, care, povestite, îți aduc un zâmbet pe buze, dar cu siguranță că la momentul întâmplării, pe autor l-au trecut valuri de transpirație. Și nu de la dogoarea soarelui! Nu ți se întâmplă în fiecare zi să fii reținut la masă… ca fel principal.

Aventura kenyană continuă cu o plimbare prin junglă, acolo unde “totul se derulează după sloganul ucide ca să trăiești sau trăiește pentru a fi ucis.”(pag.44) și se încheie cu o reflecție amară despre soarta acestei țări: “Cum rămâne cu Kenya?” Kenya, atât de iubită odinioară de cuplul regal britanic… Kenya, unde prințesa Elisabeta a aflat că a devenit regină, în 1952… Kenya, țara al cărui fiu este și Obama…

După un set de fotografii care ilustrează imaginile descrise, urmează “Drumul spre Casablanca”. Odată cu numele acestui oraș, mintea mea recompune scena We’ll Always Have Paris din film și melodia lui Sam, As Time Goes By.

Tonul autorului se schimbă lăsând să se întrevadă ușoare urme de dezamăgire: “Nu o dată mi se întâmplă ca faima locurilor vizitate sa fie mult deasupra realității.”(pag. 69). Trăiește senzația că orașului îi lipsește ceva! Dar sunt sigură că orice muritor care a văzut filmul Casablanca are un anume fel de așteptări, greu de satisfăcut.

Inevitabil, privește Marocul comparativ.  Acesta nu are personalitatea Kenyei și nici decadența occidentală, dar aglutinează într-o manieră specifică tradiția islamică cu ispitele lumii moderne. În Casablanca, atmosfera este în general mai veselă și degajă prosperitate, iar conservatorismul vestimentar al bărbaților și cochetăria feminină animă străzile care au un aer de belle-epoque. “Toți suportă cu stoicism rigorile draconice ale islamului atunci când vine vorba de alimente, băuturi sau libertăți individuale. Însă, ca o minune venită în urma atâtor mătănii și renunțări, inima lui Alah se topește inexplicabil când vine vorba de numărul de neveste per bărbat – maximum trei, cu perspective de mărire a numărului dacă ai bani.” (pag.72) – umorul dă savoare fiecărei pagini… Umorul și scurtele incursiuni în istoria locurilor. Nu lipsesc nici referiri la gastronomia și obiceiurile culinare marocane, o listă must-see, recomandări de călătorie și cele mai bune locuri pentru divertisment și shopping.

Descoperă ingredientul lipsă – dragostea – acolo unde sentimentul a luat forma sacrificiului de sine: la Rick’s Café, celebrul local din filmul Casablanca. Și iarăși simt o schimbare de ton: accente calde de sensibilitate și de emoție se strecoară în povestire. Trebuie să fie copleșitor sentimentul că pentru o clipă faci parte dintr-o poveste tulburătoare… din ACEA poveste. “Da, sunt aici și simt mângâierea unei povești de dragoste ce răvășește planeta” (pag. 88). Și impresiile inițiale se transformă în recunoștință, în mulțumirea că a reușit să ajungă în această viață la “Casablanca sufletelor noastre”. Registrul se schimbă brusc, iar aventura marocană se încheie cu o vizită în Marrakes, un univers berber aromat și strident.

Încă cu gândul rămas la Rick’s Café, pășesc dincolo de porțile Africii și pătrund în Inima neagră a lumii, cea de-a doua carte primită de la autor.

Tanzania, țara minelor de diamant și a speranței de viață scăzute undeva la cincizeci de ani i se relevă mai întâi sub forma unei întâmplări mai degrabă ostile, detensionată de reacția și, din nou, de carisma autorului. Declară că nu este un colecționar de curiozități, dar, cum le întâlnește la tot pasul, alege să le împărtășească cu cititorii. Astfel am ocazia să descopăr cât de complexă e, în simplitatea ei, această parte a lumii.Mai întâi, au venit misionarii… noi aveam pământul, ei aveau biblia. Ne-au pus biblia în mână. Apoi, ne-au spus să închidem ochii și să ne rugăm. Când am deschis ochii, noi am rămas cu Biblia, iar ei au rămas cu pământul.” (pag. 37) – redă autorul una dintre istorisirile unui localnic.

Aflu povești de viață impresionante, atât de străine unui european, mă delectez cu istorii vechi, tribale sau cu practici cotidiene și mă pierd prin piețele pline de fructe și plante despre care acum aud prima dată. Aflu și aici despre vestimentație și despre mesajul transmis de ea, “gust” diverse feluri de mâncare obținute din combinații de alimente surprinzătoare, deserturi irezistibile și berea din banane, Mbege, provenită de la poalele Masivului Kilimanjaro.

