Posted in Citate, Cărți, Recenzii

Lupta mea (Min kamp #1)

lupta-mea-cartea-intai-moartea-unui-tata_1_fullsize

“Înțelegem tot, pentru că am transformat totul în noi înșine.” (Lupta mea de Karl Ove Knausgard)

Mai întâi am văzut micuțul paragraf din partea de jos a paginii treizeci și șase, un text în care mi-am regăsit propriile gânduri : “Întotdeauna am simțit puternic nevoia să fiu singur; trebuie să am la dispoziție mari intervale de singurătate […].Simt că timpul fuge de mine, mi se scurge ca nisipul printre degete în timp ce eu fac… da, ce? Șterg podeaua, clătesc rufe, pregătesc cina, spăl vasele, fac cumpărături…”. Apoi a fost titlul, titlul acestui prim volum, “Moartea unui tată”. Oricât mă depărtez, tot aici mă întorc. Magnetic. Profan. Și apoi, a fost chipul bărbatului de pe copertă. Fiecare dintre cele șase volume surprinde același chip, în stări diferite, ca într-o galerie pe care am văzut-o nu de mult într-un celebru muzeu al portretelor. Cu siguranță, cărțile ne aleg pe noi!

Începutul cărții îmi transmite un soi de constatare resemnată: “Pentru inimă, viața e simplă: bate atâta timp cât poate”, apoi este descris procesului intim prin care trece corpul după ce inima se oprește. Deși poate părea așa, nu este o descriere macabră, ci doar un studiu lucid, cel mult ușor dezagreabil, dată fiind percepția noastră asupra morții. Dar autorul pare determinat să întoarcă subiectul pe toate părțile, se lansează în teorii și explicații demne de un seminar de specialitate. Exercițiul lui nu constă în a spune adevăruri, ci în modul în care o face.

Găsește interesant felul în care dăm sens existenței la diferite vârste. Dacă puștiul de opt ani descoperă la orice pas o nouă posibilitate, iar interesul lui se concentrează pe întâmplări de sine stătătoare, adultul privește în ansamblu și dă sens doar unor concepte generale precum familia, cariera.”Când perspectiva asupra lumii devine mai amplă, nu numai că se atenuează durerea pe care aceasta ți-o provoacă, dar se restrânge și sensul ei. Pentru a înțelege lumea, trebuie să te păstrezi la o anumită distanță de ea.[…] Sensul cere împlinire, împlinirea cere timp, timpul cere împotrivire. Cunoașterea e distanță, cunoașterea e stagnare și inamicul sensului.”(p. 15) Verific descrierea CIP de pe pagina a patra pentru a mă convinge că e într-adevăr beletristică: 821.111(73)-31=135.1 (!!).Surpriză: în traducere din limbajul biblioteconomic înseamnă roman din literatura americană tradus în limba română, iar Knausgard e norvegian după cum aflu din descrierera de la începutul cărții. Cea de-a doua parte a clasificării zecimale e totuși corectă. (Uf! Mă urăsc pentru asta!)

Autorul ne mărturisește că s-a născut în decembrie 1968, iar cartea este scrisă pe când avea vârsta de 39 de ani. Este căsătorit cu cea de-a doua soție, are trei copii și locuiește în Malmo, Suedia. (Malmo… parcă văd și acum plăcuța din gară, când am trecut cu trenul din Copenhaga spre Vaxjo, Suedia… amintiri, amintiri). Descopăr un soi de nemulțumire care vine tocmai din marea lui pasiune: scrisul. Viața îi pare că se desfășoară într-un haos casnic care-l consumă, astfel că încearcă să-și conceapă chiar și un epitaf care să ilustreze risipa anilor, însingurarea, imposibilitatea de a fi fericit. Povestitorul coboară în timp și își amintește secvențe din copilărie, de când au început să se formeze raporturile dintre el și lume, de pe vremea când “nevoia de moment triumfa mereu asupra aspirațiilor viitorului, indiferent cât de ademenitoare erau ele. (p. 23). Povestește despre adolescență, despre școală și despre relația cu părinții. Era un tânăr cât se poate de obișnuit: citea, asculta muzică, se întâlnea cu prietenii. Nu sunt pasaje pe care să le fi parcurs pe diagonală. Fac adesea asta atunci când relatările îmi par prea invazive, prea intime. Nu a fost cazul! Finalul primei părți îl găsește îndrăgostit: “Mă simțeam de parcă eram mai mare decât lumea, ca și cum strânsensem totul înăuntrul meu și nu se mai găsea acum nimic către care să aspir. Omenirea era mică, istoria era mică, globul pământesc era mic, da, până și universul, care se spunea că e infinit, era mic. Eu eram mai mare decât toate.” (pag. 164). Era îndrăgostit fără speranță și, pe deasupra, în mijlocul unei drame familiale, divorțul părinților lui.

