Posted in Călătorii

Asculta…

IMG_6079Mă atrag misterele, poveștile din jurul lucrurilor aparent banale. Asta mă face uneori să caut locuri pe  lângă care aș fi putut trece fără să le observ.

Ascultă ! E bufnița, e clopotarul sorții

Ce-și cânta fiorosul noapte bună.”

 (“It was the owl that shriek’d, the fatal bellman,

Which gives the stern’st goodnight.”)

Aceste versuri rostite de Lady Macbeth în actul 2, scena 2 din  piesa Macbeth, de Shakespeare m-au provocat să pornesc în căutarea unei biserici al cărui nume îmi suna foarte ciudat: The St. Sepulchre Without Newgate Church, în Londra, nu foarte departe de Catedrala St. Paul. M-am lămurit destul de repede de unde a căpătat numele:  “Without” se referă la poziția bisericii care se afla la un moment dat dincolo, adică în afara porților orașului.

Ridicată probabil înainte de anul 1100, numită după Mormântul Sfânt din Ierusalim și distrusă în  marele incediu din 1666, biserica este astăzi un edificiu tipic stilului georgian-târziu, când a fost reconstruită. Dar nu numele bisericii mi-a stârnit curiozitatea, ci ceea ce deține ea: un clopot mic, de mână, despre care se spune că era făcut să sune la miezul nopții înaintea zilei execuției, în fața celulei condamnaților la moarte, închiși în închisoarea Newgate. După ce auzea sunetul acestui clopot, prizonierul era scos din celulă și târât de-a lungul străzii Tyburn (astăzi High Holborn și Oxford Street) până la Tyburn (Marbel Arch, astăzi) unde avea loc execuția prin spânzurare. Estimez că era un drum de o oră. Îmi imaginez ce gânduri avea condamnatul pe parcursul acelei ore, cum își ura fiecare pas făcut, cum arunca ultime priviri oamenilor, locurilor cunoscute, poate și celor dragi care-l însoțeau pe această “Golgotă” britanică. Și probabil îi răsuna încă în urechi sunetul clopotului care tocmai îi anunțase moartea.

Clopotul este acum păstrat într-o cutie de sticlă, pe un mic suport pe care sunt încrustate câteva informații, inclusiv versurile pe care le rostea clopotarul în momentul anunțului fatal.  Și nu pot să nu mă gândesc la sentimentele celor care-i auzeau dangătul.  La drumul lor, în cuști, pe jos sau în căruțe până la locul execuției. La felul cum erau tratați pe parcursul acestui drum, în funcție de popularitatea fiecăruia și la acel micuț buchet de flori pe care-l primeau, ca un ultim gest de simpatie. O astfel de scenă este descrisă cu multă exactitate de către John Thomas Smith în cartea sa despre viața sculptorului Joseph Nollekens, “Nollekens and his Times”.

Iată și un mister pe care nu ard de nărăbdare să-l descifrez: sunetul acelui clopot!

IMG_6071

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s