Ibsen în plină iarnă

Cel mai periculos dușman al adevărului și al libertății este Majoritatea. Poporul însuși„.

20190121_201232

Cu o ușurință desăvârșită, urmând aproape o logică booleană, Ibsen a demonstrat, în piesa „Un dușman al poporului”, cât de lipsite de substanță sunt relațiile dintre oameni,  cât poate macula dorința de putere și cu câtă superficialitate și dezinteres acceptăm idei impuse. Versiunea scenică a regizorului Adrian Roman și vocea pătimașă a lui Tomas (Dan Pughineanu) au adăugat autenticitate (și din păcate, actualitate) piesei dramaturgului norvegian.

 

11 gânduri despre „Ibsen în plină iarnă”

  1. Am vazut spectacolul de „despărțire” al regizorului Adrian Roman de teatrul său. 😦 Înțeleg că sunt mai multe montaje, unele chiar controversate, dar cred că toate susțin ideea lui Platon. 🙂

    Apreciat de 2 persoane

  2. De cele mai multe ori, textul e mult mai apreciat decât transpunerea scenică. Nu m-ar mira să fie așa și în cazul ăsta. 🙂

    Apreciază

  3. Un popor care-si ignora radacinile, originea si valorile culturii traditionale din care s-a format si a luat nastere ca natiune, acceptând valorile altor culturi si civilizatii, aparent mai avansate, îsi va pierde treptat, insesizabil, vigoarea si identitatea originala, fiind anihilat de cel caruia i-a adoptat (non)valorile aparentelor înselatoare, devenind doar o picatura neesentiala într-o mare, de aceeasi culoare, albastru-gri- spalacit, uniforma, fara forma limpede si clara al propriilor culori originale, primordiale…
    o seara plina de nuante, culori vii, cu pace si multe minunate bucurii, Suflet drag !

    Apreciat de 2 persoane

  4. Cu siguranță avem șansa de a ne întoarce la valorile noastre, doar că trebuie să le dezgropăm de sub balastul nonvalorilor care ies în față precum păduchele în frunte. O seară minunată!

    Apreciat de 1 persoană

  5. Înainte de „întoarcerea” la valorile originale, este necesara oprirea din goana nebuna a competitiilor morbide dupa nonvalorile materiale, apoi privitul în ograda propriei existente, analizându-ne în oglinda de cristal a realitatii Adevarului Absolut al Cuvântului de început, a raportarii existentei prin conjugarea Verbului Être începând cu persoana întâia singular, extinzându-L continuu spre infinitivul atemporal… 🙂

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s