În partea a doua, autorul se află deja la Stockholm și așteaptă primul lui copil. Și-a închiriat un apartament separat în oraș, pe care-l folosește ca locuință pentru scris. Lucra la cartea “America sufletului”, astfel că-și decorase biroul cu lucruri care trimiteau la America: tablouri, reproduceri, afișe, hărți, cărți și reviste americane. Caut să înțeleg care este de fapt lupta lui. Deși și-a petrecut copilăria într-o Norvegie înghețată, nu a cunoscut lipsurile sau tragismul dickensian, nu a suferit dramele sentimentale ale eroilor francezi, existența nu i-a fost marcată de sărăcie, război, boli sau constrângeri sociale majore. Totuși, își mărturisește nemulțumirea legată de propria-i viață, față de care își propune: ”să accept ceea ce există, să accept starea de fapt a lucrurilor, să mă desfăt cu lumea în loc să caut o ieșire din ea”(p. 228). Și apoi, brusc, ne întoarcem la moarte, la moartea ca reprezentare de această dată, ultimul lucru important, de altfel, care face parte din viața noastră. Până acum am descoperit în roman două construcții deosebit de profunde, iar în ambele autorul teoretizează moartea, la început ca fenomen biologic, iar acum ca prezență. Pune intensitate, adâncime… e cheia de boltă. Ei bine, despre această luptă este vorba. Lupta de a se elibera de teamă, de teama de a nu cuprinde complexitatea vietii din cauza risipei cotidiene în lucruri mărunte. Sesizez onestitatea totală cu care investește povestirea și cred că una din bătăliile lui majore este pentru aducerea onestității și în viața lui reală. Este vorba despre lupta pe care o duce un om cu sine însuși în momentul în care înțelege că ceea ce contează cu adevărat se întâmplă atunci când el privește în cealaltă parte.

Întâlnirea lui cu moartea are loc în iulie 1998, când tatăl lui a fost răpus de alcool. Ciudat, dar în acel moment, pentru prima dată, Knausgard ne descrie o zi de vară în Norvegia și pentru prima dată în loc să spună despre plugul de zăpadă, ne vorbește despre o mașină de tuns iarba. Reacția lui e fantastică, bizară sau poate firească pentru un bărbat în fața șocului. Drumul până acasă, până la casa tatălui lui, îmi dezvăluie un om de o sensibilitate înduioșătoare, băiatul cel mic, fratele cel mic, în care amintirile crează stări aproape contrastante, în care gândirea și metagândirea oscilează între prezent și trecut, între interior și ceea ce se întâmplă în jur. E confuz, trece de la o stare la alta, plânge și râde, se concentrează până la paroxism când pe detaliile nesemnificative din jurul lui, când pe gândul morții tatălui. Revederea cu fratele mai mare, cel realist și pragmatic, pe care îl admiră din copilărie, îi accentuează starea, dar găsește în el, firește, un corespondent al suferinței lui. Ei bine, Knausgard nu face rabat de la sinceritate nici aici. Descrie casa în care a locuit în ultimii ani tatăl lui alcoolic împreună cu mama lui, bunica autorului, bătrână, senilă și… alcoolică. De fapt, nu descrie casa, ci ravagiile pe care le-a produs alcoolul asupra celui care fusese tatăl lui. Totul denotă existența lipsită de luciditate a unui om controlat de un viciu, redus la o stare în care alimentația, igiena, relațiile cu ceilalți dispăruseră. Niciodată nu am avut mai clară imaginea grozăviei în care te poate transforma o dependență.

Cei doi frați se trezesc deodată cuprinși de amintirile  și de sentimentele trăite odinioară aici. Circumstanțele neclare în care a murit tatăl, îi face pe băieți să se îndoiască de moartea lui până nu primesc confirmări, apoi, când află că este mort cu adevărat, faptul că nimeni nu știe cum s-a întâmplat, în afara bunicii care este incoerentă, le provoacă neliniște. Au încercat să-și imagineze cum s-au desfășurat lucrurile, când au sosit medicii, cum l-au găsit, ce făcea bunica în acel moment și mai ales, când și cum a murit tatăl lor. S-au apucat să curețe casa, poate pentru a șterge urmele dezastrului pe care-l făcuse tatăl lor și pe care ei încă nu-l puteau accepta, poate de rușine, din simț practic, din dorința de restaurare…

Trupul lipsit de viață depus la capelă părea orice altceva decât cel care le fusese tată… “Căci omul e doar o formă printre alte forme, pe care lumea o produce la nesfârșit, nu doar în ceea ce e viu, ci și în ceea ce nu e viu, desenată în nisip, în piatră, în apă. Iar moartea, pe care o consderăm întotdeauna drept cea mai importantă dimensiune a vieții, întunecoasă, seducătoare, nu era decât o țeavă din care țâșnește apa, o ramură ce trosnește în vânt, o geacă ce alunecă de pe un cuier și cade pe podea.”

Cartea… încă un motiv de admirație pentru nordici.

Advertisements

8 thoughts on “Lupta mea (Min kamp #1)

  1. Fiecare copil, venit în lume natural, nascut normal, dintr-o mama, femeie, va creste, se va dezvolta, se va informa, si se va confrunta la un moment dat cu sinele, va evolua, se va maturiza, cautând zilnic raspunsuri la întrebarile zilnice ale propriei existente de sine, a sensului vietii, cautând continuu, sa-si descopere identitatea, sa-si cunoasca rolul si menirea de a fi, într-o competitie si lupta perpetua de autocunoastere a propriului sine, raportându-se la un model sau altul, niciodata satisfacut de modelele imperfecte, relative ale dimensiunii perceptiilor simturilor primare 3D, mostenite genetic.
    O seara sublima Suflet drag !

    Liked by 2 people

  2. E cu atât mai frumos dacă el poate pune toate astea în cuvinte, daca poate transforma “lupta lui” într-o experiență și dacă, așa cum ai spus, reușește să se regăsească în echilibrul dintre el însuși și modelele pe care le întâlnește. Crăciun fericit!

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s