Lesson #3

Octavian Paler

“Ceea ce nu trăiești la timp, nu mai trăiești niciodată.”

imaginary coffee… dar nici nu încetezi să cauți “netrăitele” tale. E vorba despre șansele pierdute, irosite în speranța că vor reveni, despre cuvintele nespuse, sentimentele ascunse în spatele orgoliului, emoțiile blocate. E lecția pe care o înveți abia la vârsta la care viața ta se află la adăpostul lui “a avea”, dar se regăsește în “a simți”, la vârsta la care te bucură ceea ce oferi mai mult decât ceea ce primești, iar oricum bucuriile tale de-acum nu mai vin din lucruri, ci din trăiri. Care este vârsta asta?  Nu e o vârstă în sensul anilor, ci e acel timp în care momentele netrăite își cer dreptul la viață. Sau poate ele n-au încetat nici o clipă să existe, și poate numai neputința ta le-a inhibat. Și vine vremea când îți dorești să le trăiești. Teama de ridicol e singura care mai opune rezistență, dar și aceea e înfrântă de libertatea pe care ți-o dă înțelepciunea nepăsării. Îți umpli brațele cu toate alinturile și răsfățul, cu toate cuvintele și mângăierile care ți-au lipsit și le dăruiești copilului care ai fost. Devii acel copil atunci când în viața ta se strecoară tandrețea, când simți că cel de lângă tine îți simte nevoia de alint și te rasfață fără a considera că e nepotrivit.

Răsfățul …. un cuvânt privit cu multă suspiciune și cel mai adesea cu dispreț. S-a gândit însă cineva cum îl consideră un om care n-a avut parte de el în copilărie? Cât i-a lipsit? Cum s-a lipit de toți cei pe care i-a suspectat de puțină tandrețe? Cât l-a căutat în gesturile celor care i-au atins obrazul? Cât s-a entuziasmat când l-a întrezărit în cuvinte sau cât de dezamăgit a fost când și-a dat seama că nu e decât un alt “fake”?

Răsfățul netrăit la timp…. nu-l mai trăiești niciodată. Cei care ți l-ar fi putut da, nu sunt cei la care îl cauți astăzi.

Și totuși…. de câteva zile mă răsfață teii. Și am de gând să trăiesc din plin acest răsfăț, fix la timpul lui.

Advertisements