Autorul se îndreaptă apoi, în ritmul unui dans tribal intens, spre Zanzibar (Orașul Negru), pe urmele doctorului Livingstone, marele explorator englez. Pe vaporul care îl duce spre Zanzibar – insula magiei, a piraților și a sultanilor – autorul își reamintește istorisirile lui Mark Twain despre odiseea exploratorilor acestei insule și articolele care umpleau paginile revistelor cu relatările lui Livingstone despre cum își beau șefii de trib nectarul din țeasta dușmanilor…

Amintirile vechi, niciodată uitate, despre negoțului de sclavi au lăsat și aici răni adânci: Mzungu! (Omul alb) este semnalul de alarmă pe care îl vezi licărind în ochii celor pe care îi întâlnești pentru prima dată pe continentul negru.” (pag.47).  Inevitabil, empatizez cu cei pe care îi întâlnește, iar greutățile lor mă întristează profund. Dar atunci când face referire la negoțul cu sclavi, groaza pe care trebuie să o fi simțit părinții despărțiți de copii, tinerii bătuți pentru a li se testa rezistența, femeile expuse spre evaluare… toate astea îmi provoacă o sfâșietoare repulsie față de ceea ce a putut face “omul alb” unor nații atât de inofensive. De unde atâta cruzime? Și de ce? Mă cuprinde și pe mine aceeași rușine pe care o simt probabil germanii când vine vorba despre ororile nazismului. În Stone Town (Orașul de piatră) autorul prezintă Memorialul sclavilor și Palatul lui Tippu-Tip, primul terorist și negustor de sclavi din Zanzibar. Sentimentul inițial al autorului, acela că Zanzibar ar putea fi un loc din O mie și una de  nopți, se risipește puțin câte puțin.

Dar Zanzibarul încă nu-și dezvăluise toate secretele: o abundență de fructe, ierburi aromatice, arbori seculari, plante, parfumuri, mirodenii dau cu adevărat impresia că te afli în lumea Șeherezadei. Și apoi sunt deliciile culinare tradiționale pe care autorul le prezintă sub forma unor rețete mistice.  Acestora li se adaugă și proximitatea locului în care a trăit cel care avea să devină fabulosul Freddie Mercury a cărui locuință este, din păcate, insuficient exploatată turistic.

Iar la final, după ce autorul se plimbă prin Pădurea de Mirodenii și toate simțurile își ating cotele de alertă, pleacă în Mozambic, “țara bushimanilor mărunți și ageri, pentru care rădăcinile aromate și pline de apă, semințele, legumele și fauna dau sens vieții ”.(pag. 111)

Mozambicanii sunt mult mai prietenoși și dispuși să discute cu “omul alb”. Din conversațiile redate, înțeleg semnificația unor practici tribale, mă conectez oarecum la modul lor de gândire și reușesc să le înțeleg dilema creată odată cu pătrunderea tot mai evidentă a civilizației. O parte din istoria și geografia țări poate fi descoperită printr-o simplă plimbare pe străzile din Maputo, capitala Mozambicului, iar despre credințele, legendele și superstițiile triburilor care populează regiunea povestesc cu încântare comercianții de suveniuri.

Atunci când apare huzurul, dispare imaginația” – aceasta pare să fie filosofia gastronomiei mozambicane pe care autorul o descoperă într-un irezistibil tur al restaurantelor. Totul se raportează la tradiție și la influențele tribale. Deși modernismul se face simt, intervenția statului este aproape inexistentă în interiorul triburilor unde cutumele dictează. Cartea se încheie cu o fascinantă povestire despre viața de familie dintr-un trib.

Remarc felul în care autorul ne implică în călătorie. Cititorul este un prieten care-l însoțește și căruia i se adresează direct. Notele de călătorie merg în detaliu, ca și cum ai da zoom pe o imagine, iar scurtele eseuri reflexive ating niveluri emoționante de profunzime. Ne invită să privim Africa, atât de complexă și de contrastantă, ca pe o consecință a mentalităților și a implicațiilor istorice, geografice, contextuale. Dincolo de monocromia cu care asociem inconștient Africa, descoperim infinite nuanțe, arome, senzații. Și totul e pus într-o cheie relaxantă, în care umorul ne însoțește ca o condiție a călătoriei.

 “Este încântător să vezi cât de diversă, sălbatică, dar și conformistă este Africa!” Este, într-adevăr!

9 gânduri despre „La porțile Africii; Inima neagră a lumii”

  1. Cred că voi face un shortcut și voi căuta mai întâi filmul pentru că sunt curioasă să văd imaginile despre care tocmai am citit. Mulțumesc pentru recomandare.

    Apreciat de 3 persoane

  2. Ca orice autor ce încearcă Africa, mai întâi cu gândul copilului mirat de diversitatea lumii, odată cu acest feedback, mă descopăr reașezat în jilțul meu de visător, care mă va readuce în Inima neagră a lumii foarte curând.
    Mulțumesc pentru căldura cuvintelor, pentru introspecția plină de prospețime și har.

    Apreciat de 2 persoane

  3. Reblogged this on fata noptii and commented:
    „Aflu povești de viață impresionante, atât de străine unui european, mă delectez cu istorii vechi, tribale sau cu practici cotidiene și mă pierd prin piețele pline de fructe și plante despre care acum aud prima dată. Aflu și aici despre vestimentație și despre mesajul transmis de ea, “gust” diverse feluri de mâncare obținute din combinații de alimente surprinzătoare, deserturi irezistibile și berea din banane, Mbege, provenită de la poalele Masivului Kilimanjaro.”

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s