Posted in Cărți, Recenzii

Blestemul manuscrisului

1073466Oricât au încercat criticii să explice balada Meșterului Manole ca simbol al jertfei pentru creație, pentru mine, Ana și “aripile zburătoare/de şindrili uşoare” m-au terifiat și n-am putut găsi în niciun chip justificări pentru cruzimea extremă descrisă în baladă. Ba chiar l-am suspectat pe “anonimul autor” de o mare doză de sadism. Nu mi-am imaginat niciodată o legendă ca fiind altceva decât un mit, de aceea mă atrag romanele în care scriitorul reușește să transforme o legendă într-o istorie credibilă.

Blestemul manuscrisului” este volumul al doilea din seria Stelian Munteanu, inițiată de Bogdan Hrib. Cuvântul manuscris din titlu m-a atras, dar recunosc că nu mă așteptam să găsesc o poveste atât de interesantă, încât să-mi schimbe felul de a privi anumite momente din istoria noastră. Recitesc cele câteva cuvinte care însoțesc autograful autorului de pe pagina de titlu: “o poveste cu alt… fel de istorie! “. Îmi plac poveștile, istoriile altfel și romanele polițiste.  După primele pagini mă declar cucerită și hotărăsc să le propun cartea prietenilor mei de la clubul de lectură. Entuziasmul cu care am prezentat-o a făcut ca ea să fie aleasă cartea lunii iulie a clubului nostru. Yeeess! (Unul dintre colegi, care l-a descoperit pe Hrib abia cu această ocazie, se declară deja fan al autorului!)

Dacă începutul cărții este exclusiv polițisto-detectivistic, el ajunge să cuprindă întreaga istorie a Țării Românești de la întemeiere și până în zilele noastre.

Personajul principal se prezintă după primele pagini: Stelian Dan Munteanu. Înșiră apoi întreaga listă de ocupații pe care nu le are, dar de care l-am putea suspecta (polițist, detectiv, spion…). Și este câte puțin dn toate. Aflu că se află în vacanță pentru două săptămâni împreună cu grecoaica Eleni, când primește un telefon de la un prieten francez, Jacques Sardi, aflat la Târgul de carte de la Frankfurt unde avusese loc o crimă. Într-o clipă dispar și “tânără, frumoasă, liberă”, și perspectiva insulelor, iar Stelian schimbă decorul însoritei Elade cu cel al Germaniei.

Acolo, Sardi i-a prezentat faptele și suspiciunile în legătură cu incidentul care s-a soldat cu uciderea lui Valentin Neagoe, profesor de istorie cu un master la Heidelberg, angajat ca electrician la o firmă germană. Deși totul fusese aranjat să pară un accident prin electrocutare, detectivii germani au descoperit că victima fusese otrăvită. Nici francezul Sardi nu se află întâmplător acolo. El era pe urmele unui manuscris vechi, o Chartă Papală dispărută. În ultimul timp, mai multe instituții din Franța primiseră scrisori anonime în care se sugera că acel document există și că el ar putea distruge ordinea mondială.  O primă ordine a și distrus-o. Cea din camera de hotel a detectivului român care a constatat că cineva îi răvășise totul chiar din prima seară de la sosirea în Germania. Locuința victimei din Germania (ca și cea din România, de altfel) nu era decât o cameră goală, nepersonalizată, fără niciun obiect inutil. I-a atras atenția un rezervor suplimentar al unui tanc Panzer care fusese transformat într-un fel de ascunzătoare, tocmai bună pentru un manuscris, de exemplu. În mașină aproape era  să fie asasinat, așa că se hotărăște să plece la București unde speră să găsească informații despre trecutul electricianului mort. Toni, prietenul polițist care se documentase între timp, îi spune o întreagă poveste despre familia Neagoe și despre faptul că unul dintre bunicii victimei, Vladislav Neagoe, fost soldat în Divizia 2 Panzer, a fost arestat în 1945, iar din procesul-verbal reiese că avea cu el o canistră sau un rezervor pentru combustibil. La discuție asistă și un SRI-ist, iar acțiunea începe să se concentreze în jurul manuscrisului.

Și cum termenul “manuscris” și-a pierdut ușor din semnificație (date fiind noile tehnici de redactare), nu numai gândul, dar și autorul ne poartă în trecut. Mai precis în anul 1216, după moartea Papei Inocențiu, când interesele bisericii dictau mare parte din administrarea teritorială a lumii, iar ordinele religioase promovau credința cu spada într-o mână și cu crucea în cealaltă. Îl cunoaștem pe Walter, un membru al Ordinului Cavalerilor Teutoni, un sas valah din Transilvania, care va avea un rol important în intențiile catolice expansioniste. Practic, Papa visa un fel de repetare a momentului cuceririi Daciei de către romani, dar nu teritorial, ci religios de această dată, iar Walter era omul potrivit să-l ajute. Peste mulți ani, Walter apare pe malul râului Argeș, ca fiind Negru Vodă, voievodul pe care-l știm cel puțin din legenda Meșterului Manole. Acesta primește de la un pustnic, fost cavaler teuton,  o cutie mare și scorojită, pe care celebrul nostru Manole o pune într-o firidă neterminată a viitoarei mânăstiri de la Curtea de Argeș. Și apoi Manole trebuia să dispară, “că fără jertfire nu se împlinește nimica pe fața asta a pământului”. Peste ani, precum Hamlet, Seneslau, fiul lui Negru Vodă a avut o întâlnire cu spiritul tatălui care l-a însărcinat să aibă grijă de ceea ce se afla în turla bisericii. Rând pe rând, urmașii la tron au lăsat instrucțiuni clare cu privire la prețiosul obiect. Deși par să nu aibă legătură directă cu acțiunea romanului, incursiunile în istorie sunt interesante. Autorul ne face părtașii unor decizii, ai bătăliilor celebre și chiar la tipărirea, la 1508, a primei cărți de pe teritoriul Țării Românești, Liturghierul lui Macarie. Între timp, manuscrisul ascuns la Argeș, a fost mutat la Mânăstirea Dealu, iar urmele lui sunt identificate până în secolul al XX-lea.

În zilele noastre, Stu își continuă aventura și află dintr-o înregistrare audio care a fost traseul manuscrisului, după moartea bunicului victimei de la Frankfurt: tatăl l-a dus acasă, blocul s-a prăbușit la cutremurul din ’77, caseta a ajuns în mâinile Securității. În decembrie ’89, aceasta apare la Bibliotecă urmând a fi expusă după Crăciun din ordinul lui Ceaușescu. Se pare că cineva a încercat să preîntâmpine acest lucru, președintele a sfârșit așa cum știm (dar motivul ar fi acest manuscris), iar presupușii teroriști nu ar fi fost altceva decât un grup care s-a strecurat în BCU și în Palatul Regal pentru a sustrage manuscrisul. Se spune că documentul poartă cu el un blestem: cine îl citește, suferă de o moarte violentă.

Și noul președintele al României hotărăște să prezinte Charta și decide să o expună la întâlnirea NATO  de la București. Evenimentele se precipită, iar finalul este cu totul alul decât ne-am fi așteptat.

 

Advertisements

5 thoughts on “Blestemul manuscrisului

  1. Se spune că istoria poate fi oricând rescrisă sau doar imaginată altfel. Cred că despre asta e vorba aici. 🙂

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s